Medicină naturistă

Miezul de nucă - un energizant de excepţie


Descoperă proprietăţile terapeutice ale nucilor, ale frunzelor şi cojilor verzi şi învaţă cum îţi poţi prepara acasă alifie din frunze uscate de nuci pentru vindecarea rănilor, a arsurilor solare, precum şi alte reţete eficace în ateroscleroză sau anemie.
Miezul de nucă - un energizant de excepţie
Nuca - un aliment complet, foarte caloric şi concentrat, deosebit de valoros pentru copii anemici, bătrâni, convalescenţi, diabetici şi persoane nevrotice.
În toate zonele unde nucul este prezent, oamenii îl consideră cel mai frumos şi impunător pom, admirându-i talia înaltă, coroana uriaşă, ramurile puternice şi frunzişul dens, de un verde sănătos. Apelativul de rege al tuturor pomilor a fost susţinut de marele savant Carl Linne, care i-a dat denumirea ştiinţifică de Juglans regia, de la cuvintele latine Jupiter (stăpânul zeilor), glans – nucă şi regia – regesc.
Se pare că existenţa nucului pe Terra se pierde în negura vremurilor. A fost prezent înainte de perioada glaciară, după care a rezistat numai în câteva zone de pe glob şi anume în centrul şi vestul Asiei, în câteva depresiuni din Peninsula Balcanică şi din Peninsula Iberică.
Timp de mii de ani s-au păstrat, până în prezent, forme sălbatice de nuc în Caucaz, Armenia, estul Turciei, nordul Iranului, Tibet, Afganistan, Pakistan şi nordul Indiei. Primele livezi cultivate cu nuci au existat încă din Antichitate, mai întâi în China, Japonia şi India, de unde nucul a ajuns în Europa, prin intermediul romanilor.
Treptat, s-a extins în toate ţările cu climat temperat şi subtropical, atât din Europa (Franţa, Spania, Bulgaria, Serbia, Grecia, România, Ucraina, Republica Moldova), cât şi în alte zone (SUA, China, Iran, India, Turcia, Egipt, Brazilia).
În prezent, cele mai intensive culturi de nuci există în Franţa (cu peste 20.000 de hectare în zona Perigord, pe valea Garonne şi Grenoble) şi mai ales în California (SUA) cu peste 100.000 de hectare de livezi cu soiuri selecţionate.

Cei mai mulţi nuci cresc în Oltenia
În România, nucul este cultivat în toată ţara, de la şes până la altitudinea de 700-800 de metri, fie în nuceturi compacte, fie ca arbori izolaţi în câmp deschis, livezi pomicole, vii, vatra satelor, pe marginea proprietăţilor, a drumurilor şi a cursurilor de apă.
Pătrunde adesea până la baza versanţilor de munte şi în depresiunile intramontane.
Principalele nucete şi plantaţii masive se găsesc în nordul Olteniei (Gorj, Vâlcea), în nordul Munteniei (Dâmboviţa, Prahova) şi în unele judeţe din Moldova (Bacău, Neamţ, Suceava, Iaşi).
În stare sălbăticită, creşte prin păduri de foioase din zonele deluroase, mai frecvent în regiunile cu influenţe mediteraneene (Banat, vestul Olteniei şi sud-vestul Transilvaniei).
Înainte de cel de-al doilea război mondial, existau în România 4,3 milioane de pomi, cu o producţie de aproximativ 200.000 de tone de fructe. Din nefericire, goana după lemn tare de nuc, care s-ar folosi pentru foc şi pentru mobilă, a declanşat o furie a tăierilor nechibzuite, deşi nucul este un arbore protejat de stat printr-o lege specială.

