Brotăcelul zburător
O poveste pentru copii menită să-i inspire și să-i ajute să înțeleagă că acceptarea de a fi tu însuți aduce cu sine bucurie și împăcare.
Cioică şi Bufniţa Bu
- Ha, ha, ha, ce faci acolo?, râse copacul. Râdea aşa de tare, că i se scuturau frunzele.
Brotăcelul nu a răspuns. Cu greu s-a căţărat până la prima creangă a copacului.
Apoi, s-a aruncat învârtind din picioruşe.
A căzut cu o bufnitură şi un norişor de praf, s-a scuturat şi a luat-o de la capăt.
- Ce te-a apucat, măi brotăcel, te crezi pasăre?, întrebă iar’ copacul.
- Învăț să zbor, răspunse brotacul.
Era obosit şi îl durea tot corpul de la căzături. Dar era foarte hotărat şi văzuse doar cum prietenul lui, puiul de vrăbiuţă, învăţase să zboare. E adevărat, Cip-Cirip, puiul de vrăbiuţă, avea aripi şi pene.
Dar şi el, brotăcelul Cioică, avea degetele de la lăbuţe lipite unul de altul cu o pieliţă subţire, iar cand le ţinea foarte întinse, ar fi putut să fie aripi. Trebuie să reuşească.
Întreaga zi, Cioică a sărit din copac, fiecare săritură însoţită de o bufnitură şi un norişor de praf. A renunţat în cele din urmă, când prietenosul soare s-a dus la culcare.
Supărat, obosit şi plin de vânătăi, brotăcelul s-a întors în balta cea verde din mijlocul poienii, unde îşi avea casa.
Gândurile, însă, nu îi dădeau pace şi nu putea să doarmă:
‘De ce nu pot şi eu sa zbor? Vreau să fiu ca prietenul meu Cip-Cirip, să mă iau la întrecere cu vântul, să vorbesc cu prietenul soare şi să fac giumbuşlucuri în aer. Toată ziua în balta mea verde, parcă sunt la închisoare. Fără niciun rost, fără niciun folos. De ce oare mai exist pe această lume?’
...se întreba el posac.
A doua zi, a luat-o de la capăt.
Copacul nu mai râdea acum.
Vietăţile pădurii erau îngrijorate: nici măcar înţeleptul pădurii, bufniţa Bu, nu a reuşit să îl potolească pe Cioică din dorinţa lui neobosită de zbor.
Şi aşa, zi după zi, din ce în ce mai slab şi mai plin de vânătăi, brotăcelul sărea iar din copac şi cădea iar’ şi iar’ cu o bufnitură şi un norişor de praf.
Într-o zi, Cip-Cirip, puiul de vrăbiuţa, s-a aşezat lângă brotăcel pe creanga copacului.
- Cioică, nu ai obosit? Nu te-ai săturat?
Nici măcar nu mai înoţi prin balta ta verde. Şi aşa de mult îţi plăcea să înoţi.
Iar mie îmi plăcea să te privesc. Eşti un foarte bun înotător, zise vrăbiuţa.
- Pentru că vreau să zbor, Cip-Cirip. Vreau să fiu ca tine, răspunse brotăcelul.
- Cioică, dar tu eşti o broscuţă. Şi broscuţele nu pot zbura, la fel cum vrăbiuţele nu pot înota.
- Nu contează, eu voi continua să încerc, spuse Cioică cu hotărâre.
- Atunci, răspunse Cip-Cirip, şi eu voi învăţa să înot. Chiar acum.
Şi de îndată a zburat până la balta verde şi s-a aruncat în apă.
Cip-Cirip, bineînteles, nu putea să înoate. Oricât de mult a dat din aripioare, oricât de mult s-a zbătut, a început să se scufunde şi să înghită tot mai multă apă. Vrăbiuţa era pe cale să se înece.
Sus pe creangă, brotăcelul s-a uitat îngrozit la chinul prietenului lui. Şi-a dat seama că se va îneca.
De îndată s-a azvârlit din copac, căzând bineînţeles cu o bufnitură şi un norişor de praf şi din trei ţopăituri a ajuns la baltă. A sărit şi l-a ajutat pe Cip-Cirip sş ajungş la mal teafăr şi nevătămat.
- Ce sperietură, bunul meu prieten! a strigat Cioică. Am crezut că am să te pierd.
Dar, în sfârsit, am înţeles: nu pot să fiu ca tine, oricât de mult mi-aş dori. Pot să fiu doar ca mine. Şi doar fiind eu însumi am putut să te salvez de la înec. Îţi mulţumesc.
Cioică era, în sfârşit, împăcat.
Şi-a adus aminte cât de mult îi plăcea să înoate în balta cea verde şi ce liber se simţea străbătând apa cu viteză de la un capăt la altul al bălţii. Parcă zbura prin apă.
Încă se mai căţăra din când în când până pe creanga de pe care obişnuia să sară, dar numai pentru a sta la poveşti cu copacul, cu înţeleptul pădurii, Bufniţa Bu şi cu bunul său prieten, Cip-Cirip.
Într-o zi, Bufniţa Bu l-a îndemnat să i se suie în spinare şi şi-a luat zborul pe deasupra pădurii. Mângâiat de vânt şi de prietenosul soare, brotăcelul Cioică a mulţumit Mamei Natură pentru viaţa minunată pe care i-o dăruise. Zbura.
Brotăcelul zburător ilustrat integral: aici
Text: Mircea Samoilă
Ilustraţii: Adina Cenuşă
Design: Ileana Rogoz
Creează o poveste pentru copii şi noi ţi-o publicăm!
