Cum a fost reintrodusă în România ocupaţia tradiţională de constructor - restaurator de orgi
În anul 1994, Ferdinand Stemmer vizitează Braşovul, fiind trimis de către parohia sa, să repare orga bisericii din satul Chendu. Impresionat de orga mare (Buchholz) din Biserica Neagră, decide să se întoarcă un an mai târziu.
Tineri lucrând la construcția unei orgi în atelierul de la Hărman
Constructorul de orgi şi intonatorul Ferdinand Stemmer a crescut în Elveţia într-o familie de catolici şi obişnuia să cânte în corul bisericii. Încă de atunci a fost impresionat de aspectul orgii din biserică şi de sunetele sale foarte frumoase, astfel că, într-o bună zi, s-a decis să înveţe tâmplărie şi cum se construieşte o asemenea minunăţie.
În 1969, şi-a început ucenicia la o fabrică de construit orgi din Elveţia şi i-a plăcut atât de mult, încât a rămas să lucreze în acest domeniu. Acum 27 de ani şi-a deschis în Elveţia propriul atelier.
“Pentru că am început acest meşteşug din proprie iniţiativă şi pentru că îl consider atât de interesant şi de captivant, m-am dedicat trup şi suflet şi îl simt ca făcând parte din mine. În plus, ce putem face fără rădăcinile noastre? Construcţia de orgi are de-a face cu istoria, cu tradiţiile noastre. Asta e valabil pentru orice ţară europeană şi nu numai”. (Ferdinand Stemmer).
Cum a luat ființă Fundaţia pentru Pregătire Profesională din România După ce cu trei ani în urmă, Ferdinand Stemmer reparase orga bisericii din satul Chendu, în 1997, a urmat renovarea orgii mici (Hesse) din corul Bisericii Negre şi apoi, restaurarea marii orgi Buchholz între anii 1998 - 2001.
D-nul Ferdinand Stemmer ne povesteşte:
“Atunci au venit la mine tineri români să-mi propună să-i învăţ la atelierul meu din Elveţia cum se construiesc sau cum se restaurează orgile. La acel moment, nu era posibil să obţină permis de muncă pe o perioadă lungă de timp, ci puteau să vină doar ca şi studenţi. Dar pentru că mi-a plăcut ideea, am vrut să găsesc o soluţie. Aşa că, în 1999, m-am gândit să înfiinţez aici Fundaţia pentru Pregătire Profesională din România”.
Atelierul şi şcoala post-liceală pentru constructori de orgi şi tâmplărie din Hărman (judeţul Braşov)
În anii următori iniţierii Fundaţiei, d-nul Ferdinand Stemmer a reuşit să atragă sponsorizări şi să strângă suficienţi bani în Fundaţie, pentru ca în anul 2003, să înfiinţeze la Hărman împreună cu constructorul de orgi Barbara Dutli, un atelier bine dotat cu aparatură modernă, maşini manuale şi unelte de prelucrare a lemnului şi o şcoală post-liceală pentru costructori de orgi şi tâmplărie a lemnului masiv (unică în România).
Şcoala se adresează tinerilor ambiţioşi, fete şi băieţi cu diplomă de bacalaureat, interesaţi de prelucrarea lemnului masiv, de cultura şi istoria lor, cărora le place lucrul bine executat şi care îşi doresc să obţină o bună pregătire profesională, după model elveţian.
Zonele din care provin, de obicei, elevii şcolii sunt: Transilvania, Banat şi nordul Moldovei. Acolo sunt biserici unde mai există încă orgi, aşa că oamenii din zonele acelea sunt mai legaţi cultural de acest instrument.
Pregătirea profesională din cadrul şcolii face posibilă prelucrarea exactă a lemnului şi acumularea de cunoştiinţe avansate despre funcţia de tehnician a constructorului de orgi, despre construcţia de tuburi metalice, despre sonoritate şi acord.
Doamna Codruţa Molnar, directoarea şcolii, ne-a povestit că, la început, au avut de întâmpinat multe greutăţi, pentru că statul român scosese constructorul şi restauratorul de orgi din Codul Ocupaţiilor din România, deşi, înainte de comunism, existase.
În acest context, d-nul Ferdinand Stemmer şi d-na Barbara Dutli, au făcut toate demersurile necesare şi au reuşit să reintroducă constructorul şi restauratorul de orgi în nomenclatorul ocupaţiilor.
“Oamenii aceştia au fost extrem, extrem de dedicaţi. Dacă n-ar fi făcut parte din acest popor de oameni foarte muncitori, foarte serioşi, severi, exigenţi şi foarte pretenţioşi, nu ar fi reuşit să treacă peste nenumărate piedici.
