Jurnal de călătorie

România


Țara noastră văzută prin ochii unui călător italian, iubitor de tradiții.
România
Case din Maramureș
Cine a călătorit prin sate și oraşe, prin văi și câmpii, ştie foarte bine ce fel de comori sunt acolo. Cine a trăit câteva momente cu sătenii și în general cu românii, îşi dă seama perfect de amabilitatea, de bunatatea lor.

Orice italian, la auzul acestui cuvânt, se gândeşte în mod fulgerător la multitudinea de persoane care au ajuns în ţara lui de pe acel pământ îndepărtat în căutarea unui loc de muncă. Sau, își aduce aminte ultima ştire alarmantă pe care a auzit-o la telejurnal despre o crimă executată de un român în Italia. În fiecare ţară din lume, crimele străinilor sunt demne de un titlu în prima pagină a ziarului…
Dar, pentru mine şi pentru multe alte persoane care au cunoscut această ţară, “România” este un cuvânt magic. Un cuvânt care deschide uşa la amintiri speciale.
Cine a călătorit prin sate și oraşe, prin văi și câmpii, ştie foarte bine ce fel de comori sunt acolo. Cine a trăit câteva momente cu sătenii și în general cu românii, chiar dacă doar la masă sau vorbind în autobuz, îşi dă seama perfect de amabilitatea, disponibilitatea şi mintea deschisă care marchează aceşti oameni. Calităţi care în Europa occidentală, mai ales în oraşe, s-au pierdut de mult timp…
Am vizitat multe regiuni românești frumoase, din Munţii Apuseni până la Delta Dunării, din Bucovina în Oltenia dar, în inima mea au rămas în special două zone: Maramureşul și regiunea transilvană unde se află satele săsești.
În amândouă se găsesc monumente istorice minunate și o arhitectură tradiţională foarte interesantă, un peisaj natural relaxant și o bucătărie gustoasă. Dar caracteristica lor pe care o iubesc cel mai mult și care, pentru noi occidentalii este extrem de “nouă” și uimitoare, este modul de viaţă al persoanelor de acolo. Simplitatea cu care se trăiește, tradiţiile încă vii și ospitalitatea faţă de alte persoane, inclusiv străine, sunt ceva care ne farmecă. Pentru noi, în aceste locuri se descoperă o lume nouă, un trai diferit și mult mai uman. Aici găsim posibilitatea de a cunoaşte modul de viaţă al “bunicilor noştri”, pe care l-am pierdut în ultimii cincizeci de ani, dar care este parte a istoriei noastre și de care simţim lipsa în fiecare zi tot mai mult, mai ales când călătorim în zonele unde tradiţiile încă se mai păstrează.

Locurile acestea sunt ca un medicament pentru sufletul nostru.

În iunie am revenit în România, după nişte ani buni și m-am plimbat câteva luni prin regiunile ei. Încă o dată, am cunoscut locuri noi şi persoane interesante dar, din păcate, am văzut și ceva care m-a întristat mult:
Maramureşul a început să-și schimbe faţa. Lângă vechile case din lemn au apărut multe locuinţe noi, după proiecte arhitecturale moderne. Cărămizile și cimentul au luat locul lemnului și culorile alese pentru pereţii exteriori cuprind, printre altele, albastrul, portocaliul și violetul.
În aceste proiecte cred că n-a fost considerat ca important respectul tradiţiei și al specificului zonei și câteva sate şi-au pierdut deja farmecul. Iar procesul acesta nu-i terminat, ci înaintează cu paşi măreţi…

Din fericire, când am ajuns în regiunea săsească am găsit o situaţie diferită.
Aici multe case au fost restaurate urmărind un proiect care a păstrat structura originală a clădirii, folosind materiale tradiţionale.
În prezent, în sate precum Viscri, se pot vedea case vechi de două sute de ani care și-au păstrat aspectul lor original şi în care sunt condiţii elementare moderne, precum curentul electric şi apa caldă. În acest fel, satul se deschide la modernitate dar menţine şi o legătură puternică cu tradiţia.

