Sate româneşti

Sarichioi - sat lipovenesc de pescari


Sarichioi este aşezat lângă o mare de apă dulce, mai exact la marginea complexului lagunar Razim-Sinoe, la aproximativ 30 km de Tulcea şi este un sat de pescari prin definiţie.
Sarichioi - sat lipovenesc de pescari
Casă tradițională din Sarichioi. Foto: Daniela Spînu
Bine, timpurile noi au schimbat puţin lucrurile, având în vedere că mare parte din populaţie a plecat la muncă în străinătate şi că asupra pescuitului s-au impus o serie de restricţionări. Denumirea sa, în traducere “sat galben” şi originile foarte vechi sunt legate de evenimente religioase marcante petrecute în Rusia, în secolul al XVII-lea.

Un sat cu istorie
Exodul ruşilor lipoveni din ţara natală este legat de Patriarhul Nikon şi schisma Bisericii Ortodoxe Ruse din secolul al XVII-lea. Reforma începută de acesta şi măsurile drastice de europenizare ale lui Petru I, taxele mari, vestimentaţia impusă şi interdicţia de a mai purta barba i-a determinat pe o parte dintre credinciosii de rit vechi să caute un loc mai bun. Astfel ei iau drumul pribegiei răspândindu-se în lume. Unii dintre ei au ajuns la gurile Dunării şi s-au aşezat aici pentru că erau pescari din zona Donului şi a Niprului. Aici şi-au putut păstra credinţa, limba şi obiceiurile.
Satul pare să fi fost întemeiat de turci, însuşi numele este de origine turceasca: sarî = galben, deşi termenul göl înseamnă în turceşte "lac". Ceva mai târziu acesta se transformă într-un fort întărit al cazacilor. Întreaga zonă a Dobrogei poartă încă amprenta ocupaţiei otomane de peste patru secole, încheiate odată cu războiul de independenţă.
O mulţime de localităţi au nume turceşti (Agighiol, Murighiol etc.), iar bisericile musulmane sunt încă uzuale.
Un rol esenţial în păstrarea obiceiurilor l-a avut biserica, iar identitatea lipovenilor este strâns legată de aceasta. În perioada comunismului, interdicţia impusă acestei legături a afectat mult viaţa locuitorilor ruşi.
În Sarichioi, lipovenii sunt mai numeroşi decât românii, au fost menţionaţi aici încă din anul 1762, au trăit însă în ermetism şi izolare de-a lungul secolelor şi mare parte din documentele ce vorbesc despre istoria lor s-au pierdut odată cu numeroasele atacuri şi prigoniri ale Bisercii Ortodoxe Ruse care la acea vreme, deşi l-a eliminat pe Patriarhul Nikon, a păstrat reformele acestuia şi i-a anatemizat pe lipovenii fugiţi.

Pescari
Prima oară când am ajuns în Sarichioi (acum un an) , era o zi foarte călduroasă de august şi puţini oameni pe drum. M-a surprins faptul că deşi este sat, în Sarichioi se găseşte o pizzerie, şi încă una destul de bună, iar în zona Dobrogei, în multe sate sunt construite blocuri. Iar când vine vorba despre multi-etnicitate, această zonă se poate lăuda cu o multitudine de origini: turci, tătari, bulgari, nemţi, evrei, greci şi mulţi alţii. Dobrogea este chiar recunoscută ca model de convieţuire inter-etnică în spaţiul european.
Anul acesta am nimerit o zi de duminică, zi importantă în viaţa comunităţii. Oamenii ieşiseră deja de la Biserică şi treceau prin târgul din centrul satului. Pe lipoveni îi puteai distinge de departe, pentru că purtau costum tradiţional, cu cămaşă brodată, lăsată liberă peste pantaloni, încinşi la mijloc de un cordon colorat, cu brăduţ brodat cu margele, iar femeile cu rochiile lor înfoiate şi acelaşi cordon multicolor.