Conţinut ridicat în iod
În măreţia sa, nucul este un arbore singuratic, atât în mijlocul câmpului, pe marginea şoselelor sau într-un colţ de grădină, preferând zona cea mai înaltă, de unde domină întrejurimile. Asemenea zeilor de odinioară, nu acceptă alţi copaci să răsară în jurul lui; cine îi calcă teritoriul moare rapid.
Datorită cantităţii mari de iod degajat de frunze, sub umbra nucului „nici iarba nu creşte“, insectele şi dăunătorii sunt ţinuţi la distanţă, iar oamenii evită odihna şi relaxarea la umbra prea răcoroasă a nucului.
Numit popular nucar sau nuc-costeliv, este unul dintre cei mai impunători arbori, cu o talie măreaţă, precum şi unul dintre pomii cei mai longevivi (în medie 80-100 de ani), uneori ajungând la peste 450 de ani. De menţionat că în Georgia există un nuc vechi de peste 1.000 de ani, iar în oraşul Odessa se află un trunchi de nuc petrificat cu vârsta de peste 1.500 de ani.

Nuca, un aliment complet
Organele vegetale folosite de la nuc sunt:
- frunzele tinere fără peţiol;
- florile mascule (mâţişori);
- fructele verzi;
- coaja fructelor la recoltare;
- fructele uscate.
Conţinutul biochimic din organele nucului sunt foarte mult diversificate, asigurând multiple utilizări în terapia medicală şi în alimentaţie.

Frunzele tinere conţin:
taninuri complexe, acizi organici (galic, elagic, cafeic, cumaric), un principiu amar (juglandină), o oxinaftochinonă (juglonă, hidrojuglonă), inozitol, tirozină, clorofilă, pectine, ulei esenţial, vitamina C, iod legat organic, săruri minerale.

Coaja fructelor verzi conţine:
taninuri catehinice, flavone, leucoantociani, naftochinone, acizi organici. Conţinutul ridicat de substanţe tanante (de tipul acizilor galic şi egalic) permite folosirea la tăbăcitul pieilor.
Alte calcule arată că un kg de coajă verde conţine 5-8 g vitamina C, adică atât cât se poate extrage din 10 kg lămâi.

Fructele mature, recoltate toamna, conţin:
substanţe grase (52-70%), proteine, glucide solubile (sub 5%), vitamine (A, B1, B2, C, E, PP), acizi graşi nesaturaţi, fibre alimentare şi săruri minerale de Cu, Zn, Mg, K, P, Fe, Ca.
Prin valoarea energetică foarte ridicată (636 de calorii/100 g miez), nuca este un aliment complet, foarte caloric şi concentrat, deosebit de valoros pentru copii anemici, bătrâni, convalescenţi, diabetici şi persoane nevrotice.

Proprietăţi terapeutice ale frunzelor, cojilor verzi şi ale fructelor
Datorită conţinutului biochimic foarte diversificat, există multiple proprietăţi terapeutice.
Frunzele şi cojile verzi ale fructelor au următoarele însuşiri valorificabile în tratamentele medicale:
- hipoglicemiante, depurative;
- stomahice, antidiareice, antiseptice intestinal, bactericide, antifungice, dezinfectante gastro-intestinale, astringente, vermifuge, antiscorbutice, tonic-amare;
- uşor hipotensive, antialergice, hemostatice;
- antileucoreice, antiinflamatoare, antisudorifice, dezinfectante renal, antisifilitice;
- cicatrizante, antimicotice, emoliente, calmante, antieczematoase.

Miezul fructelor mature are proprietăţi nutritive (hipocalorice), energizante, antianemice, tonifiante fizic şi psihic, dar şi laxative, vermifuge, emoliente, calmante.

S-a calculat că 1 kg nuci echivalează cu 1 kg pâine, cu 0,5 kg carne, 0,5 kg peşte, 0,5 kg cartofi, 0,5 kg prune uscate sau 1 kg pere.

