Satul Meo - Thailanda
Chiang Mai – un oraș unic în care frumusețea unui cadru natural cu munți împăduriți ce își ascund coamele în ceață și văi rodnice, luxuriante este pe potriva frumuseții unor oameni calzi și prietenoși.
Satul Meo - Thailanda
Chiang Mai, orașul cu peste 1100 temple Budiste, acest Trandafir al Nordului, este punct de plecare în adevărate expediții de una sau mai multe zile care pot face dintr-un sejour în Thailanda de Nord o vacanță unică, de neuitat care nu se poate compara cu nimic.
Dintre nenumăratele experiențe pe care le poți trăi în împrejurimile Chiang Maiului, descoperirea satelor din deal locuite de diferitele triburi este, probabil, cea mai impresionantă.
În anii ’50, Chiang Mai a fost vizitat de Regele Bhumibol Adulyadej. În urma acestei vizite, s-a dezvoltat un proiect regal de mare success (unul din cele peste 3000 de proiecte care i-au adus faima acestui iubit Rege); a fost promovat un alt tip de agricultură, axată pe cultivarea florilor și a plantelor industriale (tutun, cafea, soia,) care, fiind foarte profitabilă, a înlocuit treptat cultivarea pe scară largă a macului pentru opium.
Un drum în serpentine largi urcă Doi Pui către platoul cel mai înalt pe care se află Doi Suthep - unul din cele mai spectaculoase temple care se zice că adăpostește relicvele autentice ale lui Buddha. La doar câțiva kilometri de templu, se află satul Meo locuit de populația Meo - cel mai mare trib de pe Doi Pui.
La intrarea în sat, turistul ia primul contact cu o cultură străveche vizitând Muzeul: o prezentare generală a istoriei tuturor triburilor de pe dealurile din Nordul Thailandei alături de o colecție de unelte, obiecte și costume proprii tribului Meo.
Costumele predominant în negru, albastru și roșu, sofisticat brodate și, cele de ceremonie, cu grele ornamente de argint te încântă și te uimesc în mod deosebit.
Surpriza este la fel de mare când, odată ieșit din șopronul care adăpostește Muzeul ajungi pe o alee mărginită de tarabe, unde la fel de frumoase costume sunt etalate la vânzare alături de nenumărate obiecte și accesorii lucrate manual.
Nu poți rezista tentației…
La capătul acestei “zone comerciale”, culorilor vii ale artizanatului thailandez le ia locul o altă desfășurare de culoare, de data asta absolut naturală – grădina cu flori a satului.
Mut de admirație, rămâi țintuit locului întrebându-te unde te afli. Ai zice că ai pătruns pe un tărâm ireal, de vis, de basm…
Un grup de copii vine țopăind de vale pe poteci și te întâmpină cu glăscior de păsărele, și se lipesc cu sufletul de tine, și te privesc cu iubire și nădejde. Sunt minunat îmbrăcați în portul tradițional. Le pui în mână câte un bănuț și ochișorii le râd de bucurie, și mânuțele li se împreună în semn de mulțumire. Fericiți, își reiau jocul și, veseli, ies în întâmpinarea unui alt turist.
Uiți de tine, te lași dus pe potecile și treptele care urcă colina, umbli de colo-colo, fără direcție, neștiind dacă să te oprești sau nu, dorind să îmbrățișezi cu privirea întregul covor de flori și în același timp să te apleci asupra fiecărei flori în parte… De sus, se văd munții în zare, o priveliște care îți taie respirația.
Într-un asemenea cadru și cu o asemenea panoramă, ai revelația a ceea ce trebuie că o fi raiul.
Rătăcești pe poteci, printre incredibil de frumoase flori, într-un aer care vibrează ca o bătaie de aripă de libelulă, mângâiat de raza blândă a soarelui de amiază…
La margine de grădină dai de casele sătenilor. Niște colibe de lemn cocoțate pe piloni.
Lângă o colibă, o femeie brodează, lângă o alta - un bărbat ciopleşte o bucată de lemn. Sunt artizanii, meșterii minunatelor obiecte pe care le vând.
Din asta trăiesc ei. Din munca lor niciodată îndeajuns plătită. Şi totuşi, pe chip li se citeşte mulţumirea. M-am gândit mult… este mulţumirea omului care trăieşte frumos în comuniune cu natura… este bucuria de a împărtăşi cu ceilalţi bogăţia de culoare şi căldură a mediului şi climatului cu care au fost binecuvântaţi.
Înveţi acolo sus, în acel sat izolat, cu oameni simpli şi curaţi, valoarea păstrării cu sfinţenie a propriei culturi, a obiceiurilor tale străvechi, a portului tău tradiţional.
