Mărturisiri

Orga - instrumentul care te conectează cu istoria şi cu sufletele altor oameni


De Ana A. Negru
D-na Barbara Dutli este constructor de orgi din anul 1994 şi este în România din martie 2003, adică de când s-au pus bazele şcolii şi atelierului pentru construcţii şi restaurări de orgi de la Hărman (Brașov).

Orga - instrumentul care te conectează cu istoria şi cu sufletele altor oameni

Descoperindu-mă


De Alexandra Maria Ichim
În sanscrită, cea mai veche limbă vorbită pe pământ, cuvântul ‘SAT’ înseamnă ADEVĂR! Ajunsă din pură întâmplare pe meleagurile originilor mele, am înţeles de ce se potriveşte atât de bine această semnificaţie a cuvântului ‘sat’.

Descoperindu-mă

Pentru că amintirile nu ne lasă singuri


De Ioana Daniela Teodorescu
Mie mi se părea că mirosea a struguri copţi şi a cozonac...
Părul lung nu îşi pierduse culoarea, în ciuda anilor.

Pentru că amintirile nu ne lasă singuri

La porţile Raiului


De Andrei Baciu
Apare peste tot viziunea potrivit căreia, spre deosebire de insipidul rai, iadul este mult mai „interesant“. Da, pentru că această perspectivă, aşa cum însuşi adjectivul în cauză o arată, presupune o receptare mentală, sau, mai corect, exclusiv mentală.

La porţile Raiului

La bunica Doi


De Andrei Baciu
Nu de altceva, ci pentru că respiră mântuire ne atrag obiectele vechi.
Au lăsat în urmă timpul, în învârtirea lui năucă, timpurile acestea senile în realitate mici şi înguste la suflet care dau să ne macine la moara meschinariilor curente.

La bunica Doi

Calul Guţă


De Andrei Baciu
Dumnezeu i-a dat omului animalele domestice şi pentru a se obişnui cu gândul că, aşa cum acestea mor, la fel, încet-încet, se va despărţi şi de cei din jurul său.

Calul Guţă

La bunicul


De Elena Zeofinia Ciubotariu
O natură ce mă uimea, opincuţe, apă rece de cişmea, ciocolată moldovenească şi multe altele...

La bunicul
 
Pagina 1 / 2


Copyright © Revista SATUL
Reproducerea integrală sau parţială a textelor sau ilustraţiilor din revistă este
posibilă numai cu acordul prealabil scris al SC START-UP Advertising SRL.
Toate drepturile rezervate. SATUL - Marcă înregistrată.
SATUL - Revista pentru promovarea traditiei si culturii din mediul rural