Incursiune în universul apicultorului Petru Moldovan
Descoperă pasiunea și priceperea pentru apicultură a d-nului Petru Moldovan din Sânpetru, județul Brașov.
Apicultorul Petru Moldovan, din Sânpetru, județul Brașov. Foto: arhiva d-lui Moldovan
Pe d-nul Petru Moldovan l-am cunoscut la unul dintre târgurile de Slow-food din Braşov şi m-am împrietenit cu dânsul întâmplător, după ce, achitând mierea, am uitat s-o iau şi am ales să merg după ea acasă la dumnealui.
Acolo, am descoperit întregul univers al unui apicultor, o grădină mare cu 49 de pomi fructiferi (pruni, meri, cireşi, vişini, piersici, gutui) care găzduieşte peste 130 de stupi de albine.
De atunci, cu toată încrederea, cumpăr miere numai de la dânsul. În plus, o dată cu fiecare vizită, aflu informaţii uimitoare despre apicultură, albine şi despre produsele lor atât de benefice.
Cum a început totul
D-nul Petru Moldovan creşte albine de aproape 30 de ani şi afacerea cu miere este una de timp liber, pornită din pasiune pentru natură, el de profesie fiind inginer constructor.
“Îmi place foarte mult să trăiesc în natură. Am crescut într-un sat din Harghita (Gheorgheni) şi sunt copil de ţărani. Pentru că zona era necooperativizată, cât lucrai, atât aveai. Acolo unde am crescut, sunt puţini apicultori, datorită climei reci, pentru că primăvara vine târziu. Bunicul meu din partea mamei avea albine şi îmi plăcea să mă uit la el prin gard, când se ocupa de stupi. Aveam cred 5 – 6 ani când a venit tata cu un borcan de miere. Atunci am mâncat prima dată miere şi credeţi-mă, si astăzi îi simt gustul!
Când am început apicultura, în primul an, am cumpărat 2 familii de albine; atunci erau foarte scumpe. Aveam 1770 lei salariu şi am dat pe o familie 1500 lei şi era pe vremea când aveam 2 copii mici de crescut. În anul următor, am cumpărat doar roi, nu familii, pentru ca erau mai ieftini. Am intrat în iarnă cu 9 familii şi am ieşit în primăvară cu 5. Şi atunci mi-am dat seama că ceva n-am făcut cum trebuie. Vorba proverbului: “Dacă ai bani, investeşte-i în albine, că zboară!”(zâmbeşte). După aceea, am început să mă documentez, să citesc mult şi am mers progresiv. În unii ani am staţionat şi apoi, în ultimii ani, am crescut din nou numărul lor. Însă, oricât ai citi, nimic nu se compară cu experienţa proprie. Iar dacă îţi place ceva, poţi să-l aduci aproape de perfecţiune. Albinele sunt o parte din viaţa mea”.
Peripeţii
Apicultura îi ocupă d-lui Petru întregul timp liber, pentru că e un om răbdător şi meticulos şi pentru că-i place să se ocupe de albine, mai ales în concediu. Aşa se face că a acumulat o experienţă bogată şi o întreagă listă cu peripeţii legate de albinele sale:
“Imaginaţi-vă cum e să fii într-o pădure de brad, să te trezeşti dimineaţa şi să ştii că pe la 10 m de picioarele tale, tocmai a trecut ursul şi nu te-a văzut… Când mergem la zmeur şi vine ursul şi ne atacă stupii, trebuie să plecăm. Pentru că el este la el acasă, noi suntem intruşi în ograda lui. Aşa că, strângem tot şi plecăm. Ursul atacă stupii, numai dacă a apucat înainte să guste prin pădure vreun roi cu miere. Altfel, nu are treabă. Are un miros fin, încât poate detecta atât nectarul, cât şi omul, la o distanţă de până la 10 km. Şi acum câteva luni când am fost la Tuşnad, am pus stupii în marginea satului, lângă pădure şi m-am dus în pădure până sus. Nu era urmă de nimic (zâmbeşte) , decât numai de urs: cioate sfărâmate, pe unde a căutat furnici, pentru că nu era coaptă smeura; şi nu mi-a fost frică, deşi eram singur. Apoi am întrebat un localnic, ca să fiu sigur dacă este urs prin zonă. Şi mi-a zis: ”Este urs, da’ nu numai unu’, sunt mai mulţi!” Am lăsat stupii acolo, şi eu m-am întors. De obicei, când rămân, dorm fie în maşină, dar mai ales în cort, că am acolo tot ce-mi trebuie”.
