Arhitectură tradițională şi patrimoniu

Transformarea fierăritului în artă, la Conacul P.P. Carp din Ţibăneşti


Descoperiți atelierele de mestesuguri traditionale din cadrul proiectului "Batem fierul la conac" - ce se desfășoară anual la conacul P.P. Carp din comuna Țibănești - județul Iași.
Transformarea fierăritului în artă, la Conacul P.P. Carp din Ţibăneşti
Conacul P.P. Carp - Țibănești, județul Iași
Istoricul conacului
Conacul P.P. Carp este monument istoric, compus din: conac din secolul al XIX-lea, mausoleu, parc şi biserică, situat în comuna Ţibăneşti, judeţul Iaşi. „Moşia de la Ţibăneşti a aparţinut familiei Carp încă din sec. XVII când armaşul Carp Lungul o cumpăra de la vistiernicul Enache, în anul 1646. Doisprezece ani mai târziu Ţibăneştii erau vânduţi lui Necula Manole, vistiernic, după care prin cumparare şi moştenire, proprietatea trece din mână în mână ajungând în 1750 în stăpânirea lui Nicolae Gherghel. Gheorghe Carp, paharnicul, fiul lui Carp Lungul, apare menţionat doar în treacăt în puţine documente; fiul acestuia însă, Toader Carp, jitnicer, a fost un boier mai de vază. El a avut doi feciori: vel paharnicul Vasile şi marele ban Gheorghe Carp. Acesta s-a căsătorit cu Safta Nacu. Gheorghe şi Safta Carp au fost boieri înstăriţi, stapânind printre alte moşii şi răzăşii din Bucovina şi o parte din Ţibăneşti, vreo parte de „bătrân”. Fiind corăzeş pe acele locuri şi oarece rudă cu Nicolae Gherghel, când acesta s-a hotărât să-şi vândă proprietatea, banul Gheorghe Carp a făcut uz de dreptul de ”protismis” şi a cumpărat în 1771, satul întreg Ţibăneşti, de la ţinutul Vasluiului. Moşia Ţibăneştilor ia revenit fiului lui Gh. Carp, bi vel aga Ion Carp. Acesta s-a căsătorit cu Safta Pătraşcu, având împreună o stare materială înfloritoare. De altfel Ţibăneştii erau o moşie mare, iar la începutul veacului trecut a început şi dezvoltarea rapidă a agriculturii.
Conacul Carp a fost construit în jurul anului 1820, de catre Ion Carp, având parter şi un etaj. Petre Carp, fiul lui Ion Carp, se întoarce de la învăţătură din occident cu ideile progresiste ale vremii. Obişnuit cu luxul european el nu se va obişnui cu simplitatea boierilor moldoveni ai veacului trecut. Deci, pe la 1830, el înfrumuseţează casa părintească, plantând împrejur o grădină mare. Amenajarea peisageră este relaţionată cu împrejurimile: biserica se află în capăt de perspectivă, împrejur satul, iar spre apus se întindea valea Şocovăţului, din părţile celelalte pornind dealurile care se ţin lanţ până la apă Prutului, pe de o parte şi până la apa Siretului de cealaltă parte. În această frumoasă reşedinţă Petre Carp o aduce pe tânara lui soţie Smaranda, fiica boierului Iorgu Radu din ţinutul Tutuvri. Familia Carp locuieşte la Ţibăneşti de la începutul verii până la sfârşitul toamnei ocupânduse de agricultură, de vie şi de gospodărie. Singurul copil al celor doi se naşte la 29 iunie 1837 şi este botezat Petrache. Pe la 1850 junele P.P. Carp este trimis la studii la Berlin apoi la Bonn unde obţine titlul de doctor în drept. Revenit în ţară în 1862 P.P. Carp intră în activitatea politică ca membru al partidului Conservator, ajungând o personalitate marcantă a vieţii politice româneşti de la începutul secolului XX.
Petre P. Carp susţine ideea independenţei materiale a politicienilor români: „ în România nu trebuie să facă politică decât coamenii cari au un venit anual de la 40. 000 în sus” (Constantin Gane, “P.P. Carp şi locul său în istoria politică a ţării”, Vol 1, Bucureşti 1936).
În 1873 P.P. Carp se căsătoreşte cu Sevastia, fiica lui Ion Cantacuzino. Un an mai târziu batrânul Petre Carp se stingea din viaţă lasându-i moştenitre şi moşia de la Ţibăneşti. Deşi implicat în viaţa politică a ţării, P.P. Carp nu şi-a neglijat moşia părintească, administrând-o cum s-a priceput mai bine şi implicându-se în viaţa satului: construieşte şcoală, îi învaţă pe ţărani cum să obţină recolte mai bogate.
Politicianul îşi perece multă vreme la Ţibăneşti unde duce o viaţă nesofisticată:
„Carp se scula foarte dimineaţă şi poate de asta se culca devreme. Însă întreaga societate de la Ţibăneşti – în care nu avea nimeni vârsta bătrânului castelan – era obligată să treacă la odihnă odată cu el. Nu se îngăduia nimănui să întârzie după miezul nopţii, iar la Ţibăneşti miezul nopţii era – după cum spunea cu o umbră de zâmbet Carp – la nouă şi jumătate.”(Ioan Petrovici, “Figuri dispărute”, f.a.)
Moşia de la Ţibăneşti îi era lui P.P. Carp şi loc de refugiu când avea dificultăţi în cariera politică. Preocupările sale erau legate de livadă, de grădinărie, agricultură, creşterea animalelor şi îngrijirea viei: „ Inactiv nu era niciodată, nu cu gândul în tot cazul. În plimbările sale prin parcul conacului, pe câmp în urma plugului, rumega o chestiune până ajungea la maturitate, apoi o băga într-o cutiuţă din creier...
Când nu era în grădină sau pe câmp era la masa de lucru scriind sau întins pe divan citind sau la pian cântând cu nevasta lui la patru mâini.”
(Constantin Gane, “P.P. Carp şi locul său în istoria politică a ţării”, Vol 1, Bucureşti 1936).
Într-una din pauzele mai lungi ale activităţii sale politice P.P. Carp reface conacul de la Ţibăneşti: „ În vara lui 1905 se apucă să-şi reclădească conacul de moşie, adăugând un etaj peste parterul şi etajul existente, cu o terasă mare, de la care se întindea o frumoasă vedere asupra parcului şi asupra câmpiilor gospodăreşti lucrate de neobositul agricultor ce a fost toată viaţa”.
Tot în acea perioadă primea la Ţibăneşti vizita scriitorului francez Andres Bellesort care va aminti în lucrările sale despre timpul petrecut la Ţibăneşti şi despre frumuseţea locurilor.
În timpul războiului de reîntregire P.P. Carp a stat mult timp în capitală dar familia Carp a adăpostit la Ţibăneşti un spital pentru bolnavii cu febră tifoidă, după cum reiese dintro scrisoare adresată de regina Maria Sevastiei Carp:
„ În primăvara 1917 m-am dus la Ţibăneşti să văd bolnavii de febră tifoidă şi am depus în numele dumitale, un mănunchi de lăcrămioare mirositoare pe mormântul lui Petre al D-tale”(Arhivele Statului Iaşi).
P.P. Carp se stinge din viaţă la 19 iunie 1919 şi este înmormântat într-un sarcofag de marmură în mausoleul familiei, aflat în parc, alături de soţia sa Sevastia şi de primul lor fiu, mort în război. Tot acolo în mausoleul care se află în parcul conacului sunt înmormântaţi părinţii lui Petre şi Smaranda, bunicii Ion şi Safta şi străbunul Gheorghe Carp banul. Mausoleul din beton în stil neogotic se spune că este făcut după planurile inginerului Gustave Eiffel care a ajuns şi la Ţibăneşti în vizita sa în România.
Moşia Ţibăneştilor ramâne în grija Sevastiei şi a fiului Nicolae Carp, care a continuat să locuiască acolo până la naţionalizarea din 1949. Bun gospodar ca şi tatăl său Nicolae P. Carp a păstrat în bună stare moşia având grijă de livada de pruni şi meri şi de cultura câmpului. Documentele menţionează în 1944 existenţa la moşie a unei maşini de treierat cu tractor. Procesul verbal de preluare a proprietăţii cuprinde printre altele conacul cu 12 camere, o cramă, trei pivniţe, lăptărie, locuinţa administratorului. Clădirea conacului a fost ocupată pe rând de sediul C.A.P.-ului, sediul asociaţiei agricole locale şi, în final, de Clubul Copiilor. Parcul a fost în mare masură lăsat în paragină, în afara unei părţi din el care a devenit teren de sport.
Prin anul 1960, pe terenul parcului s-a făcut o şcoală cu profil profesional – tâmplărie, mecanică, textile, în care acum învaţă circa 450 de copii între 7 şi 18 ani. Clădirea şcolii şi 2450 mp de teren formând curtea şcolii au intrat în proprietatea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în administrarea Grupului Scolar.
Clădirile au suferit lucrări de reparaţii curente fără nicio grijă faţă de stilul arhitectural al ansamblului. Ultima intervenţie datează din 1996-1997, când ansamblul era parţial administrat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, prin Inspectoratul Şcoar Iaşi şi Clubul Copiilor Iaşi. La acea dată a fost demolată construcţia turnului cu umblătoare în care funcţionau toaletele conacului. Până la data revendicării a fost făcută o consolidare abuzivă, care mai mult a distrus conacul încorsetând-ul în beton.