Înţelegi valoarea lucrului nealterat… valoarea autenticului. Înveţi valoarea lucrului simplu, a traiului simplu, a mersului în ritmul naturii. Înveţi să vezi ESENŢIALUL.
Text si foto: prof. Silvia Ghia
Dintre nenumăratele experiențe pe care le poți trăi în împrejurimile Chiang Maiului, descoperirea satelor din deal locuite de diferitele triburi este, probabil, cea mai impresionantă.
În anii ’50, Chiang Mai a fost vizitat de Regele Bhumibol Adulyadej. În urma acestei vizite, s-a dezvoltat un proiect regal de mare success (unul din cele peste 3000 de proiecte care i-au adus faima acestui iubit Rege); a fost promovat un alt tip de agricultură, axată pe cultivarea florilor și a plantelor industriale (tutun, cafea, soia,) care, fiind foarte profitabilă, a înlocuit treptat cultivarea pe scară largă a macului pentru opium.
Un drum în serpentine largi urcă Doi Pui către platoul cel mai înalt pe care se află Doi Suthep - unul din cele mai spectaculoase temple care se zice că adăpostește relicvele autentice ale lui Buddha. La doar câțiva kilometri de templu, se află satul Meo locuit de populația Meo - cel mai mare trib de pe Doi Pui.
La intrarea în sat, turistul ia primul contact cu o cultură străveche vizitând Muzeul: o prezentare generală a istoriei tuturor triburilor de pe dealurile din Nordul Thailandei alături de o colecție de unelte, obiecte și costume proprii tribului Meo.
Costumele predominant în negru, albastru și roșu, sofisticat brodate și, cele de ceremonie, cu grele ornamente de argint te încântă și te uimesc în mod deosebit.
Surpriza este la fel de mare când, odată ieșit din șopronul care adăpostește Muzeul ajungi pe o alee mărginită de tarabe, unde la fel de frumoase costume sunt etalate la vânzare alături de nenumărate obiecte și accesorii lucrate manual.
Nu poți rezista tentației…
La capătul acestei “zone comerciale”, culorilor vii ale artizanatului thailandez le ia locul o altă desfășurare de culoare, de data asta absolut naturală – grădina cu flori a satului.
Mut de admirație, rămâi țintuit locului întrebându-te unde te afli. Ai zice că ai pătruns pe un tărâm ireal, de vis, de basm…
Un grup de copii vine țopăind de vale pe poteci și te întâmpină cu glăscior de păsărele, și se lipesc cu sufletul de tine, și te privesc cu iubire și nădejde. Sunt minunat îmbrăcați în portul tradițional. Le pui în mână câte un bănuț și ochișorii le râd de bucurie, și mânuțele li se împreună în semn de mulțumire. Fericiți, își reiau jocul și, veseli, ies în întâmpinarea unui alt turist.
Uiți de tine, te lași dus pe potecile și treptele care urcă colina, umbli de colo-colo, fără direcție, neștiind dacă să te oprești sau nu, dorind să îmbrățișezi cu privirea întregul covor de flori și în același timp să te apleci asupra fiecărei flori în parte… De sus, se văd munții în zare, o priveliște care îți taie respirația.
Într-un asemenea cadru și cu o asemenea panoramă, ai revelația a ceea ce trebuie că o fi raiul.
Rătăcești pe poteci, printre incredibil de frumoase flori, într-un aer care vibrează ca o bătaie de aripă de libelulă, mângâiat de raza blândă a soarelui de amiază…
La margine de grădină dai de casele sătenilor. Niște colibe de lemn cocoțate pe piloni.
Lângă o colibă, o femeie brodează, lângă o alta - un bărbat ciopleşte o bucată de lemn. Sunt artizanii, meșterii minunatelor obiecte pe care le vând.
Din asta trăiesc ei. Din munca lor niciodată îndeajuns plătită. Şi totuşi, pe chip li se citeşte mulţumirea. M-am gândit mult… este mulţumirea omului care trăieşte frumos în comuniune cu natura… este bucuria de a împărtăşi cu ceilalţi bogăţia de culoare şi căldură a mediului şi climatului cu care au fost binecuvântaţi.
Înveţi acolo sus, în acel sat izolat, cu oameni simpli şi curaţi, valoarea păstrării cu sfinţenie a propriei culturi, a obiceiurilor tale străvechi, a portului tău tradiţional.
Înţelegi valoarea lucrului nealterat… valoarea autenticului. Înveţi valoarea lucrului simplu, a traiului simplu, a mersului în ritmul naturii. Înveţi să vezi ESENŢIALUL.
Text si foto: prof. Silvia Ghia