În funcţie de zonă şi de perioada de înflorire a plantelor, d-nul Petru, împreună cu unul din fii, merge cu albinele la rapiţă (pe la începutul lunii aprilie), la păpădie, la salcâm, la zmeur, la brusture, la floarea soarelui, la tei, izmă, valeriană (la poalele Negoiului), la mană.
“Când mergem la salcâm cu albinele, pe o perioadă totală de cca 3 – 4 săptămâni, începem cu zonele unde înfloreşte timpuriu: primăvara, înfloreşte cel de la Calafat – jud. Mehedinţi; apoi mergem pe dealurile de la Râmnicu-Vâlcea, după care mergem sus, la 800 de m, la Curtea de Argeş. La mierea recoltată la această altitudine, apare o diferenţă la culoare, care este mai închisă, deoarece fiind o zonă mai înaltă, sunt şi păşuni alpine, aşa că albinele o mai amestecă.
Trebuie să stăm cu ele cca 3 săptămâni, pentru a le verifica. Punem cântarul de control, cu care pornim să zicem de la 40 kg şi când ajunge la 60 kg sau puţin mai mult, trebuie extrasă mierea. Când nu ne ajută timpul, se întâmplă să extragem şi la 70 -75 kg. De asemenea, trebuie verificat dacă mierea e căpăcită, dacă unele albine roiesc, caz în care trebuie să le mai adaugi rame.
Producţia / zi a unei familii de albine poate să fie între 500 g de nectar (de exemplu, la brusture) şi minim 3 - 7 kg de nectar (la salcâm). Noaptea, albinele ventilează acest nectar care conţine 40 % apă. Aceasta se elimină sub formă de vapori, până când nectarul ajunge la 18 – 20 % apă. Ceea ce rămâne este mierea şi atunci poate fi extrasă. De aceea se citeşte cântarul seara şi dimineaţa.
Vizită la stupină
D-nul Petru ne-a dat costumaţie adecvată şi ne-a deschis un stup ca să vedem cum arată şi ca să ne explice mai multe lucruri la faţa locului. Fiind târziu, albinele erau un pic agitate şi nemulţumite că cineva le deranjează în casa lor. Aşa că am fost sfătuiţi să nu dăm din mâini.
Întrebat dacă extrage şi veninul de la albine, ne-a răspuns că nu, chiar dacă are toată aparatura necesară, pentru că normele impun o zonă retrasă, la o distanţă minimă de 5 km faţă de o arie populată. Secreţia de venin este antidotul pentru apărarea coloniei şi atunci când li se extrage veninul, procedeul în sine agită foarte tare albinele, ceea ce le poate determina să atace animalele sau oamenii din zonă. Apoi, ne-a arătat şi un roi de albine mici, care vor deveni o familie. Pentru d-nul Petru, acest roi este ca un copil mic, de care are grijă şi pe care îl hrăneşte cu miere cam o dată pe săptămână, pentru a deveni o familie de producţie anul următor. Acum e perioada în care îl dezvoltă, apoi îl mută în cutie mai mare şi pe timp de iarnă roiul va fi distribuit pe 6 – 7 rame, încât să reziste pe timpul rece. Rata de supravieţuire este de 100%.
Albinele produc căldura de care au nevoie (37 grade C) prin frecarea aripilor de torace. Când afară e mai rece şi le deschidem stupul, se dereglează temperatura din interior, de aceea, imediat după închiderea stupului se va auzi un zumzet foarte puternic, deoarece ele prin mişcarea aripilor vor încerca să regleze temperatura.
