Jurnal de călătorie

Sfântul negru din Changu Narayan


Iată o experiență mistică dintr-un sat nepalez.
Sfântul negru  din Changu Narayan
Sfântul negru din Changu Narayan
Îmi scrântesc glezna sărind peste un bolovan din drum, chiar înainte să intru în curte. Însoţitorii mei, doi tineri care tocmai m-au convins să mă abat din drum pentru a-l cunoaşte pe ‘sfântul negru’ din satul lor, se sperie şi îmi sar în ajutor. Sunt bărbat, ce naiba, ha ha, nu pot să arăt că mă doare, deşi îmi cam vine să urlu. Sper că acest mic accident nu e vreo răsplată karmică pentru cine ştie ce faptă rea din trecut. E o coincidenţă interesantă însă, trebuie să recunosc, chiar înainte de întâlnirea cu ‘kali baba, sfântul nostru din Changu Narayan’. Aşa m-au convins cei doi însoţitori să urc acest deal acum 5 minute când mărşăluiam prin satul lor.

-‘El nu Nepal, el Calcutta, India, dar el trăit aici 40 de ani’, mi-au spus cu însufleţire.
-‘Serios?’
-‘Da. Vino, vizită, nu bani. Vizită, gratis, tu vorbeşte cu baba’.
Bineînţeles, asta mă face să mă gândesc că voi fi totuşi nevoit să scot ceva rupii din buzunar. La naiba cu suspiciunea asta; nu pot scăpa de ea nici măcar când sunt pe cale de a întâlni un adevărat – sper – maestru spiritual oriental. ‘Baba nu place banii. Bărbat american dat la baba 5000 dolari pentru cumpărat dinţi. Baba nu pasă dinţi, construit şcoală pentru sat (şi într-adevăr, pe drum spre curtea sfântului, trecem pe lângă şcoală, o clădire mică şi viu colorată, construită recent). Baba tot fără dinţi’. Ei, măcar încep să mă conving că nu banii sunt adevăratul motiv pentru vizita asta. Dar acum încep să mă întreb dacă faptul că mi-am scrântit glezna, nu cumva o fi pedeapsa pentru gândurile mele pline de îndoială.

În apropiere de kutthi (colibă tradiţională nepaleză) în care trăieşte Kali Baba se înalţă un uriaş trident al lui Shiva, un altar dedicat unor zei hinduşi pe care nu îi recunosc (deşi unul dintre ei ar putea fi Hanuman, regele maimuţelor) şi un străvechi copac de 500 de ani care pare să se fi transformat într-un altar pentru Ganesh: zeul cu trup de copil şi cap de elefant este sculptat în trunchiul arborelui, atârnă de crengile bătrâne, se ascunde în uriaşa umbră a copacului.

Primul lucru pe care-l observ când intru în colibă este că însoţitorii mei aveau dreptate – Kali Baba nu are dinţi. Are în schimb haine negre ca tuşul, păr negru (cu mult gri) şi teribil de încâlcit şi o scânteie jucăuşă în ochii la fel de negri ca hainele. În faţa lui, turceşte pe jos, sunt aşezaţi în semicerc mai mulţi vizitatori. Îmi găsesc şi eu un loc printre ei, un pic în stânga şi în faţa sfântului. Încălţările nu sunt permise înăuntru, aşa că suntem toţi desculţi şi cineva nu şi-a spălat de mult şosetele.

Gesturile lui baba când face ceai şi trece o pipă cu marijuana din mână în mână sunt ca nişte mici rugăciuni. Kali Baba este un Aghori Baba, un yoghin pentru care ritualurile formale nu au nici o însemnătate şi pentru care fiecare gest sau activitate (chiar şi – să zicem – o vizită la toaletă) sunt încărcate cu înţelesuri spirituale. Este îmbrăcat în întregime în negru pentru că yohinii aghori sunt devoţi ai zeiţei Kali, Moartea sub forma Marelui Transformator. Unii dintre ei îşi arată devoţiunea mâncând cadavre. Nu însă şi Kali Baba; aflu cu oarecare uşurare că el este vegetarian.

