Sate româneşti

Satul pârâului cu brebi


Descoperă alături de noi arhitectura tradiţională, ospitalitatea maramureşeană, coşărcuţele şi află care e legătura satului Breb cu Prinţul Charles al Marii Britanii.
Satul pârâului cu brebi
Oi păscând pe un deal din apropierea satului Breb. Foto: Ana A. Negru
Aproape de Budeşti şi Ocna Şugatag, la poalele dealurilor, este Breb sau “satul pârâului cu brebi”, cum a fost atestat în 1360 ( fiind vorba de mamiferul dispărut de la noi ). Ca să ajungi acolo, cobori un drum, parcă intenţionat şerpuit, ca să te introduca treptat, dar sigur, într-o altă lume...

Când am ajuns noi, era o linişte de se auzeau numai greierii, cocoşii sau cate-un câine lătrând şi nu vedeai nici ţipenie de om. De ce? Pentru că toată lumea era la biserica din sat, fiind duminica Paştelui, iar clopotele anunţau începerea slujbei. Aşa că am mers şi noi într-acolo şi, tare mult mi-a plăcut să văd că, până şi fetiţele, oricât de mici erau, purtau sumnele înflorate, cămăşile albe brodate şi pânzăturile tradiţionale, mergând de mână cu mamele sau cu bunicile lor. Am intrat în biserică, unde am asistat la slujbă alături de enoriaşi, după care am urmat o străduţă şi ne-am afundat în sat.

Liniştea, e primul sentiment care te cuprinde când avansezi printre casele bătrâneşti, din lemn fumuriu, cu porţi vechi – unele datând din 1918, sculptate, bineînţeles, după cum e tradiţia lemnului în Maramureş. În Breb, majoritatea caselor sunt din lemn, în forma bârnelor lungi aşezate orizontal şi cioplite în patru muchii, ceea ce înseamnă că s-a păstrat arhitectura tradiţională de-a lungul vremii; şi mi-ar plăcea să cred, că nu din cauza sărăciei... Arcadele şi căpriorii de la faţadă poartă sculpturi cu motive decorative. Apoi, un lucru pe care toate casele din Breb îl au în comun, este modul în care sunt stivuite pe peretele din faţa casei lemnele gata tăiate. Forma şi structura acoperişului este în patru ape. De asemenea, mi-au atras atenţia ancadramentele de la ferestre, care sunt frumoase elemente decorative şi care, prin culoare – albastru, verde sau alb -, contrastează cu pereţii exteriori din lemn.

E fantastic să vezi atâta artă în jurul tău, chiar şi la gardurile care împrejmuiesc casa, ce sunt făcute din nuiele împletite. Apoi, uşile şi ramele lor, porţile mari şi intrările în grajduri sunt adevărate opere de artă populară, ornamentate cu motive puternic soase în relief. Am avut ocazia să vedem oale puse pe „clenci” ( un fel de cuier din lemn ) şi fasole pusă la uscat în prispa casei ( al carei rost, l-am aflat dup’-aceea ).
Fiind zi de sărbătoare, sătenii aveau motiv să se odihnească stând de vorbă cu vecinii lor în faţa porţii. Ne-am oprit şi noi de vorbă cu dânsii, pentru că acolo, oricum nu poţi trece aşa, pur şi simplu, pe lângă cineva, fără să fi întrebat de unde eşti, unde stai, pentru cât timp şi altele.

Dup’-aceea, când ajunsesem aproape în capătul străduţei, mi-a atras atenţia faţada unei case şi prispa bătrânească. Îmi transmitea o atmosferă similară cu nemurirea, de parcă în acel loc şi moment, îngheţase timpul. Cum nu mă mai săturam privind-o, m-am apropiat un pic de gardul casei, ca să văd mai bine.... Ei, şi cum mă uitam eu în curtea oamenilor, iese din casă o femeie, cam la 55 de ani. Eu o salut: “Hristos a-nviat!”. Ea-mi raspunde: “Adevărat c-a-nviat!” după care, dau să plec. şi atunci, o aud pe doamnă spunându-mi: “ No, apăi viniţi pe-aicia şi pă la mine nu treceţi? Haideţi înăuntru!” A fost o invitaţie care ne-a surprins plăcut – pentru că oricum îmi doream să intru în acea casă de poveste... Ca să vă faceţi o idee mai clară, să ştiţi că aşa e în Breb şi în general, în Maramureş. Pentru că aceeaşi primire am avut-o peste tot în satele de-acolo. Ospitalitatea, generozitatea şi bunătatea sunt la ele acasă acolo şi nu le poţi trece cu vederea. Ţi se lipesc de suflet, pentru că sunt autentice. În plus, sătenii au măsură bună la cântărit omul din priviri. De cum te văd, de cum deschizi gura, ei deja ştiu cine şi cum eşti ca om. Nu contează că nu te-au mai văzut până atunci. E suficientă prima impresie şi aceasta e decisiva pentru ei.

Aşadar, v-o prezint pe d-na Maria, care ne-a ieşit în întâmpinare, ne-a deschis poarta larg şi ne-a poftit în casa ei – decorată toată tradiţional, cu ştergare viu colorate, ţoluri şi vase de ceramică pe pereţi. În câteva minute, mâncam din prajitura făcută de dânsa – tăiată în bucăţi mari, ca pentru oameni sănătoşi şi beam sucul sau apa oferite cu dragă inimă.

Text și foto: Ana A. Negru

Cititi mai departe in revista SATUL.


Ana A. Negru
Fondatorul revistei SATUL

Ana A. Negru (n. 1978, într-un sat săsesc din Ardeal), cu o experienţă de 14 ani în marketing şi publicitate, dă startul proiectului său de suflet - revista SATUL, în iunie 2009, din pasiune pentru satul tradiţional şi pentru fotografia etnografică. Contact: ana.negru@revista-satul.ro
Dezvoltat de Terrasoft

Copyright © Revista SATUL
Reproducerea integrală sau parţială a textelor sau ilustraţiilor din revistă este
posibilă numai cu acordul prealabil scris al SC START-UP Advertising SRL.
Toate drepturile rezervate. SATUL - Marcă înregistrată.
SATUL - Revista pentru promovarea traditiei si culturii din mediul rural
Revista SATUL vă recomandă în continuare 16 articole
Obiceiuri de peste an ale copiilor şi tinerilor din Drăguş
Citeşte mai mult
Revista SATUL vă recomandă