Despre organizarea socială a albinelor
Regina, care este un pic mai mare şi are mai mult negru pe spate, fiind singura femelă din familie care dă viaţă viitoarei generaţii, este cea mai puternică şi poate să influenţeze întreaga familie. Ea este cea care le imprimă celorlate albine fiecare muncă ce trebuie făcută pentru protecţia şi dezvoltarea familiei.
Matca este însoţită tot timpul de o gardă formată din albinele din jurul ei, ce au grijă de ea (o îngrijesc, o protejează chiar şi în zbor, o periază şi îi fac loc printre albine, încât se mişcă liberă peste tot, în căutarea continuă de celule goale unde să-şi depună ouă). Matca este cea care imprimă mirosul coloniei, iar albinele din gardă au rolul de a-l împrăştia în toată familia ca să se știe că intruşii nu au ce căuta. Garda de la intrare are mirosul cel mai pregnant al mătcii, aşa că albinele străine sunt avertizate să nu intre în familie. Cel mai important rol al mirosului este de a inhiba la celelalte albine dezvoltarea glandelor sexuale. Altfel, ar fi un haos.
Matca are menirea de a asigura unitatea biologica a familiei şi este ca o maşină de ouat. În perioada de vară, ouă 2000 de ouă în 24 de ore. De aceea, apogeul familiei ajunge până la 60000 de indivizi, care asigură culesul de nectar pentru întreaga producţie. Spre toamnă, scade numărul de indivizi, intră în iarnă până la 10000 – 15000 de indivizi, pentru că iarna nu e atât de mult de lucru în interiorul stupului. E ca o semi-hibernare. Matca poate trăi până la 8 ani.
Culegătoarele sunt albinele care muncesc cel mai mult şi care culeg toată ziua nectar.
Socăciţele aduc apă pentru a regla temperatura în stup.
Sanitarii scot afară albinele bătrâne sau bolnave, pentru a le împiedica să moară în stup sau să îmbolnăvească pe ceilalţi membri ai familiei.
Albinele-doici sunt cele care au o perioadă de activitate de maxim 5 zile. După ce iese din celulă puiul de albină, doica îl va hrăni pe fiecare în parte cu lăptişor de matcă, produs de ea, nu de regină. Lăptişorul de matcă este produs din polen, apă, miere care sunt îngurgitate de doică şi cu ajutorul secreţiei glandei hipofaringiene, este realizat lăptişorul de matcă. Primăvara, o albină – doică poate hrăni până la 30 – 50 de pui / zi. Cu timpul, pe măsură ce se dezvoltă familia, începe să se producă roirea naturală şi se divide familia. Dintr-un stup, vor rezulta între 1 - 5 alte familii.
Diferenţa faţă de viaţa socială şi familială a omului, este că la albine pleacă mama din casă, nu fetele. Adică ea ştie că este bătrână, ştie că poate găseşte sau nu o altă casă, dar viitorul speciei este asigurat lăsând fiica în casă. Aşadar, matca decide divizarea familiei şi se îngrijeşte de dezvoltarea unor noi mătci, până când acestea ajung la maturitate. Apoi, împreună cu suita ei, pleacă. Prima dată iese într-un pom sau gard aproape de stupină, pe un timp călduros. Acolo, câteva albine 10 – 15, pleacă pe o rază de 5 km şi caută un loc stabil: un subsol de casă, o scorbură în pom, un loc între grinzi etc. Se întorc, îi raportează mătcii ce au găsit şi ea hotărăşte locul pe care-l consideră cel mai bun adăpost. Dacă găseşte locul potrivit, se mută în aceeaşi zi, iar dacă nu, rămâne peste noapte. Poate să fie ploaie torenţială, poate să fie grindină, că ea acolo rămâne.
Mi s-a întâmplat să iau un roi din pom după 3 zile, pentru că nu-şi găsise casă adecvată. În momentul în care matca pleacă, se produce un fenomen similar cu ştergerea memoriei, a orientării. Pentru că eu în momentul când iau roiul din pom şi îi găsesc o nouă casă, îi pun rame şi hrană, el după aceea îşi începe activitatea normal, ca şi când acolo s-ar fi născut. Matca, însă, nu uită nimic. Doar roiul.
