Tradiţii și obiceiuri

Obiceiuri de peste an ale copiilor şi tinerilor din Drăguş


Toamna, se reteza o bucată de cocean cu două noduri la capete şi se desprindea, apoi băgau ca două beţe de chibrituri, unul la un cap, celălalt la altul şi cântau (mai mult scârţâiau).
Obiceiuri de peste an ale copiilor şi tinerilor din Drăguş
Băieți din Drăguș făcând fiștigoi. Fotografie apartinand arhivei scolii din Dragus
Primăvara se făceau fiştigoii
Erau nişte fluiere ce le făceau copiii din salcie primăvara, pe când se duceau cu porcii la vale. Atunci salcia şi răchita erau înmugurite, aşa că îşi tăiau nuieluşe, fiindcă toţi aveau pe-atuncia bricege, iar cu coada de la briceag băteau şi cântau, în acelaşi timp:

Bătător, bătător,
Scoate pita din cuptor
Şi ne-o pune pe lopată
Şi o-mbucă dintr-o dată
Şi o bagă pe mânecă
Şi o scoate duminică.


După aceea, îşi mai făceau în mai, când dădea ceapa, fiştigoii din frunze verzi de ceapă şi fluierau cu ele, dar nu cine-ştie-ce melodii, mai mult strigau.

Vara se scăldau şi cântau
Vara, fetele şi băieţii se scăldau şi pe urmă, ca să-şi scoată apa din urechi săreau când pe un picior, când pe altul şi îşi alegeau care mai de care piatra cea mai frumoasă şi-o puneau la urechi şi cântau aşa:

Maică, taică, frunze de arine,
Ieşi apă din mine.


Şi tot aşa repetau şi săreau, se jucau şi-şi curăţau urechile.

Toamna erau viorile din coceni de porumb
Toamna, se reteza o bucată de cocean cu două noduri la capete şi se desprindea, apoi băgau ca două beţe de chibrituri, unul la un cap, celălalt la altul şi cântau (mai mult scârţâiau).

Iarna mergeau la săniuş, colindau şi zăureau
Iarna mergeau la săniuş şi era o adevărată festivitate şi motiv de bucurie, că doar aveam Dealul Piscului, Dealul lui Zaharie, Dealu’ lu’ Contabilu’, la Şipot, că Drăguşul e plin de dealuri.
La colindat, în special fetele se duceau cu iconiţa, cu steaua, cu pluguşorul, cu sorcova.

Irozii
Mai demult, irozii erau copiii din clasa terminală, conduşi de învăţător (că atunci el îi ducea din clasa I, până într-a VII-a) şi lui îi revenea întreaga cinste, din care împărţea copiilor, fiecăruia din ce aduna.
Mai târziu, în vremea comunismului, au început să meargă după preferinţe. Dacă era al secretarului de partid, mergea şi anul astă şi în anii viitori, iar dacă era copil necăjit, poate nu prindea deloc să meargă şi el.
Erau conduşi de părinţi şi începeau întotdeauna de la casa preotului, după care urma casa primarului, a notarului, a dascălului şi pe urmă restul satului. Uliţa irodului mare era prima.
Îşi împărţeau între ei cinstea adunată, fără să dea nimic dascălilor, pentru că aceştia nu participau. Din ceea ce adunau, întotdeauna dădeau şi bisericii ceva, iar de la preot nu luau cinstea.

Mai târziu, din 1975, când am devenit eu directoare, am hotârat să participe copiii din ultimul an (deci clasa a VIII-a) şi Irodul mare să fie cel mai bun la carte.
Rolurile erau următoarele: irodul mare, cătana I, cătana a II-a, cătana a III-a (dacă erau mai mulţi), ciobanul, magii, îngerul.