Ne-am dori să fie plină de învăţăminte, să-i inspire pe copii în a fi mai buni, mai curajoşi, mai iubitori.
Tematica propusă (dar nu obligatorie): bunicii de la sat, viața la țară, grija pentru animale, ritmul firesc al naturii.
Număr maxim de cuvinte: 1000.
Termen limită de trimitere a materialului: 15 aprilie 2016
Contact: [email protected]
Era obosit şi îl durea tot corpul de la căzături. Dar era foarte hotărat şi văzuse doar cum prietenul lui, puiul de vrăbiuţă, învăţase să zboare. E adevărat, Cip-Cirip, puiul de vrăbiuţă, avea aripi şi pene.
Dar şi el, brotăcelul Cioică, avea degetele de la lăbuţe lipite unul de altul cu o pieliţă subţire, iar cand le ţinea foarte întinse, ar fi putut să fie aripi. Trebuie să reuşească.
Întreaga zi, Cioică a sărit din copac, fiecare săritură însoţită de o bufnitură şi un norişor de praf. A renunţat în cele din urmă, când prietenosul soare s-a dus la culcare.
Supărat, obosit şi plin de vânătăi, brotăcelul s-a întors în balta cea verde din mijlocul poienii, unde îşi avea casa.
Gândurile, însă, nu îi dădeau pace şi nu putea să doarmă:
‘De ce nu pot şi eu sa zbor? Vreau să fiu ca prietenul meu Cip-Cirip, să mă iau la întrecere cu vântul, să vorbesc cu prietenul soare şi să fac giumbuşlucuri în aer. Toată ziua în balta mea verde, parcă sunt la închisoare. Fără niciun rost, fără niciun folos. De ce oare mai exist pe această lume?’
...se întreba el posac.
A doua zi, a luat-o de la capăt.
Copacul nu mai râdea acum.
Vietăţile pădurii erau îngrijorate: nici măcar înţeleptul pădurii, bufniţa Bu, nu a reuşit să îl potolească pe Cioică din dorinţa lui neobosită de zbor.
Şi aşa, zi după zi, din ce în ce mai slab şi mai plin de vânătăi, brotăcelul sărea iar din copac şi cădea iar’ şi iar’ cu o bufnitură şi un norişor de praf.
Într-o zi, Cip-Cirip, puiul de vrăbiuţa, s-a aşezat lângă brotăcel pe creanga copacului.
- Cioică, nu ai obosit? Nu te-ai săturat?
Nici măcar nu mai înoţi prin balta ta verde. Şi aşa de mult îţi plăcea să înoţi.
Iar mie îmi plăcea să te privesc. Eşti un foarte bun înotător, zise vrăbiuţa.
- Pentru că vreau să zbor, Cip-Cirip. Vreau să fiu ca tine, răspunse brotăcelul.
- Cioică, dar tu eşti o broscuţă. Şi broscuţele nu pot zbura, la fel cum vrăbiuţele nu pot înota.
- Nu contează, eu voi continua să încerc, spuse Cioică cu hotărâre.
- Atunci, răspunse Cip-Cirip, şi eu voi învăţa să înot. Chiar acum.
Şi de îndată a zburat până la balta verde şi s-a aruncat în apă.
Cip-Cirip, bineînteles, nu putea să înoate. Oricât de mult a dat din aripioare, oricât de mult s-a zbătut, a început să se scufunde şi să înghită tot mai multă apă. Vrăbiuţa era pe cale să se înece.
Sus pe creangă, brotăcelul s-a uitat îngrozit la chinul prietenului lui. Şi-a dat seama că se va îneca.
De îndată s-a azvârlit din copac, căzând bineînţeles cu o bufnitură şi un norişor de praf şi din trei ţopăituri a ajuns la baltă. A sărit şi l-a ajutat pe Cip-Cirip sş ajungş la mal teafăr şi nevătămat.
- Ce sperietură, bunul meu prieten! a strigat Cioică. Am crezut că am să te pierd.
Dar, în sfârsit, am înţeles: nu pot să fiu ca tine, oricât de mult mi-aş dori. Pot să fiu doar ca mine. Şi doar fiind eu însumi am putut să te salvez de la înec. Îţi mulţumesc.
Cioică era, în sfârşit, împăcat.
Şi-a adus aminte cât de mult îi plăcea să înoate în balta cea verde şi ce liber se simţea străbătând apa cu viteză de la un capăt la altul al bălţii. Parcă zbura prin apă.
Încă se mai căţăra din când în când până pe creanga de pe care obişnuia să sară, dar numai pentru a sta la poveşti cu copacul, cu înţeleptul pădurii, Bufniţa Bu şi cu bunul său prieten, Cip-Cirip.
Într-o zi, Bufniţa Bu l-a îndemnat să i se suie în spinare şi şi-a luat zborul pe deasupra pădurii. Mângâiat de vânt şi de prietenosul soare, brotăcelul Cioică a mulţumit Mamei Natură pentru viaţa minunată pe care i-o dăruise. Zbura.
Brotăcelul zburător ilustrat integral: aici
Text: Mircea Samoilă
Ilustraţii: Adina Cenuşă
Design: Ileana Rogoz
Creează o poveste pentru copii şi noi ţi-o publicăm!
Ne-am dori să fie plină de învăţăminte, să-i inspire pe copii în a fi mai buni, mai curajoşi, mai iubitori.
Tematica propusă (dar nu obligatorie): bunicii de la sat, viața la țară, grija pentru animale, ritmul firesc al naturii.
Număr maxim de cuvinte: 1000.
Termen limită de trimitere a materialului: 15 aprilie 2016
Contact: [email protected]