De la albine, am putea învăţa foarte multe, în primul rând, viaţa socială şi felul cum e ea organizată. Adică fiecare să-şi vadă de treaba lui! Şi dacă nu respecţi legile, te duci la pierzanie. O regulă nerespectată în familia de albine, poate periclita viaţa tuturor membrilor.
Terapia cu aerosoli emanaţi de familia albinelor
Ca tratament bio-terapeutic, se face tratament cu aerosoli. D-nul Petru ne spune care e procedura:
Aduci pacientul, deschizi stupul şi inhalează aerosolii emanaţi de familia de albine, cca 1 - 2 minute. Apoi se deschide alt stup şi se repetă procedeul. Tratamentul este eficient în special pentru calmare psihică. Aceşti aerosoli se produc pentru că în interiorul stupului este un mediu antiseptic. Primăvara, când e perioada păpădiei, mirosul se simte chiar şi la o distanţă mai mare faţă de stupi, mai ales dacă adie puţin şi vântul. La fel, mirosul de floarea soarelui.
Sortimentele de miere şi beneficiile lor
Aşa cum plantele medicinale sunt bune pentru diferite afecţiuni, aşa este recomandată şi mierea provenită din plantele respective. Toate produsele obţinute de la albine sunt bune, doar că mierea se obţine în cantitatea cea mai mare. Datorită acidităţii, în miere nu se dezvoltă bacteriile şi de aceea este recomandată inclusiv pentru arsuri.
De exemplu, la floarea soarelui, aciditatea e destul de mare, fapt pentru care e indicată în afecţiuni gastrice.
Rapiţa este un foarte bun diuretic, iar păpădia e foarte bun detoxifiant.
Mierea de valeriană este recomandată pentru tratarea afecţiunilor cardiace (tulburări de ritm cardiac, nevroză cardiacă), vomă, colici abdominali la adulţi, astm bronşic, insomnie, palpitaţii; bun calmant şi somnifer; combate durerile menstruale; sedativ, antinevralgic.
Mierea de brusture este bună pentru răceală, gripă, afecţiuni renale, litiază biliară, hipertensiune, eliminarea toxinelor din corp. Se poate consuma şi împreună cu decoctul din 3 – 4 linguri de pulbere de rădăcină de brusture, la un litru de apă clocotită; se continuă fierberea 2 minute la foc scăzut; se strecoară, se lasă la răcit şi se îndulceşte cu miere de brusture întreaga cantitate. Se bea în timpul unei zile.
Mierea de salcam este tonic general, calmează tusea şi este folosită în tratarea asteniei şi nevrozelor.
Mierea de mană se recomandă pentru boli bacteriene, degenerative, dermatologice, pentru afecţiunile sistemului imunitar, bolile intestinului gros; este antioxidant, depurativ. Aceasta provine din picături de nectar, secretate de insecte din categoria afidelor, care se hrănesc cu sucurile plantelor, ajutându-se de o prelungire ascuţită a aparatului bucal, cu care străpung ţesuturile vegetale. Ele reţin în corpul lor, numai substanţele azotate eliminând, încă înainte de digestie, zaharurile ce nu le trebuie, sub forma unor picături mici. Albinele colectează această mană, aducând-o în stup. Mierea de mană provine şi de la unele specii de arbori, precum bradul, molidul, pinul, zada, arţarul, stejarul, frasinul etc. Mierea de mană este mai închisă la culoare decât mierea florală, conţine mai multe săruri minerale şi are în compoziţie o substanţă puternic bactericidă.
Alte produse sunt: polenul, lăptişorul de matcă, apilarninul (extract din glande de trântor), propolisul (antiseptic), veninul de albine, căpăceala, păstura (denumită şi “pâinea albinelor”, care practic este un polen înnobilat ce asigură hrana proteică iarna, când albina nu mai poate ieşi din stup).