În prezent, ei pot să-şi rânduiască rolurile, astfel încât să îşi împartă acelaşi rol la doi sau trei copii.
De exemplu, pot fi mai mulţi îngeri, mai multe cătane.
Pe măsură ce timpul a trecut, numărul copiilor din clase a scăzut, aşa că, de vreo zece ani, intră şi clasa a VII-a şi se acceptă şi copii din altă parte, dar care au bunicii aici sau vreo legătură cu Drăguşul.
Irozii se îmbracă în port popular. Chiar şi cătanele se îmbracă tot în port popular, fiind diferit doar coiful şi betele. Iar ciobanul, chiar dacă îşi ia cojocul, şi-l poartă tot peste portul popular.

cuvant cheie ptr SEO
Ceata de feciori
Dacă eşti bun, isteţ, chipeş, harnic, ştii să joci, intri! Dacă nu, poţi să fii tu a lu’ primaru’, că nu intri. Acesta era criteriul de selecţie.
Cetele de feciori au luat fiinţă înainte de primul război mondial. De Sf. Nicolae, feciorii care vroiau să intre în ceată se întâlneau şi acolo se nominalizau ei care vrea să fie în ceată.
Era o adunare a bărbaţilor – maxim 9 persoane, în general cei mai importanţi din sat. Dacă nu ajungeau la un acord, că poate doreau doi să fie vătaful cel mare, atunci se supuneau la vot între neamuri şi cine avea mai mulţi în neam, acela câştiga.

Să fii fecior în ceată, era o responsabilitate, atât pentru tânărul respectiv, cât şi pentru familia acestuia.
După ce se alegeau, începeau să-şi facă şi o pregătire, un plan.
Înainte, aveau responsabilitatea să organizeze toate petrecerile de la Crăciun până la Sf. Ion, pentru tot satul.
De asemenea, era obligatoriu ca feciorii din ceată să meargă la biserică şi toată lumea era cu ochii pe ei: o avut cămaşa schimbată sau neschimbată?
Se îmbrăcau toţi la fel, în sensul că aveau cămaşă nouă la toate sărbatorile mari, pieptarul era unul şi acelaşi, mai târziu au început să apară în pulovere la fel, dup-aceea cu gecile la fel.
Toate acestea erau nişte obligaţii ale familiei respective, la care se supuneau.

Dansurile feciorilor
Începeau întâi cu brâul, apoi cu purtata, ei singuri, apoi cu fetele, dup-aceea jucau româneasca, haţegana.
Câţi feciori erau în ceată, atâtea jocuri dansau. Apoi, fiecare tânăr juca steagul, începând de la vătaful cel mare.
Când începeau jocul, trebuiau să organizeze totul în aşa fel, încât până la 5 după-masa, când mergeau oamenii la treburi, ei să termine cu jocul.

Cetele de feciori colindau personalităţile satului.
Cetele aveau şi obligaţia să colinde oamenii cei mai importanţi din sat.
Un colind era aşa:

La masa rotilată,
Şade Maica prea-curată,
C-un pahar galben în mână
Şi tot bea şi tot suspină.


Mai târziu, acest colind a fost abandonat şi a fost reluat de câtre ţiganii din Viştişoara.

Alt colind era “Sus la poarta raiului”.
Cântau prin alternanţă; la fiecare gazdă alt colind, iar afară zăureau. Era un grup format din neamuri foarte apropiate de cei din ceată şi cântau “O ce veste minunată”, alternativ cu “Trei păstori”, iar cetaşii, ca să le facă intrarea, nu ziceau decât:

Lasă-mă leliţo-n casă
C-afară plouă de varsă
Lasă-mă măcar în şură
C-afară plouă de cură
Lasă-mă măcar sub şop
C-afară plouă potop!


De Anul Nou zăureau aşa:

Zăori, zăori, fraţi, surori,
Nu grăbiţi cu revărsatu’,
Că ne-apucă ziua-n satu'
Şi ni-i mugure furatu'.


De Sfântul Ion, zăureau aşa:

În grădină la Ion,
Toate păsările dorm,
Numai una n-are somn,
Surioara lui Ion
Şi zboară din pom în pom
Şi strigă Ion, Ion
Şi zboară din creangă-n creangă
Şi strigă Ioane, dragă.


Obiceiul buzduganului
Feciorii care erau şi în ceată, se organizau între ei şi, de regulă, cel care conducea ceata - vătaful I - fura de la iubita lui un rişchitor (pe care fata îşi aduna firul ce l-o tors şi care era corpul buzduganului).
Dacă vătaful I se căsătorea între timp, atunci rişchitorul era furat de vătaful al II-lea sau se înţelegeau între ei care băiat din ceată să-l fure.

