Să ne vedem poteca!

Ştiu că omul modern, mereu grăbit îşi doreşte să vadă bulevarde, autostrăzi; şi nu poteci. Însă, am vizitat-o de curând pe tanti Maria, o bătrână înţeleaptă din Vama Buzăului care, întrebată printre altele, dacă se uită la televizor, a spus că ar avea posibilitatea, dar nu vrea, pentru că are lucruri mai bune de văzut:

“Cine se uită la el? Muştele!
Mie îmi trebuie să-mi văz poteca.”

După cum vedeţi, n-a zis că vrea să vadă uliţa principală, care presupune zgomot, socializare, o anumită angajare şi dependenţă faţă de lumea exterioară, ci a spus poteca. Adică drum îngust, doar pentru o persoană, unde tu, cel adevărat, eşti împreună cu universul şi, nicidecum, singur şi unde poţi percepe şi capta în linişte toată frumuseţea, bucuria şi măreţia din jurul tău. Poteca este ca o ancoră stabilă pentru o viaţă trăită în armonie, după legile naturii şi în care munca e roditoare şi cu rost.

Omul de azi, tot timpul agitat şi în continuă criză de timp, se teme să fie singur şi nu are când să se oprească pentru a se hrăni sufleteşte cu energia şi frumuseţea din jur, fiind antrenat din ce în ce mai mult într-o goană, nu se ştie exact după ce. El este viu, dar de fapt, nu-şi trăieşte timpul, ci timpul îl trăieşte pe el, epuizându-l din cauza dorinţelor de tot felul şi a nevoii de control.

Ţăranul format în vechiul sat, aşa cum este şi tanti Maria la venerabila sa vârstă de 88 de ani, are o cunoaştere simplă, dar profundă, pentru că izvorăşte direct de la sursă. Profesor i-a fost natura întreagă, lucrul roditor i-a purificat mintea, arătându-i rostul, iar credinţa cu iubirea i-au mângâiat sufletul.
Toate acestea i-au modelat fiinţa şi i-au definit modul de viaţă.

Vizitându-i casa, am înţeles şi mai bine cum ordinea interioară a ţăranului are putere creatoare şi se reflectă peste tot în exterior: în casă erau zeci de ţesături, de la pături, cuverturi, cearşafuri brodate, draperii, feţe de masă, până la ii şi alte obiecte de îmbrăcăminte, toate trecute prin mâinile şi sufletul acestei ţărănci.

Tanti Maria chiar a adăugat la un moment dat: “Eu mi le ştiu pe-ale mele şi trăiesc cu ele” (şi prin ele, am mai putea spune).
Aşa că ţăranul, fiind obişnuit ca lucrurile pe care le face să aibă sens, refuză instinctiv să aloce timp himerelor cu care-şi pierde vremea lumea modernă, simţind superficialitatea şi inutilitatea lor. Ca orice ţăran autentic, tanti Maria preferă să-şi vadă de treburile ei şi deci, să fie liberă în faţa lucrurilor fără rost. Iar în loc să aibă dorinţe de tot felul, preferă să aibă credinţe.

Bine aţi venit în lumea Satului!

Ana A. Negru
http://ana-negru.tk/