Termenul de garanţie oferit de către stupar în comercializarea păsturii este de până la 17 ani, fără să-şi schimbe proprietăţile.
Consumul de propolis şi păstura s-a demonstrat că poate stopa evoluţia cancerului, deoarece conţin absolut toţi aminoacizii necesari pentru dezvoltarea vieţii.
Produsele d-lui Petru le găsiți aici: http://www.mieresanpetru-moldovan.ro/acasa/
Text: Ana A. Negru Foto: Ana A. Negru și arhiva personală a d-lui Petru Moldovan
Cum a început totul
D-nul Petru Moldovan creşte albine de aproape 30 de ani şi afacerea cu miere este una de timp liber, pornită din pasiune pentru natură, el de profesie fiind inginer constructor.
“Îmi place foarte mult să trăiesc în natură. Am crescut într-un sat din Harghita (Gheorgheni) şi sunt copil de ţărani. Pentru că zona era necooperativizată, cât lucrai, atât aveai. Acolo unde am crescut, sunt puţini apicultori, datorită climei reci, pentru că primăvara vine târziu. Bunicul meu din partea mamei avea albine şi îmi plăcea să mă uit la el prin gard, când se ocupa de stupi. Aveam cred 5 – 6 ani când a venit tata cu un borcan de miere. Atunci am mâncat prima dată miere şi credeţi-mă, si astăzi îi simt gustul!
Când am început apicultura, în primul an, am cumpărat 2 familii de albine; atunci erau foarte scumpe. Aveam 1770 lei salariu şi am dat pe o familie 1500 lei şi era pe vremea când aveam 2 copii mici de crescut. În anul următor, am cumpărat doar roi, nu familii, pentru ca erau mai ieftini. Am intrat în iarnă cu 9 familii şi am ieşit în primăvară cu 5. Şi atunci mi-am dat seama că ceva n-am făcut cum trebuie. Vorba proverbului: “Dacă ai bani, investeşte-i în albine, că zboară!”(zâmbeşte). După aceea, am început să mă documentez, să citesc mult şi am mers progresiv. În unii ani am staţionat şi apoi, în ultimii ani, am crescut din nou numărul lor. Însă, oricât ai citi, nimic nu se compară cu experienţa proprie. Iar dacă îţi place ceva, poţi să-l aduci aproape de perfecţiune. Albinele sunt o parte din viaţa mea”.
Peripeţii
Apicultura îi ocupă d-lui Petru întregul timp liber, pentru că e un om răbdător şi meticulos şi pentru că-i place să se ocupe de albine, mai ales în concediu. Aşa se face că a acumulat o experienţă bogată şi o întreagă listă cu peripeţii legate de albinele sale:
“Imaginaţi-vă cum e să fii într-o pădure de brad, să te trezeşti dimineaţa şi să ştii că pe la 10 m de picioarele tale, tocmai a trecut ursul şi nu te-a văzut… Când mergem la zmeur şi vine ursul şi ne atacă stupii, trebuie să plecăm. Pentru că el este la el acasă, noi suntem intruşi în ograda lui. Aşa că, strângem tot şi plecăm. Ursul atacă stupii, numai dacă a apucat înainte să guste prin pădure vreun roi cu miere. Altfel, nu are treabă. Are un miros fin, încât poate detecta atât nectarul, cât şi omul, la o distanţă de până la 10 km. Şi acum câteva luni când am fost la Tuşnad, am pus stupii în marginea satului, lângă pădure şi m-am dus în pădure până sus. Nu era urmă de nimic (zâmbeşte) , decât numai de urs: cioate sfărâmate, pe unde a căutat furnici, pentru că nu era coaptă smeura; şi nu mi-a fost frică, deşi eram singur. Apoi am întrebat un localnic, ca să fiu sigur dacă este urs prin zonă. Şi mi-a zis: ”Este urs, da’ nu numai unu’, sunt mai mulţi!” Am lăsat stupii acolo, şi eu m-am întors. De obicei, când rămân, dorm fie în maşină, dar mai ales în cort, că am acolo tot ce-mi trebuie”.