Lipovenii sunt, poate, printre singurii din zonă care mai poartă costum tradiţional în zi de sărbătoare.
Slujbele religioase se ţin şi astăzi în limba slavonă, şi cum sunt credincioşi de rit vechi, folosesc calendarul iulian (13 zile după cel gregorian), astfel că la ei Crăciunul pică pe 7 ianuarie.


Revenind la târg, acesta este un tablou foarte animat şi colorat, oameni care vând şi îşi promovează marfa, oameni care caută, care se târguiesc, simpli spectatori, copii, femei, cei care se adună la cârciumă grupuleţe şi discută până după terminarea târgului şi alţii.
La scurt timp după prânz, străzile erau deja pustii. M-am plimbat prin sat, în lung şi în lat până ce am găsit Bisericile lipoveneşti. Erau două şi ambele aveau ceva aparte, fie pictura, fie culoarea albastră predominantă.

Albastrul este specific zonei, casele mai vechi mai au încă ferestrele şi uşile vopsite astfel. Se vede totuşi că timpurile s-au schimbat şi oamenii nu mai pun accentul pe menţinerea obiceiului, ci tind să fie practici, ori moderni. Puţine case mai au acoperiş din stuf, însă acestea reprezintă o imagine încântătoare pentru un om străin locului.
Lacul se întinde la marginea satului şi o mulţime de bărci negre stăteau ancorate de mal. Unele aveau motor, altele doar vâsle, oricum toate erau aproape identice. Vara copiii se scaldă mereu aici.
Fiind duminică, o mulţime de tineri, copii şi adulţi se adunaseră la lac. Unii să se bălăcească, alţii să ia masa pe malul lacului. Ascultau şi muzică rusească, lucru ce atestă importanţa propriei identităţi.

După revoluţia din ’89, ruşii lipoveni au cerut statului să le permită învăţarea limbii materne în şcoli, ca urmare, acum pe străzi auzi mai mult ruseşte decât româneşte. La nunţi, care înainte ţineau două zile, se cântau foarte multe cântece ruseşti, acum nu mai aste timp pentru toate, iar femeile mai în vârstă care le cunosc nu mai au cui să le transmită şi le este teamă că se vor pierde odată cu timpul. Deşi pun mare accent pe identitatea lor, ruşii lipoveni se identifică tot mai mult cu ţara în care trăiesc şi se simt aici ca acasă; nu plănuiesc să se reintoarcă vreodată acolo de unde au plecat. Pentru locuitorii satelor de lângă lac, pescuitul este o îndeletnicire fundamentală, dar restricţiile impuse de stat în ultima vreme i-a lăsat pe aceştia fără principala sursă de hrană. Aşa că localnicii s-au orientat către alte domenii. Oricum nu este un lucru uşor să depinzi de pescuit. Oamenii plecau dimineaţa devreme în largul lacului şi se întorceau abia seara târziu şi nimeni nu putea garanta că aveau să prindă ceva.
Primăria avea în vedere pentru viitor proiecte care să încurajeze turismul, poate un miniport cu o serie de ambarcaţiuni şi spera că astfel o parte din cei plecaţi în străinătate (aproape un sfert din sat) să se reîntoarcă în ţară. Pe internet aceştia au chiar şi un site, prin care ţin legătura unii cu alţii şi mai află ştiri despre locul natal.

Text şi foto: Daniela Spînu

Fă-ți abonament la revista noastră, alegând unul din pachetele Învârtita, Jiana sau Hora:
www.revista-satul.ro/abonamente


Daniela Spînu
Daniela (n. 1987) a absolvit masteratul de Interculturalitate în Limba și Literatura Germană, Brașov. Este pasionată de tradiții, pictură și călătorii.
Dezvoltat de Terrasoft

Copyright © Revista SATUL
Reproducerea integrală sau parţială a textelor sau ilustraţiilor din revistă este
posibilă numai cu acordul prealabil scris al SC START-UP Advertising SRL.
Toate drepturile rezervate. SATUL - Marcă înregistrată.
SATUL - Revista pentru promovarea traditiei si culturii din mediul rural
Revista SATUL vă recomandă în continuare 15 articole
Revista SATUL vă recomandă