cuvant cheie ptr SEO

cuvant cheie ptr SEO

cuvant cheie ptr SEO
O altfel de şcoală: ateliere de manufactură destinate salvării patrimoniului
Pornind de la o observaţie simplu de făcut cum că în România găseşti din ce în ce mai greu meşteri, aceasta se poate transforma într-o adevărată frustrare când vrei să faci arhitectură din detalii.
Arhitectul Şerban Sturdza, fiu al Ţibăneştiului şi nepot ultim al lui P.P.Carp, este prin tradiţia familiei un om cult, care însă şi ştie că trebuie să-ţi obişnuieşti mâinile cu priceperea (lucrul, meşteşugul) pentru a putea face dintr-un lucru oarecare o operă de artă. Aceasta este “formarea continuă” pe care o promovează prin însuşi exemplul său.
Încă din 2004, arhitectul Şerban Sturdza încearcă să stabilească o viziune asupra întregii probleme - sărăcire meşteşugărească- şi să definească un posibil concept salvator: “o reţea de comunicare şi ateliere de manufactură destinate salvării patrimoniului - un alt fel de şcoală”.

Argument
- există în România foarte multe clădiri cu valoare arhitec-turală care nu sunt clasate ca monument ustoric, ameninţate de dispariţie;
- există foarte multe clădiri monument istoric, pe care autorităţile statului nu reuşesc să le întreţină;
- există un buget de timp relativ important la dispoziţia studenţilor arhitecţi, arhitecţi în exerciţiu şi arhitecţi pensionari, dar şi alte profesii, ingineri, sociologi, meşteri etc, care în condiţii bine definite pot contribui la dezvoltarea unor tehnici de manufactură utile salvării unor monumente de arhitectură;
- este necesară o nouă experienţă de formatie în domeniul dezvoltării economiei durabile, paralelă cu tipul de formaţie curent oferit de şcolile de arhitectură;
- există proprietari de imobile sau mici întreprinderi, care sunt dispuşi să coopereze în acţiuni de salvare a patrimoniului în condiţii de relativ risc, dar pe baza unor proiecte economice solide.