În funcţie de zonă şi de perioada de înflorire a plantelor, d-nul Petru, împreună cu unul din fii, merge cu albinele la rapiţă (pe la începutul lunii aprilie), la păpădie, la salcâm, la zmeur, la brusture, la floarea soarelui, la tei, izmă, valeriană (la poalele Negoiului), la mană.
“Când mergem la salcâm cu albinele, pe o perioadă totală de cca 3 – 4 săptămâni, începem cu zonele unde înfloreşte timpuriu: primăvara, înfloreşte cel de la Calafat – jud. Mehedinţi; apoi mergem pe dealurile de la Râmnicu-Vâlcea, după care mergem sus, la 800 de m, la Curtea de Argeş. La mierea recoltată la această altitudine, apare o diferenţă la culoare, care este mai închisă, deoarece fiind o zonă mai înaltă, sunt şi păşuni alpine, aşa că albinele o mai amestecă.
Trebuie să stăm cu ele cca 3 săptămâni, pentru a le verifica. Punem cântarul de control, cu care pornim să zicem de la 40 kg şi când ajunge la 60 kg sau puţin mai mult, trebuie extrasă mierea. Când nu ne ajută timpul, se întâmplă să extragem şi la 70 -75 kg. De asemenea, trebuie verificat dacă mierea e căpăcită, dacă unele albine roiesc, caz în care trebuie să le mai adaugi rame.
Producţia / zi a unei familii de albine poate să fie între 500 g de nectar (de exemplu, la brusture) şi minim 3 - 7 kg de nectar (la salcâm). Noaptea, albinele ventilează acest nectar care conţine 40 % apă. Aceasta se elimină sub formă de vapori, până când nectarul ajunge la 18 – 20 % apă. Ceea ce rămâne este mierea şi atunci poate fi extrasă. De aceea se citeşte cântarul seara şi dimineaţa.
Vizită la stupină
D-nul Petru ne-a dat costumaţie adecvată şi ne-a deschis un stup ca să vedem cum arată şi ca să ne explice mai multe lucruri la faţa locului. Fiind târziu, albinele erau un pic agitate şi nemulţumite că cineva le deranjează în casa lor. Aşa că am fost sfătuiţi să nu dăm din mâini.
Întrebat dacă extrage şi veninul de la albine, ne-a răspuns că nu, chiar dacă are toată aparatura necesară, pentru că normele impun o zonă retrasă, la o distanţă minimă de 5 km faţă de o arie populată. Secreţia de venin este antidotul pentru apărarea coloniei şi atunci când li se extrage veninul, procedeul în sine agită foarte tare albinele, ceea ce le poate determina să atace animalele sau oamenii din zonă. Apoi, ne-a arătat şi un roi de albine mici, care vor deveni o familie. Pentru d-nul Petru, acest roi este ca un copil mic, de care are grijă şi pe care îl hrăneşte cu miere cam o dată pe săptămână, pentru a deveni o familie de producţie anul următor. Acum e perioada în care îl dezvoltă, apoi îl mută în cutie mai mare şi pe timp de iarnă roiul va fi distribuit pe 6 – 7 rame, încât să reziste pe timpul rece. Rata de supravieţuire este de 100%.
Albinele produc căldura de care au nevoie (37 grade C) prin frecarea aripilor de torace. Când afară e mai rece şi le deschidem stupul, se dereglează temperatura din interior, de aceea, imediat după închiderea stupului se va auzi un zumzet foarte puternic, deoarece ele prin mişcarea aripilor vor încerca să regleze temperatura.
Despre organizarea socială a albinelor
Regina, care este un pic mai mare şi are mai mult negru pe spate, fiind singura femelă din familie care dă viaţă viitoarei generaţii, este cea mai puternică şi poate să influenţeze întreaga familie. Ea este cea care le imprimă celorlate albine fiecare muncă ce trebuie făcută pentru protecţia şi dezvoltarea familiei.
