Meşteşuguri

Tradiţiile şi obiceiurile româneşti, în viziunea pictorului Nicolae Pătru


Tablourile pictorului Nicolae Pătru spun povești firești și autentice despre satul românesc. Ele surprind sărbatori câmpenești, nunți, datini, satul în diverse anotimpuri.
Tradiţiile şi obiceiurile româneşti, în viziunea pictorului Nicolae Pătru
Pictorul Nicolae Pătru - Autoportret. Foto de Vlad Dumitrescu
Pe domnul Nicolae Pătru l-am cunoscut la una din ediţiile “Zilelor Braşovului”. S-a întâmplat să trec prin centrul oraşului cu soţia mea, chiar când evenimentul era în toi. La unul dintre standurile artiştilor populari, un pictor expunea tablouri inspirate din viaţa satului. Am rămas uimit, admirând extraordinarele tablouri ce spuneau poveşti de la bâlciuri, de la nunţi tradiţionale, poveşti despre curgerea anotimpurilor şi despre datini. În urma unei discuţii cu dânsul şi cu soţia dumnealui, am aflat că locuiau într-un sat din Argeş, pe lângă Câmpulung Muscel, oraşul natal al ambilor mei părinţi. Am achiziţionat atunci un tablou ce prezenta uliţa unui sat, iarna. Un bătrân adăpa un cal, iar o bătrânică privea de la fereastră. Îmi aduc aminte că apoi, acasă, îmi petreceam lungi momente în care mai descopeream alte detalii minunate în această pictură. De atunci au trecut câţiva ani, domnul Pătru a fost mereu invitat la evenimente în Braşov şi şi-a făcut simţită prezenţa cu alte fantastice tablori, despre anotimpuri, despre evenimente din viaţa oamenilor (naşteri, nunţi, înmormântări, pomeni), despre meşteşugari. Aşa ne-am împrietenit şi am avut ocazia să mergem în vizită, de mai multe ori, în satul Furnicoşi, la familia Pătru.

- Ne puteţi povesti un pic despre Dumneavoastră ? Despre părinţi, fraţi, locul naşterii, copilărie ...
Eu m-am născut în satul Şerbăneşti din Comuna Poenari, aici în judeţul Argeş, în apropiere de Câmpulung Muscel. Am copilărit acolo, iar când aveam cinci ani ne-am mutat în satul Furnicoşi, unde am trăit o perioadă lungă de timp, după care am plecat în armată. După aceea, am locuit în Câmpulung la bloc, 27 de ani, dar după Revoluţie ne-am mutat înapoi la Furnicoşi în sat şi ne-am făcut o căsuţă. Viaţa la ţară este mult mai frumoasă, iar peisajul este mai curat.

Primele amintiri din copilărie sunt din Furnicoşi. Aici păşteam vitele şi citeam câte ceva despre pictori, desenam mult pe prundul gârlii sau prin pădure.
Am avut trei surori. Sora cea mare a murit, iar una e plecată în Italia, unde lucrează de 11 ani, însă vrea să se retragă şi ea peste un an - doi, aici în Furnicoşi.

- Vă rog să ne povestiţi câte ceva despre satul în care locuiţi acum, Furnicoşi, despre oamenii lui şi obiceiurile locului.
Satul nostru este unul micuţ. Peste dealul ăsta pe care îl vedem noi, există o vale care se numeşte Ruda. Se zice că acolo, în acea vale, ar fi fost câteva case cu o bisericuţă mică, după care oamenii s-au mutat mai către şosea.

Am întrebat şi eu cine a fost primul care a făcut case aici şi mi-a zis cineva că omul se numea Furnicaru, astfel că de la el şi-a luat numele şi satul. Furnicaru a fost primul om care a venit din Ruda, satul care a fost strămutat.