Întrebuinţări ale frunzelor uscate:
- în diabet zaharat, cu reducerea glicemiei, hepatită, icter, enterite acute, stimularea digestiei şi a funcţiilor hepatice, hemoragii digestive, candidoze, curăţirea sângelui, infecţii renale şi genitale, edeme renale, hemoragii uterine, eliminarea transpiraţiei nocturne la bolnavii de TBC, lipsa poftei de mâncare.
Se prepară infuzie simplă, dintr-o linguriţă frunze uscate şi mărunţite la 200 ml apă clocotită; se infuzează 5 - 10 minute şi se beau 2 - 3 ceaiuri pe zi;

- în diaree, dizenterie, transpiraţii excesive, constipaţie, leucoree – (scurgere albă), rahitism (carenţa vitaminei D), scrofuloză (inflamarea ganglionilor limfatici, cervicali, inghinali sau axilari), intoxicaţii cu compuşi de mercur, helmintiază, hemoroizi interni, incontinenţă urinară, metroanexită, inflamaţia vaselor sanguine, curăţirea sângelui.
Se prepară infuzie concentrată din 4 linguri frunze uscate şi mărunţite la 250 ml apă clocotită; se iau câte 3-4 linguri pe zi.

- în eczeme zemuinde, dermatoze, furunculoze, ulcer varicos, antrax, prurit, acnee juvenilă, negi, mătreaţă, afecţiuni oculare.
Se prepară un decoct concentrat: 3 linguri la 250 ml apă cu fierbere 10 minute.

- pentru erupţii purulente, ulceraţii cutanate, răni greu vindecabile, eczeme şi coji pe cap la copii, scabie, păduchi, leucoree, degerături, transpiraţia mâinilor şi picioarelor (eventual în amestec cu pulbere de pedicuţă), osteoporoză, sciatică, umflături de articulaţii, unghii purulente, seboree şi căderea masivă a părului;
Se fac băi generale şi spălături cu decoct din 200 g frunze la 3-5 litri apă, eventual cu 2 kg sare marină, care fierbe 15 minute, se strecoară şi se adaugă în apa de baie.

- băi de şezut cu decoct concentrat contra hemoroizilor externi;

- pentru stomatite, amigdalite, gingivite, afte bucale, afecţiuni ale gâtului şi laringelui.
Se face gargară şi clătirea gurii cu infuzie concentrată din frunze (15 g la 200 ml apă clocotită).

- pentru a evita înţepăturile albinelor şi ale altor insecte sau pentru zonele dureroase provocate de gută.
Se iau frunze proaspete de nuc cu care se freacă faţa şi mâinile.

- pentru vindecarea rănilor, arsurilor solare şi pentru tenuri grase.
Se utilizează alifie din frunze de nuc.

Alifie din frunze uscate de nuc

Ingrediente:
- 15 g frunze uscate
- 100 ml floarea soarelui
- 15 g ceară de albine

Mod de preparare:
1. Se mărunţesc frunzele;
2. Se macerează timp de 7 zile în ulei, la temperatura camerei;
3. Se fierbe pe baie de apă timp de 3 ore;
4. Se strecoară prin tifon;
5. Se adaugă ceara de albine cu care se uniformizează printr-o nouă fierbere pe baie de apă, timp de 30 de minute.

Autor: prof. univ. dr. Constantin Milică


Prof. dr. Constantin Milică
D-nul Constantin Milică este profesor univ. dr. în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi şi şi-a dedicat peste 50 de ani cercetării efectelor plantelor medicinale şi elaborării unor tratamente naturiste puse în slujba sănătăţii oamenilor.
In iunie 2015, Universitatea “Ovidius” din Constanța i-a acorda titlul de Doctor Honoris Causa profesorului univ. dr. Constantin MILICĂ.

Mai multe informaţii, aici.
Dezvoltat de Terrasoft

Copyright © Revista SATUL
Reproducerea integrală sau parţială a textelor sau ilustraţiilor din revistă este
posibilă numai cu acordul prealabil scris al SC START-UP Advertising SRL.
Toate drepturile rezervate. SATUL - Marcă înregistrată.
SATUL - Revista pentru promovarea traditiei si culturii din mediul rural
Revista SATUL vă recomandă în continuare 9 articole
Remedii pentru indigestie, salate mai gustoase si alte sfaturi pentru casă și creșterea animalelor
Citeşte mai mult
Revista SATUL vă recomandă