Matca este însoţită tot timpul de o gardă formată din albinele din jurul ei, ce au grijă de ea (o îngrijesc, o protejează chiar şi în zbor, o periază şi îi fac loc printre albine, încât se mişcă liberă peste tot, în căutarea continuă de celule goale unde să-şi depună ouă). Matca este cea care imprimă mirosul coloniei, iar albinele din gardă au rolul de a-l împrăştia în toată familia ca să se știe că intruşii nu au ce căuta. Garda de la intrare are mirosul cel mai pregnant al mătcii, aşa că albinele străine sunt avertizate să nu intre în familie. Cel mai important rol al mirosului este de a inhiba la celelalte albine dezvoltarea glandelor sexuale. Altfel, ar fi un haos.
Matca are menirea de a asigura unitatea biologica a familiei şi este ca o maşină de ouat. În perioada de vară, ouă 2000 de ouă în 24 de ore. De aceea, apogeul familiei ajunge până la 60000 de indivizi, care asigură culesul de nectar pentru întreaga producţie. Spre toamnă, scade numărul de indivizi, intră în iarnă până la 10000 – 15000 de indivizi, pentru că iarna nu e atât de mult de lucru în interiorul stupului. E ca o semi-hibernare. Matca poate trăi până la 8 ani.
Culegătoarele sunt albinele care muncesc cel mai mult şi care culeg toată ziua nectar.
Socăciţele aduc apă pentru a regla temperatura în stup.
Sanitarii scot afară albinele bătrâne sau bolnave, pentru a le împiedica să moară în stup sau să îmbolnăvească pe ceilalţi membri ai familiei.
Albinele-doici sunt cele care au o perioadă de activitate de maxim 5 zile. După ce iese din celulă puiul de albină, doica îl va hrăni pe fiecare în parte cu lăptişor de matcă, produs de ea, nu de regină. Lăptişorul de matcă este produs din polen, apă, miere care sunt îngurgitate de doică şi cu ajutorul secreţiei glandei hipofaringiene, este realizat lăptişorul de matcă. Primăvara, o albină – doică poate hrăni până la 30 – 50 de pui / zi. Cu timpul, pe măsură ce se dezvoltă familia, începe să se producă roirea naturală şi se divide familia. Dintr-un stup, vor rezulta între 1 - 5 alte familii.
Diferenţa faţă de viaţa socială şi familială a omului, este că la albine pleacă mama din casă, nu fetele. Adică ea ştie că este bătrână, ştie că poate găseşte sau nu o altă casă, dar viitorul speciei este asigurat lăsând fiica în casă. Aşadar, matca decide divizarea familiei şi se îngrijeşte de dezvoltarea unor noi mătci, până când acestea ajung la maturitate. Apoi, împreună cu suita ei, pleacă. Prima dată iese într-un pom sau gard aproape de stupină, pe un timp călduros. Acolo, câteva albine 10 – 15, pleacă pe o rază de 5 km şi caută un loc stabil: un subsol de casă, o scorbură în pom, un loc între grinzi etc. Se întorc, îi raportează mătcii ce au găsit şi ea hotărăşte locul pe care-l consideră cel mai bun adăpost. Dacă găseşte locul potrivit, se mută în aceeaşi zi, iar dacă nu, rămâne peste noapte. Poate să fie ploaie torenţială, poate să fie grindină, că ea acolo rămâne.
Mi s-a întâmplat să iau un roi din pom după 3 zile, pentru că nu-şi găsise casă adecvată. În momentul în care matca pleacă, se produce un fenomen similar cu ştergerea memoriei, a orientării. Pentru că eu în momentul când iau roiul din pom şi îi găsesc o nouă casă, îi pun rame şi hrană, el după aceea îşi începe activitatea normal, ca şi când acolo s-ar fi născut. Matca, însă, nu uită nimic. Doar roiul.
De la albine, am putea învăţa foarte multe, în primul rând, viaţa socială şi felul cum e ea organizată. Adică fiecare să-şi vadă de treaba lui! Şi dacă nu respecţi legile, te duci la pierzanie. O regulă nerespectată în familia de albine, poate periclita viaţa tuturor membrilor.