Cum ziceam, avem un sat micuţ, cu oameni gospodari, ce lucrează şi la agricultură, şi la lemne în pădure, o parte din ei lucrează şi la întreprinderea de autoturisme. Din păcate, obiceiurile la noi sunt, să zic aşa “cam pe cale de dispariţie”. Prin anumite zone din Moldova sau Ardeal, ştiu că se menţine tradiţia destul de bine, dar la noi, aici, sunt doar câţiva copii care mai ţin ei să vină cu Steaua, cu Sorcova, cu Capra, dar o capră aşa mai amărâtă, nu e ca în Maramureş sau în alte părţi, unde se pleacă cu pluguşorul, cu boii. Ce e bine, este că încă nu s-a pierdut definitiv tradiţia.

- De când aţi început să pictaţi?
Îmi aduc aminte că eram în clasa a patra, la şcoală în comuna Mihăeşti, la trei kilometri de aici, când am început să desenez. În clasa a cincea am avut un profesor care a văzut că sunt talentat şi tot timpul îmi arăta cum să lucrez, ne punea câte o natură statică, ne spunea ce culori să cumpărăm şi, de atunci, pasiunea a fost spre a desena tot timpul.
Pe urmă, am studiat pictura la Şcoala Populară de Artă din Piteşti, cu un mare pictor, care să zicem - ar fi idolul meu, pentru că el a făcut pictură tradiţională, a prezentat viaţa satului. Este vorba despre pictorul Ion Gheorghe Vrăneantu.

- Am observat că în picturile Dumneavoastră abordaţi des tema sărbătorilor de iarnă.
Ne povestiţi, vă rog, despre aceste sărbători, aşa cum vi le amintiţi?

În perioada sărbătorilor, copiii erau mai activi în ceea ce priveşte tradiţia, când se pornea cu Capra, cu Steaua, cu Pluguşorul, dar încet, încet s-a cam pierdut interesul... Mie imi place foarte mult să pictez obiceiurile acestea şi tradiţiile... îmi place să pictez anotimpurile, dar în special toamna, pentru că e plină de culoare şi iarna, iarna este foarte frumoasă când este zăpada mare. Pe urmă, compoziții cu nunta, înmormântarea şi alte evenimente din viaţa satului.

cuvant cheie ptr SEO

cuvant cheie ptr SEO

cuvant cheie ptr SEO

cuvant cheie ptr SEO

cuvant cheie ptr SEO
- Nunta românească, cu toată veselia specifică acestui eveniment, este iar' un subiect ce vă este drag.
Vă rog să ne povestiţi o amintire plăcută de la o nuntă tradiţională la care aţi participat.

Când mă nimeresc la o nuntă tradiţională, îmi place foarte mult să observ, să reţin. Însă, multe din compoziţiile pe care la fac sunt din imaginaţie. Înainte se îmbrăca lumea în costum popular la nunţi; nici muzica nu mai este cea care era înainte. Aici, la noi, erau mulţi lăutari, care cântau la vioară, contrabas, ţambal; acum se cântă cu orga, cu alte instumente. Nu mai este ce a fost. În Moldova, cred că încă se păstrează frumos tradiţia.

cuvant cheie ptr SEO

- Ştiu că această zonă a Argeşului este renumită pentru că avea cele mai frumoase costume populare din ţară.
Da, în special prin zona Rucărului şi Domneşti, costumele erau deosebit de frumoase, dar acum au dispărut. Foarte multe au fost îngropate. Aşa se obişnuieşte, da. Mulţi bătrâni care aveau un costum tradiţional sau doar un pantalon, cioareci, cum se zicea atunci, au cerut să fie înmormântaţi cu ele. S-au dus...

- Am acasă un tablou de-al Dumneavoastră cu o poveste întreagă.
Mi-aţi povestit că o tânără ce nu se putea căsători este prezentată cum îi cere ajutorul unei vrăjitoare, în miez de noapte, iar aceasta îi spune să pregătească nişte plante din care ea să facă o fiertură, iar în jurul casei să aprindă lumânări. De unde vă inspiraţi pentru aceste minunate picturi?

