Tradiţii si obiceiuri
Revista Satul - Anul III, nr. 10, 2011


Tradiţiile lunilor Mai, Iunie şi Iulie
Strigătul peste sat


Revista Satul - Anul III, nr. 10, 2011: Tradiţii populare în data de 6 decembrie – Ziua Sfântului Nicolae (Crăciunul copiilor)

Tradiţii populare în data de 6 decembrie – Ziua Sfântului Nicolae (Crăciunul copiilor)


Tradiţii:
Sf. Nicolae este al doilea sfânt făcut de Dumnezeu, care stă alături de Părintele ceresc, în stânga Lui, iar în noaptea către Sf. Vasile, Dumnezeu şi cu Sf. Neculai stau la masă, arătându-se lumii în lumina mare, atunci când cerurile se deschid de trei ori (Pamfile, 1997, p. 238).
Sf. Neculai a devenit băiat mare şi cuminte până în ziua a şaptea. Dumnezeu i-a dat soţie pe Sf. Varvara şi l-a pus învăţător pentru oameni. Văzând însă ce bun e Sf. Niculae, l-a luat în cer şi l-a pus în loc ca învăţător pe Sf. Pavel (Brill, II, p.190).
Sf. Neculai stă la miazăzi, deoarece pe la 6 decembrie soarele răsare de către miazăzi, iar de la această zi, după credinţa poporului, soarele, alungat de Sfântul Neculai, începe să răsară tot mai spre miazănoapte, până pe la Sf. Toader, care îl opreşte şi-l alungă spre miazăzi (Pamfile, 1997, p. 238).
Sf. Nicolae e milostiv faţă de săraci, ajută văduvele şi orfanii şi dăruieşte bani tuturor oropsiţilor. Dătător de bogăţie, de noroc tuturor, dă mai ales noroc fetelor sărace, pe care le mărită. Fetelor orfane şi sărace le aruncă pe fereastră trei pungi de galbeni (Muşlea Bîrlea, p. 409).
Un om cu trei fete era foarte sărac şi nu le putea mărita. A hotărât să trimită fetele în lume să-şi câştige existenţa. Sf. Neculai a aruncat în casa săracului o pungă cu 150 de galbeni. Săracul, socotind că e norocul fetei celei mari, a măritat-o. Când a venit rândul mijlociei, s-a întâmplat acelaşi lucru. Când a trebuit să plece şi fata cea mică, omul a pândit, l-a suprins pe Sf. Nicolae şi i-a sărutat picioarele. Sfântul i-a spus să-i mulţumească lui Dumnezeu de gândurile lui bune. Omul a măritat şi fata cea mică. Apoi s-a călugărit şi l-a slujit pe Sf. Nicolae până la sfârşitul vieţii (Brill, II, p.236).
Sf. Neculai a oprit apele când a fost potopul, altfel îneca corabia (Niculiţă Voronca, II, p. 213).
Se spune că Sf. Nicolae a fost corăbier, îndeletnicindu-se cu negoţul pe apă şi cu prinsul peştelui. Într-un rând, stârnindu-se o furtună mare, corabia lui s-a prăvălit în apă şi o mulţime de oameni s-au înecat, scăpând dintre toţi numai dânsul. Atunci Sf. Nicolae a început să se roage fierbinte lui Dumnezeu, şi Dumnezeu s-a milostivit şi toţi cei înecaţi au înviat. De aceea, când ai să treci vreo apă mare, fă-ţi cruce la margine şi roagă-te sfântului Nicolae, că el este mai mare peste ape (Pamfile, 1997, p. 245).

