Pâine cu maia și poveste - Satul tradițional românesc

După 10 ani de lucru în Mina 1 Mai din Vulcan, unde a lucrat în condiţii foarte grele, cel mai mult se bucură de aerul curat şi de liniştea pe care i le oferă dealurile din jur. 
 
Nea’ Ion povesteşte: 
“Acolo numai unul singur puteai să lucrezi, că spaţiul era de 2 m lungime şi 1,20 m lăţime. Şi intram la 80 m adâncime. Nu ştiai dacă e zi sau noapte, că se vedea peste tot la fel. Chiar şi cu lampa, mergeai o bucată bună până ţi se obişnuiau ochii cu întunericul. Apoi, când ieşeai înapoi la lumină, te uitai aşa, ca mâţu’. Din cauza asta m-am stricat eu la vedere. 
 
După un timp, a dat bunul Dumnezeu să vină de la Bucureşti o comisie de protecţia muncii. Eram schimbul 1 şi au intrat acolo în puţ. 
Când au văzut cum ploua şi în ce hal lucram, m-au scos afară şi apoi toată conducerea a fost “dumnezeită”: directori, maiştri, geologi. Pe toţi i-au certat şi nu le-au dat voie să vorbească absolut nimic, decât numai întrebaţi. Apoi, ne-au întrebat pe toţi minerii care eram acolo, ce salariu avem şi dacă suntem mulţumiţi. După toată discuţia, ne-au dublat salariul. Am mai lucrat trei luni de zile acolo, după care ne-au mutat în Munţii Făgăraşului. Iarna lucram în mină şi vara, la suprafaţă. Făceam şanţuri, puţuri. Asta era prin 1972 – ’73. 
 
<img style="display:block; margin-left:auto; margin-right:auto;" src="http://www.revista-satul.ro/pic/Oameni/Nea Ion din Holbav/www.revista-satul.ro-Oamenii-de-langa-noi-Nea Ion-Foto-de-Ana-A.-Negru.jpg" alt="cuvant cheie ptr SEO" width="726" /> 
Din Munţii Făgăraşului, ne-au detaşat în Bălan (pe Valea Crişului, mai în jos un pic, chiar de unde izvorăşte Oltul), că acolo a fost o lucrare mare, pentru care aveau nevoie şi de specialişti în lemn. Că-n rest, ei lucrau numai cu armături metalice de fier. Acolo, o galerie principală avea 1,5 km. Când ajungeai în capătul ei, vedeai omul mic de tot. Aici la Bălan, am lucrat alte trei luni de zile. Mi-a plăcut, că erau condiţii foarte bune de lucru şi ne erau asigurate şi alimente bune, proaspete. 
Apoi, ne-au adus înapoi în Munţii Făgăraşului şi am mai continuat acolo până în 1985, când am ieşit la pensie. La un moment dat, m-au găsit cu silicoză, de la mină, din cauza prafului şi timp de patru ani de zile, a trebuit să urmez un tratament. 
Apoi, m-au trimis la spitalul din Avrig, unde am stat internat o lună de zile şi după aceea, a dat Dumnezeu de am scăpat de boală. Şi uite că au trecut 31 de ani de când sunt la pensie. 
 
Îmi petrec timpul cu găinile mele. Astă iarnă nu prea au ouat, că dacă e grajdul mare şi nu mai am alte animale în el, e frig şi ouă mai greu. Dar le-am dat mâncare caldă totdeauna, ca să nu prea simtă frigul. 
 
Am avut 30 de găini, dar atunci cu gripa, au venit şi mi le-au luat pe toate. Da’, doar nu le-am avut bolnave, numa’ că, aşa a fost. Am mai pitulat din ele, le-am băgat prin casă şi în beci. Că m-a anunţat din sat un văr de-al meu. Zice: 
“-Mă, nea’ Ioane, du-te şi pitule-ţi din găini, că-s ăştia pe deal de le ia." Aşa că am pitulat jumătate din găini, cocoşul nu am putut, că ăla cânta.
Şi-apoi au venit cu poliţia, chiar eram acia în faţa casei. 
“-Am venit să luăm găinile!”, la care eu am zis: 
“-Domnule, până nu vine şi medicul veterinar să constate că am găinile bolnave, dumneata n-ai ce căuta aici. 
Când veniţi cu doctorul, atunci le luaţi, până atuncia, nu.” 
Dar poliţia a zis să mă dau la o parte şi să-i las. Aşa că au început să le prindă, după care le rupeau gâtul şi le băgau într-un sac. 
Când mai aveau numa’ vreo patru bucăţi, s-au gândit să mi le lase, ca să am de mâncare. Pe cele pe care mi le-au luat, mi le-au plătit pe toate.” 
 