Povestea asta cu vrăjitoarea am auzit-o de la un bătrân de aici din sat care povestea foarte multe şi îmi plăcea să stau pe lângă el. Era foarte în vârstă şi fuma tutunul cu pipa. Se numea Trandafir.
Şi el mi-a povestit această mică povestioară cu vrăjitoarea şi pe care v-am povestit-o şi eu dumneavoastră, aşa cum auzit-o. Am făcut două sau trei tablouri dupa ideea aceea.

- Cum vedeţi Dumneavoastră starea actuală a satului românesc?
Satul încet, încet se modernizează. De exemplu, o casă veche cu şindrilă sau șiță nu se mai repară sau cele noi nu se mai construiesc în felul acela. Acum se construieşte din bolţari, se pune acoperişul din tablă sau materiale din ăstea care au apărut mai nou, ferestre de termopan în locul celor de lemn. Încet, satul devine mai modern, ori noi căutăm să pictăm case vechi, dărăpănate. Ceea ce este mai vechi, este mai pitoresc, dar din păcate căsuţele din poveşti ne-au rămas aşa, o amintire. Eu am un prieten cu care mai plec şi colind văile astea de pe aici în căutare de bojdeuci. Le schiţez, iar din schiţe mă inspir când pictez.

- La ce târguri participaţi cu picturile Dumneavoastră?
La muzeele de la Bucureşti, Oradea, Sibiu, care organizează târguri tradiţionale cu meşteri populari, cu meşteşuguri care s-au practicat de sute sau poate mii de ani. Şi la Braşov, mai vin când se organizează de către primărie, însă acolo nu sunt numai meşteri populari, ci vin şi alţii, cu lucruri artizanale.

- Aţi avut lucrări prezentate şi în străinătate?
Da, de la Sibiu s-au organizat 12 zile în Canada cu 14 creatori populari.
Acolo am plecat fiecare cu câte lucrări am putut să ne ducem şi am stat două săptămâni în Toronto. Ne-am întâlnit cu români, ne-au cumpărat lucrări, ne-au plimbat, ne-au dus la cascada Niagara.

- Un sfat pentru cititorii revistei “Satul”?
Da, un sfat ar fi să cunoască adevăraţii meşteri populari, să viziteze muzeele etnografice din ţară şi târgurile de artă populară ce sunt organizate de unele dintre muzee, cum ar fi la Sibiu, Oradea, Bucureşti şi, nu în ultimul rând, să respecte Satul!

Interviu și fotografie de Vlad Dumitrescu


Vlad Dumitrescu
Fotografii document, imagini inedite și multă discreție. Aşa îl caracterizează reprezentanţii Muzeului Ţăranului Român pe fotograful Vlad Dumitrescu. S-a născut în Brașov şi, aşa cum el însuşi spune, a început să abordeze fotografia într-un mod mai serios, în 2008. De atunci, a participat la numeroase tabere de profil şi a încercat să promoveze frumuseţea naturii, a locurilor şi a sensibilității cu ajutorul aparatului de fotografiat. Instantaneele sale au apărut pe simezele galeriilor, în reviste şi în saloane internaționale. În decembrie 2008 a obţinut premiul I la concursul lunar al revistei Photo Magazine, cu tema Transparenţe.
De atunci, premiile şi distincţiile au început să apară, iar fotografia a devenit pentru Vlad Dumitrescu... felul său de a fi.

http://vlad-dumitrescu.blogspot.ro/
Dezvoltat de Terrasoft

Copyright © Revista SATUL
Reproducerea integrală sau parţială a textelor sau ilustraţiilor din revistă este
posibilă numai cu acordul prealabil scris al SC START-UP Advertising SRL.
Toate drepturile rezervate. SATUL - Marcă înregistrată.
SATUL - Revista pentru promovarea traditiei si culturii din mediul rural
Revista SATUL vă recomandă în continuare 9 articole
Icoana mea este o rugăciune
Citeşte mai mult
Revista SATUL vă recomandă