Cine păstra rişchitorul şi care era ritualul de recuperare
Preotul primea în dar la Bobotează acest rişchitor, pe lângă alte daruri (trei coaste de porc, o farfurie de grâu, bani câţi dorea să pună fiecare, cam preţul unei pâini (la fete), la feciori se punea cât e un litru de vin şi la irozi câţi erau, atâtea creioane).
Acum nu se mai ţine seama aşa.
Preotul păstra rişchitorul şi îl înapoia în toiul secerişului. Între Sf. Ilie, când începe seceratul şi Sf. Maria, dar până la 1 august când se lasă post, preotul se ducea cu ceva grâu la moară, pentru că vroia să-i cinstească pe feciorii care l-au ajutat la seceriş cu pâine din făină nouă. Astfel, preoteasa cocea lipie, un fel de plăcinte cu fructe (mere, prune, pere). Făcea 12 lipii, reprezentând fiecare lipiu câte o lună din an. Mai făcea colăcei împletiti şi crestaţi în şase, ca să aibă destul.
Lipiile le despica în patru, reprezentând anotimpurile şi le punea teanc, încât încărcau o masă.
Tinerii făceau schimb de replici, mâncau lipie şi cozonaci şi apoi luau înapoi rişchitorul. După aceea, vorbeau cu fetele, stabileau o zi (o duminică) şi plecau cu ele în câmp pentru a participa la ritualul de facere a buzduganului.

Facerea buzduganului
La acest obicei participau 12 băieţi obligatoriu, dar mai veneau şi alţii care completau ceata şi fiecare îşi lua fata care-i era dragă şi se duceau în câmp cu muzicanţi pe care îi plătea preotul. Iar ei se distrau, strigau, cântau.
În câmp, nu trebuiau să vorbească cele 12 fete. Ele fugeau în lan, strângeau fiecare tot câte 4 spice şi apoi îşi făceau câte un buchet de 12 spice.
Băieţii puneau cârpe tradiţionale pe jos şi fetele se duceau şi-şi puneau spicele acolo. Ele se retrăgeau, apoi cântau, râdeau.

Baieţii, între timp, prindeau partea de jos a rişchitorului. Mai de curănd, n-au mai prins-o, ci au facut o cununiţă din buruiană de câmp, pe care au prins cele 12 buchete de spice.

Apoi strigau în camp «Vivat trăiască !» şi reveneau la preot acasă, care îi cinstea cu lipiile şi cu colacii.

cuvant cheie ptr SEO

cuvant cheie ptr SEO
Feciorii spuneau apoi o poveste: Povestea buzduganului.
Aceasta era creată diferit, an de an. Fiecare, după abilităţile pe care le avea, se lăuda, că buzduganul lui e mai avan.

Gazdiţă, gazdiţă, pune-ţi azi căiţă
Şi te-mbrobodeşte
Frumos te găteşte
Că venim grămadă
La tine-n ogradă
Cu un buzdugan
Care-i mai avan
Ca acum un an.


Apoi, totul se încheia cu o petrecere, cu joc şi voie bună, care putea să dureze până seara.
Regula era ca până ce se termina slujba de la biserică să termine şi ei în câmp şi abia după-masa să iasă jocul pentru tot satul.
Mai apoi, s-a facut joc şi în timpul slujbei de la biserică. Era o zi sacrificată din punct de vedere bisericesc.

Datini povestite de d-na Lavinia Rogozea, dascăl pensionat din Drăguş
Fotografii oferite de d-na Maria Racu si de d-na Lavinia Rogozea


Ana A. Negru
Fondatorul revistei SATUL

Ana A. Negru (n. 1978, într-un sat săsesc din Ardeal), cu o experienţă de 14 ani în marketing şi publicitate, dă startul proiectului său de suflet - revista SATUL, în iunie 2009, din pasiune pentru satul tradiţional şi pentru fotografia etnografică. Contact: ana.negru@revista-satul.ro
Dezvoltat de Terrasoft

Copyright © Revista SATUL
Reproducerea integrală sau parţială a textelor sau ilustraţiilor din revistă este
posibilă numai cu acordul prealabil scris al SC START-UP Advertising SRL.
Toate drepturile rezervate. SATUL - Marcă înregistrată.
SATUL - Revista pentru promovarea traditiei si culturii din mediul rural
Revista SATUL vă recomandă în continuare 18 articole
Lumea mitică a satului românesc. Timpul Rusaliilor
Citeşte mai mult
Revista SATUL vă recomandă