Obiceiuri:
Feciorii se organizau în ceată cu două, trei săptămâni înaintea colindatului. O singură ceată pe sat. Îşi alegeau gazda, unde se adunau înainte de sărbători, să mai înveţe colinde. Gazdei nu i se plătea nimic, doar cinstea împreună cu feciorii. În frunte era vătaful mare; mai isteţ şi din familie înstărită. Se alegea doar pentru sărbătorile de iarnă. Vătaful mare purta evidenţa la câştig şi conducea întreaga ceată. Vătaful mic îl înlocuia pe vătaful mare la diferite servicii: pentru obţinerea autorizaţiei, tocmirea muzicii.
Sameşul ţinea cont la bani, cheltuiala pe băutură.
Cămărarul răspundea de colaci, carne, zahăr, băutura primită. O punea într-o cameră şi cheia o ţinea la el. Nici gazda nu avea voie să intre acolo.
Ceata avea steag: o cârpă neagră cu pui roşii şi gătită cu plantici, pusă în vârful unui băţ. Steagul era purtat de un fecior puternic, cu o curea după mână. În prima zi de Crăciun, feciorii se duceau la preot, învăţător, primar şi jucau steagul. De asemenea, a doua şi a treia zi de Crăciun jucau la joc steagul. Câte un bărbat tânăr se repezea să smulgă steagul feciorului. Dacă reuşea, ducea steagul la cârciumă şi trebuia răscumpărat pe băutură. Din această cauză s-au iscat bătăi, nu s-a mai purtat steag.
După Crăciun, până la Anul Nou, feciorii făceau o clacă la notar, preot, primar: tăiau lemne, îmblăteau în şură. Numai prima şi a doua seară petreceau feciorii între ei. În seara a treia veneau şi fetele, invitate doar să joace.
În ziua de Anul Nou era joc şi seara se desfăcea ceata. Se mai adunau o dată la gazdă, să petreacă cu mâncare şi băutură (Sărbători, III, p.251-252).

Zi de hram al bisericii: era sărbătoarea satului.
Începea de dimineaţă şi se termina la amiază.
De cu dimineaţă, în ziua de hram, femeile din sat veneau cu coşurile cu mâncare şi puneau masa în curtea bisericii. Participa tot satul, fiecare aducea câte ceva pentru masă.
Dimineaţa se făcea slujbă pentru ctitorii bisericii şi pentru morţii satului. După slujbă oamenii ieşeau afară, se aşezau la masă şi petreceau până la amiază (Sărbători, IV, p.394).

Apărător de rele şi durere:
Sf. Nicolae se serbează pentru ajutor la boli şi mai ales la lovituri (Pamfile, 1997, p. 248).
Ţinem şi pe Sf. Nicolae pentru vite (Densusianu, p. 213).

Oracular:
Se pun crenguţe de pomi fructiferi în apă, pentru a înflori până la Anul Nou, cu care ocazie se aprecia şi rodul livezilor (Ghinoiu, 1999, p. 222).

Despre vreme:
Iarna, după spusele multora, începe la Sf. Neculai.
Sf. Neculai e un moş bătrân cu barbă albă. Atunci trebuie să-şi scuture negreşit Sf. Neculai barba lui cea albă, adică trebuie să ningă neapărat. Iar când se întâmplă câteodată să fie locul negru, atunci se zice: „Hei, a-ntinerit Sf. Neculai!“ La Sân' Ion se duce neaua (se înfrânge iarna), dacă a adus-o Sân' Nicoară cu cal alb, sau, cu alte cuvinte, dacă a venit Sân' Nicoară pe cal alb, Sân' Ion va merge pe cal negru, adică va duce iarna (Pamfile, 1997, p. 438).
Când vine Sân' Nicoară cu calul alb, adecă aduce neaua cu sine, atunci aduce cu sine şi iarna grea, care se înfrânge la Sânt' Ion (Mangiuca, 1882, p. 33).
Dacă Sân' Nicoară a venit cu cal alb, adică la Sf. Nicolae e zăpadă, atunci iarna va fi scurtă, iar dacă a venit cu cal negru, atunci iarna va fi lungă (Gherman 4, p. 125).
Când Sfântul Neculai găseşte Bistriţa neîngheţată, pune pod de gheaţă peste ea (Gorovei, 1995, p. 103).

de Antoaneta Olteanu, "Calendarele poporului român", Editura Paideia, Bucureşti, 2001, 2009
Pictură de Nicolae Pătru




Articolul precedent: Tradiţiile lunilor Mai, Iunie şi Iulie
Articolul urmator: Strigătul peste sat


Dezvoltat de Terrasoft

Copyright © Revista Satul
Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau ilustratiilor din revista este
posibila numai cu acordul prealabil scris al SC START-UP Advertising SRL.
Toate drepturile rezervate. SATUL - Marca inregistrata.
SATUL - Revista pentru promovarea traditiei si culturii din mediul rural