Apropierea de Europa unită aduce, pe lângă norme şi reguli foarte structurate, o reconsiderare a ideii naţionale în favoarea regionalizării. În afară de presiunea externă si paralel cu ea, unii profesionişti tineri sunt preocupaţi de recuperarea unei tradiţii - să îi spunem medievale - în care peisajul, mediul ecologic, caracterul sitului, experienţe urbane particulare, recuperarea patrimoniului existent, materiale şi tehnici necanonice şi tehnologii de vârf se conjugă cu demersul istoric de artă de atelier, de manualitate.

Plasarea unor ateliere de manufactură de prelucrare a lemnului, a metalului, turnătorie de metale neferoase, trebuie privită în ansamblul teritoriului României. Până în prezent sunt oportunităţi pentru amplasarea sau dezvoltarea acestor ateliere în următoarele localităţi:

- Timişoara - Banat - atelier de turnătorie şi confecţii metalice
- Săvârşin - Transilvania - Domeniul Regal - atelier de tâmplărie şi pictură pe lemn
- Călineşti - conacul Miclescu
- Botoşani - Moldova de nord - atelier de tâmplărie, restaurare mobilă, pictură
- Bran - Transilvania - atelier de pictură

De câţiva ani la Ţibăneşti se încearcă formarea a încă unui punct din reţeaua de ateliere de manufactură - un atelier de tâmplărie şi unul de fierărie.
Spre deosebire de atelierul de tâmplărie unde s-a găsit un om priceput, chiar în Ţibăneşti, pentru atelierul de fierărie nu s-au găsit decât potcovari. Ori, fără prejudecăţi, s-a observat că unui om obişnuit să facă potcoave sau alte câteva unelte necesare atelierului îi este foarte greu să se adapteze la cerinţele unei restaurări de feronerie de artă sau mai mult crearea uneia noi. În ambele cazuri, ar fi nevoie de o lungă formare în acest sens – artistic, nu doar funcțional.

După cum spuneam, în momentul de faţă în România, meşteşugurile de patrimoniu şi construcţie, sunt la un nivel de formare foarte scăzut, iar în unele cazuri aproape inexistent (în afară de restauratorii de pictură şi obiecte). Necesitatea acestor meserii este ţipătoare. Firmele care se ocupă de monumente istorice au coordonatori de proiect competenţi (arhitecţi, ingineri, cercetători), însă problemele apar la partea de execuţie unde nu există oameni specializaţi, pentru că nu beneficiază de formare adaptată cerinţelor, iar acest lucru cauzează probleme enorme în posibilităţile şi calitatea execuţiei unei clădiri.

La începutul lucrării de ameliorare a acestei situaţii, a fost făcut un parteneriat semnat în iulie 2008 între OAR, Fundaţia Pro Patrimonio, Pro Patrimonio Franţa şi Compagnons du devoir et du tour de France;
"În Franţa «Compagnons du devoir et du tour de France» (www.compagnon-du-devoir.com), organism de formare existent din Evul Mediu, a generat numeroase centre de formare (25 de meserii) care înmânează diplome recunoscute de către Stat. Expe-rienţa lor în formare (6000 oameni calificaţi pe an) şi concepţia lor despre exersarea meseriei, bazată pe înflorirea personală, fidelitate, onestitate şi împărtăşire, dă Compagnonilor pe care îi formează o calitate excepţională." Caroline D’Assay, Pro Patrimonio.

Acesta este contextul în care proiectul de formare de fierari a inceput şi se materializează în trei direcţii:

- demararea reînscrierii meseriei în lista meseriilor existente recunoscute de Ministerul Muncii.
- studiu pentru crearea unui centru de formare, legat de experienţa Compagnonilor şi a Ministerului Muncii
- la Ţibăneşti, în Moldova, prin acest parteneriat a venit un compagnon francez feronier, între septembrie 2008 şi iunie 2009, an în care s-a lucrat şi s-a început iniţierea în arta fierăriei a tinerilor din sat.