Cum stăteam noi aşa, se aude cucul cântand. 
“In fiecare dimineaţă, vine cucul şi cântă în nucul ăsta mare de lângă casă. Vrea să-şi facă cuib acolo. O să-l las până şi-l face şi după ce ouă, merg să i-l stric. Că dacă am pui mici şi-i vede singuri, imediat mi-i fură”. 
 
Ca să sperie coţofenele şi ulii, nea’ Ion a confecţionat şi o morişcă de vânt, care îşi atinge scopul. 
În timp ce vorbim, trece cocoşul prin faţa noastră şi nea’ Ion îmi zice:
“Ăsta-i aşa un cocoş bun! Că eu nici nu ştiu cum trăieşte, că nu l-am văzut niciodată să mănânce. Dacă o râmă găseşte sau un gândac, imediat le cheamă pe găini, să mănânce ele. Am mai avut un cocoş, dar n-am putut să-l ţinem, că-l bătea pe ăsta de câte ori îl vedea. Aşa că nu l-am mai ţinut. 
 
Găinile ce le-avem sunt tare bune! Stau libere toată ziua, dar nu se duc departe; stau aci pe lângă casă; şi chiar dacă ar vrea ele să se ducă mai încolo, cocoşul imediat le cheamă înapoi. 
Ia să le dau eu nişte grăunţe, să vedeţi cum vin aici”. 
Şi aşa a fost, că nici n-a apucat nea’ Ion să deschidă uşa de la magazie, că au şi simţit că-i rost de mâncare şi s-au adunat pe lângă el. 
 
<img style="display:block; margin-left:auto; margin-right:auto;" src="http://www.revista-satul.ro/pic/Oameni/Nea Ion din Holbav/www.revista-satul.ro-Oamenii-de-langa-noi-Nea Ion-chemand-gainile-la-graunte-Foto-de-Ana-A.-Negru.jpg" alt="cuvant cheie ptr SEO" width="726" /> 
<img style="display:block; margin-left:auto; margin-right:auto;" src="http://www.revista-satul.ro/pic/Oameni/Nea Ion din Holbav/www.revista-satul.ro-Oamenii-de-langa-noi-Nea Ion-dand-graunte-la-gaini-Foto-de-Ana-A.-Negru.jpg" alt="cuvant cheie ptr SEO" width="726" /> 
Apoi, le-a chemat, ca să fie sigur că-s toate şi le-a aruncat grăunţe de grâu, după care s-a aşezat pe banca de lângă rândul de lemne, privindu-le cu căldură şi mulţumire, ca pe nişte copii dragi.” 
Ba unele chiar veneau să-i mănânce din mână. 
“Sunt mai ţigănoase”, zice nea’ Ion, zâmbind. 
 
<img style="display:block; margin-left:auto; margin-right:auto;" src="http://www.revista-satul.ro/pic/Oameni/Nea Ion din Holbav/www.revista-satul.ro-Oamenii-de-langa-noi-Nea-Ion-din-Holbav-foto-de-Ana-A.-Negru.jpg" alt="cuvant cheie ptr SEO" width="726" /> 
 
În decembrie 2015, l-am vizitat din nou pe nea' Ion. Între timp, a rămas văduv și unul dintre gineri s-a mutat cu el împreună cu familia, pentru a-l ajuta la treabă. După o operație de apendicită care s-a lăsat cu complicații, încât a trebuit să stea în spital două luni de zile, acum e bine, sănătos... 
 
Text şi foto: Ana A. Negru

Articolul precedent: Maria

Articolul urmator: Casa părintească nu se vinde, ci se transformă în muzeu. Profesorii Nedelcu și povestea muzeului din satul Siliștea-Lipoveni