În permanenţă aştept ceva, vreun semn că acest bătrânel cu faţă de spiriduş este un mare maestru spiritual. Cum aşa, încă nu îmi flutură binecuvântările prin jurul capului, nu se coboară revelaţia iluminării asupra mea, încă nu sunt copleşit de o senzaţie covârşitoare de pace desăvârşită sau de viziuni cu zei hinduşi?
În schimb devin centrul de interes al tuturor din colibă: De unde sunt? Ce limbă se vorbeşte în România? Ce fac în Nepal? Îmi place în Nepal? Mă enervează că răspunzând acestor întrebări la care am răspuns de un milion de ori de când am ajuns în Nepal, mă va împiedica să îmi găsesc răspunsul la propria întrebare: este Kali Baba un maestru spiritual autentic sau nu? Reuşesc si eu pe ici pe colo să îi strecor câteva întrebări şi astfel aflu despre maestrul lui, despre dragostea pe care o simte pentru Nepal: ‘ţara asta mă iubeşte de 40 de ani’, opinia sa despre limbile Pământului: ‘Româna – limbă maternă, Engleza – limbă maternă, Franceza – limbă maternă, toate limba materna’ (care este limba paternă atunci?, îl intreb). ‘Sanskrita’, îmi răspunde zâmbind. Îmi arată vechi pagini prăfuite de revistă în care încă se pot citi articole despre el; se poartă ca şi cum tot ce se află în colibă ne aparţine tuturor celor care suntem acolo. Am sentimentul că aş putea să îi cer de mâncare şi că şi-ar împărţi într-o clipită orezul cu mine, la fel cum împarte ceaiul şi iarba. Nu că sunt tentat de cea din urmă; nu are un efect deosebit asupra mea, aşa că nu sunt interesat. De fapt, plec în momentul în care fumul de ­marijuana învăluie interiorul colibei ca ceaţa de dimineaţă.

Plec cum am venit, fără viziuni ale zeilor hinduşi, fără iluminare, şi fără un sentiment covârşitor de pace desăvârşită (de fapt, durerea din gleznă încă mă face să transpir). Dar nu înainte de a strecura cu un sentiment inexplicabil de vinovăţie câteva sute de rupii în cutia pentru donaţii care atârnă de un stâlp în mijlocul colibei. Deşi lui baba nu pare să-i pese.

Până la urma, e Kali Baba un maestru spiritual autentic sau nu? Chiar când ies din curte, îmi scrântesc iarăşi glezna: aceeaşi glezna, în acelaşi loc, sărind peste exact acelaşi bolovan, ca atunci când am venit. Doar că de data asta nu mai e nimeni să îmi sară în ajutor. Sau să-mi observe jena. Aşa că îmi înghit mândria, durerea şi şuvoiul de înjurături şi mă îndrept şchiopătând către străvechiul Changu Narayan, cel mai important templu al lui Shiva din întregul Nepal.

Text şi foto: Mircea Samoilă


Mircea Samoilă
Mircea Samoilă (n. 1978, Braşov) debutează în presă după absolvirea Facultăţii de Litere a Universităţii Lucian Blaga din Sibiu. Începând din anul 2002 este Operations Manager la Projects Abroad UK, în prezent ocupându-se de Argentina, Bolivia, China, Jamaica, Africa de Sud şi Uganda.
În 2010, Mircea a fondat publicaţia online Voices of the World, aceasta fiind o oportunitate pentru tinerii de pretutindeni, dar în special din ţările subdezvoltate, de a se exprima liber şi de a învăţa despre jurnalism.
Dezvoltat de Terrasoft

Copyright © Revista SATUL
Reproducerea integrală sau parţială a textelor sau ilustraţiilor din revistă este
posibilă numai cu acordul prealabil scris al SC START-UP Advertising SRL.
Toate drepturile rezervate. SATUL - Marcă înregistrată.
SATUL - Revista pentru promovarea traditiei si culturii din mediul rural