Chiar dacă a fost o experienţa destul de grea, din cauză că un astfel de atelier era la început, Clement Come fierarul din 2008/2009 a stârnit pofta şi altor compagnoni fierari să vină în România. Anul acesta a fost Sylvain Gabriel şi anii viitori vor urma alţii până când se va reuşi să se formeze un ‘’ formator’’ român care să ducă mai departe şi să simtă ‘’româneşte’’ arta fierului.

Batem fierul la Conac!
Revendicarea conacului P.P.Carp nu va scoate din viaţa comunităţii parcul înconjurător cu clădirile înglobate, ci din contră, proprietarii, într-o viziune expusă de arh. Şerban Sturdza, intenţionează să reabiliteze parcul şi clădirile schimbând funcţiunea iniţială de resedinţă într-un centru de educaţie şi formare în domenii legate de restaurare, tehnici tradiţionale, arhitectură ecologică.

Beneficiari
Principalii beneficiari ar putea fi pe de o parte elevii scolii din vecinătate şi pe de altă parte, studenţi din domeniul arhitecturii, urbanismului, construcţiilor, artelor, care îşi pot completa studiile în cursuri de vară, workshop-uri.

Clădirea propriu-zisă a conacului ar fi obiectul de intervenţie şi practică pe care aceşti studenţi îl vor restaura progresiv de-a lungul cursurilor practice.

De asemenea, datorită faptului că P.P. Carp a fost un membru marcant al societăţii literare Junimea, şi o personalitate politică (prim ministru, preşedintele Partidului Conservator), există intenţia de a realiza un mic muzeu memorial.

Câteva elemente de intervenţie:
- Amenajarea şi echiparea a două ateliere: tâmplărie şi fierărie în clădirea fostei centrale termice.
- Mansardarea şi extinderea clădirii anexă pentru asigurarea a 14 camere de cazare şi grupuri sanitare (28 de locuri) şi a unei săli multifuncţionale de circa 130 mp care să completeze o serie de funcțiuni cu caracter public și semipublic – internet-cafe, sală de mese şi bucătărie.
- Amenajarea Centrului de Informare P.P. Carp la parterul conacului.
- Reabilitarea parcului – replantări, amenajări, noi funcţiuni pentru divertisment şi sport.
- Restaurarea şi reamenajarea conacului.

Pentru realizarea acestor interventii poate fi conceput un parteneriat public-privat. Termenii parteneriatului vor fi precizaţi după ce se clarifică proiectul în mod corespunzător.
Batem fierul la conac! (25 - 28 iunie 2009) a fost primul eveniment care a avut loc în parcul de la Ţibăneşti şi care a reînviat inima Conacului P.P.Carp.
Tot satul a fost invitat să participe la acest eveniment.

cuvant cheie ptr SEO

cuvant cheie ptr SEO

cuvant cheie ptr SEO

cuvant cheie ptr SEO

cuvant cheie ptr SEO

cuvant cheie ptr SEO

cuvant cheie ptr SEO

cuvant cheie ptr SEO

cuvant cheie ptr SEO

Sursa: Ordinul Arhitecţilor din România




Ana A. Negru
Fondatorul revistei SATUL

Ana A. Negru (n. 1978, într-un sat săsesc din Ardeal), cu o experienţă de 14 ani în marketing şi publicitate, dă startul proiectului său de suflet - revista SATUL, în iunie 2009, din pasiune pentru satul tradiţional şi pentru fotografia etnografică. Contact: ana.negru@revista-satul.ro
Dezvoltat de Terrasoft

Copyright © Revista SATUL
Reproducerea integrală sau parţială a textelor sau ilustraţiilor din revistă este
posibilă numai cu acordul prealabil scris al SC START-UP Advertising SRL.
Toate drepturile rezervate. SATUL - Marcă înregistrată.
SATUL - Revista pentru promovarea traditiei si culturii din mediul rural
Revista SATUL vă recomandă în continuare 8 articole
Întemeierea unei gospodării ţărăneşti tradiţionale
Citeşte mai mult
Revista SATUL vă recomandă