Călătorind, mă întrebam: “De ce se întâmplă asta în Maramureș?” Și “de ce în regiunile săseşti au reuşit să păstreze atât de bine structura originală a satelor ?”
“Poate că acum în Maramureş s-a mai pierdut din interesul pentru tradiţii şi în Transilvania acesta încă este în viaţă ?”
Nu cred să fie așa. Din contră, văd niște diferenţe între cele două cazuri.
În primul rând, Maramureşul a trăit în ultimii ani o dezvoltare mult mai rapidă faţă de satele săseşti, deci tendinţa spre dezvoltare şi modernizare a populaţiei de aici a fost mai pronunţată, urmând ca în satele maramureşene casele să apară ca ciupercile după ploaie. Aşadar, oamenii au ales să-şi construiască nişte case mai mari, mai luminoase, mai comode şi moderne. Și nimeni nu poate zice că ei au greşit ! Oricine vrea o casă cât mai bună posibil.
De fapt, ei au construit case moderne, care însă nu sunt în armonie cu cele tradiţionale maramureşene şi în general cu peisajul şi cu istoria regiunii.
Deoarece eu cred că teritoriul se poate controla numai cu legile, cu controlul aplicării acestora şi vorbind cu persoanele, pentru a li se explica sensul lor, nu zic că maramureşenii n-au o parte de vină, totuşi mi se pare că până acum a lipsit, în majoritatea cazurilor, controlul autorităţilor în procesul dezvoltării edilitare.
În comparaţie cu Maramureşul, regiunea săsească este o zonă mult mai “liniştită”, astfel că aici munca unei fundaţii precum “Mihai Eminescu” poate să se concretizeze mai bine şi poate obţine rezultate mai evidente.
Acest trust, activ şi în Maramureş, a început să lucreze în Transilvania centrală de zece ani şi vorbind cu sătenii despre toate problemele, a reuşit să transmită ideea importanţei de a păstra teritoriul şi caracteristicile sale. În acelaşi timp, finanţează proiecte de restaurare a unor case săseşti şi organizează cursuri în care tineri din sat pot învăţa tehnici de lucru cu materiale tradiţionale. Aşa că, sătenii înşişi lucrează pentru satul lor.
Am expus punctul meu de vedere despre nişte cauze ale schimbării în curs de realizare în Maramureş, dar, văzând ce se întâmplă, mă preocupă mai mult viitorul persoanelor de acolo.
Într-adevăr, cunoscând procesul dezvoltării în occident şi ce a implicat pentru realităţile deosebite ce erau prezente în fiecare regiune din ţara mea, ştiu ce fel de consecinţe este posibil să apară şi aici, consecinţe la nivel de interes turistic al regiunii, fiindcă o pierdere a farmecului oferit de aspectul tradiţional, NU va fi desigur avantajoasă pentru promovarea turistică a zonei rurale. Și asta ar fi o chestiune economică. Pe lângă aceasta, apar mai ales consecinţe în viaţa proprie a sătenilor și asta e chiar preocuparea mea majoră.

Când se pierde legătura cu tradiţiile şi cu modul de viaţă al strămoşilor (în Maramureş mi se pare c-a început deja) se pierde un punct de referinţă extrem de important. Generaţiile noi locale se simt încetul cu încetul mai dezorientate şi obişnuiesc să-şi facă modele copiate din afara zonei, de exemplu prin televiziune.
Oricine “uită” în fiecare an un pic mai mult despre istoria sa, nu mai poate propune tinerilor ceva care vine din cultura deosebită a satului. Deci se obţine o omogenizare a persoanelor, pe baza modelelor de referinţă care nu vin din cultura acelui popor şi asta este o omogenizare fără o legătură puternică între persoane: ca printr-o magie, dintr-un anumit moment, nu mai există acelaşi popor. Nu rămân decât câteva muzee: locuri unde se afişează obiectele dintr-un trecut “îndepărtat” pentru a menţine atestarea unor lucruri despre care altfel nu s-ar cunoaşte.

Nu-i un lucru uşor să folosesc puţine cuvinte pentru a descrie un proces mare şi profund ca acesta şi poate n-am fost destul de clar sau am fost prea slab…
Văzând în autobuz o fată care face semnul crucii când trecem pe lângă un cimitir sau pe lângă o biserică şi care are unghiile lungi de 3 cm, îngrijite şi pline de desene, este ca şi cum aş fi văzut o răspântie: de o parte stau tradiţiile şi o cultură care supravieţuiește schimbărilor în curs şi de cealaltă parte, omogenizarea, globalizarea şi drumul către occidentalizare.

Va fi posibil pentru Maramureş (şi pentru întreaga Românie) să-şi menţină în viaţă Sufletul?

În această lume specială, cu caracteristici deosebite şi încântătoare, încă mă simt între persoane “umane” şi, de fiecare dată când mă întorc, îmi dau seama în ce fel ar putea fi mai bună viaţa, dacă ar fi trăită diferit faţă de cum suntem obişnuiţi în ţara mea. Oare această lume specială este în stare de a suporta impactul cu Occidentul?

Speranţa mea este de a găsi o surpriză plăcută în viitoarea călătorie!
Și doresc tuturor să poată cunoaşte ce înseamnă să traieşti o zi în Maramureş sau în satele săseşti…

Text şi foto: Francesco Magni


Francesco Magni
Dezvoltat de Terrasoft

Copyright © Revista SATUL
Reproducerea integrală sau parţială a textelor sau ilustraţiilor din revistă este
posibilă numai cu acordul prealabil scris al SC START-UP Advertising SRL.
Toate drepturile rezervate. SATUL - Marcă înregistrată.
SATUL - Revista pentru promovarea traditiei si culturii din mediul rural