Terapia cu aerosoli emanaţi de familia albinelor
Ca tratament bio-terapeutic, se face tratament cu aerosoli. D-nul Petru ne spune care e procedura:
Aduci pacientul, deschizi stupul şi inhalează aerosolii emanaţi de familia de albine, cca 1 - 2 minute. Apoi se deschide alt stup şi se repetă procedeul. Tratamentul este eficient în special pentru calmare psihică. Aceşti aerosoli se produc pentru că în interiorul stupului este un mediu antiseptic. Primăvara, când e perioada păpădiei, mirosul se simte chiar şi la o distanţă mai mare faţă de stupi, mai ales dacă adie puţin şi vântul. La fel, mirosul de floarea soarelui.
Sortimentele de miere şi beneficiile lor
Aşa cum plantele medicinale sunt bune pentru diferite afecţiuni, aşa este recomandată şi mierea provenită din plantele respective. Toate produsele obţinute de la albine sunt bune, doar că mierea se obţine în cantitatea cea mai mare. Datorită acidităţii, în miere nu se dezvoltă bacteriile şi de aceea este recomandată inclusiv pentru arsuri.
De exemplu, la floarea soarelui, aciditatea e destul de mare, fapt pentru care e indicată în afecţiuni gastrice.
Rapiţa este un foarte bun diuretic, iar păpădia e foarte bun detoxifiant.
Mierea de valeriană este recomandată pentru tratarea afecţiunilor cardiace (tulburări de ritm cardiac, nevroză cardiacă), vomă, colici abdominali la adulţi, astm bronşic, insomnie, palpitaţii; bun calmant şi somnifer; combate durerile menstruale; sedativ, antinevralgic.
Mierea de brusture este bună pentru răceală, gripă, afecţiuni renale, litiază biliară, hipertensiune, eliminarea toxinelor din corp. Se poate consuma şi împreună cu decoctul din 3 – 4 linguri de pulbere de rădăcină de brusture, la un litru de apă clocotită; se continuă fierberea 2 minute la foc scăzut; se strecoară, se lasă la răcit şi se îndulceşte cu miere de brusture întreaga cantitate. Se bea în timpul unei zile.
Mierea de salcam este tonic general, calmează tusea şi este folosită în tratarea asteniei şi nevrozelor.
Mierea de mană se recomandă pentru boli bacteriene, degenerative, dermatologice, pentru afecţiunile sistemului imunitar, bolile intestinului gros; este antioxidant, depurativ. Aceasta provine din picături de nectar, secretate de insecte din categoria afidelor, care se hrănesc cu sucurile plantelor, ajutându-se de o prelungire ascuţită a aparatului bucal, cu care străpung ţesuturile vegetale. Ele reţin în corpul lor, numai substanţele azotate eliminând, încă înainte de digestie, zaharurile ce nu le trebuie, sub forma unor picături mici. Albinele colectează această mană, aducând-o în stup. Mierea de mană provine şi de la unele specii de arbori, precum bradul, molidul, pinul, zada, arţarul, stejarul, frasinul etc. Mierea de mană este mai închisă la culoare decât mierea florală, conţine mai multe săruri minerale şi are în compoziţie o substanţă puternic bactericidă.
Alte produse sunt: polenul, lăptişorul de matcă, apilarninul (extract din glande de trântor), propolisul (antiseptic), veninul de albine, căpăceala, păstura (denumită şi “pâinea albinelor”, care practic este un polen înnobilat ce asigură hrana proteică iarna, când albina nu mai poate ieşi din stup).
Termenul de garanţie oferit de către stupar în comercializarea păsturii este de până la 17 ani, fără să-şi schimbe proprietăţile.
Consumul de propolis şi păstura s-a demonstrat că poate stopa evoluţia cancerului, deoarece conţin absolut toţi aminoacizii necesari pentru dezvoltarea vieţii.
Produsele d-lui Petru le găsiți aici: http://www.mieresanpetru-moldovan.ro/acasa/
Text: Ana A. Negru Foto: Ana A. Negru și arhiva personală a d-lui Petru Moldovan