Cca doi ani s-au zbătut să obţină de la Minister un curriculum adaptat şi aprobat pentru meseria de constructor de orgi, care apoi să fie pus în practică.
El a fost preluat după cel din Elveţia, unde se desfăşoară pe durata a patru ani, însă la noi nu l-au acceptat pentru această perioadă, ci numai pentru trei ani.
Aşa că le-a fost foarte greu să concentreze totul într-o durată de şcolarizare mai scurtă. În plus, Fundaţia poate susţine doar 3 – 4 tineri într-un an de studiu, pentru că totul provine din sponsorizări.
În prezent, şcoala post-liceală de la Hărman funcţionează ca şi şcoală avizată, dar nu şi acreditată. Acest lucru ni se refuză pentru că nu avem profesori titulari ai şcolii, ci majoritatea cadrelor didactice care predau sunt profesori universitari cu doctorate, conferenţiari din cadrul Universităţii Transilvania.
Conform legislației din învăţământ, în funcţie de numărul de ore predate pe săptămână, care nu sunt multe, ar însemna să titularizăm doi profesori, ori în acest caz calitatea învăţământului la şcoala noastră ar suferi foarte mult, pentru că nu pot doar doi profesori să asimilieze şi să predea informaţii din atât de multe domenii. De-asta şi ei sunt specializaţi pe fiecare domeniu în parte.
Astfel, absolut toate cursurile se ţin la Universitatea Transilvania din Braşov. Facultatea de Industrializarea Lemnului ne-a facilitat accesul în sălile lor de curs, în laboratoare cu calculatoare şi elevii noştri beneficiază de tot ce înseamnă pregătire teoretică, în afară de tonalităţi, pe care le predă un specialist din Sibiu, asistat de d-nul Ferdinand Stemmer.” (d-na Codruţa Molnar, director)
Profesorii universitari sunt plătiţi de Fundaţie şi de către firma de tâmplărie şi construcţii de orgi (S.C. COT S.R.L.) creată tot de iniţiatorii şcolii, tocmai pentru a putea susţine pe termen lung implementarea acestui proiect.
În plus, în perioada de practică, elevii se angajează ca în cursul celor trei ani de studiu, pe lângă programul şcolar, să participe la proiectele din cadrul producţiei şi să câştige astfel experienţă profesională.
Plata muncii lor se efectuează sub formă de bani de buzunar. Întreaga şcolarizare, cazarea şi mesele li se asigură gratuit, Fundaţia punându-le la dispoziţie căminul şcolii.
În acest domeniu, partea de prelucrări mecanice este foarte redusă, în schimb, munca manuală, făcută cu migală şi dedicaţie, răbdarea şi experienţa care se câştigă în timp, talentul care se descoperă lucrând, acestea sunt caracteristicile care contează cu adevărat. Cei care fac faţă şi care dobândesc în timp aceste calităţi, pot rămâne după absolvire să lucreze în cadrul firmei. Unora dintre ei chiar li se propune acest lucru, însă sunt liberi să aleagă. La finalizarea celor trei ani de şcolarizare, elevii primesc o diplomă recunoscută de Ministerul Invăţământului şi vizată de Ministerul Muncii.
“De partea practică se ocupă Barbara, care este dedicată trup şi suflet. Fără ea şi fără Ferdinand, nu ar fi existat această şcoală. Ei şi-au făcut o profesiune de credinţă şi de suflet din acest meşteşug. Sunt foarte exigenţi, responsabili şi perfecţionişti, pentru că ei înşişi oferă tot ce au mai bun în ei pentru ca această activitate să continue şi să se desfăşoare în cele mai bune condiţii.
Este foarte greu să înveţi pe cineva care n-a fost obişnuit cu această mentalitate, s-o ia de la început, cu un mod de gândire şi de acţiune total diferite, orientate către eficienţă şi perfecţiune. Dar ei s-au ambiţionat să facă acest lucru şi până în prezent au reuşit.” (d-na Codruţa Molnar, director).
În perioada de recrutare, majoritatea elevilor nu realizează unicitatea acestei meserii
“În momentul în care îşi dau seama că şcolarizarea este de trei ani, deja li se pare mult. În plus, de aici obţin doar o diplomă de calificare. Ori poate ei preferă ca în acest interval de timp să urmeze o facultate, ca să obţină un certificat de absolvire a studiilor superioare. Şi atunci, ezită.
Sau, mai poate să apară următoarea variantă: elevul, după absolvirea liceului, poate să fie tentat să plece să muncească în străinătatea şi în trei ani de zile să-şi adune nişte bani pe care aici n-are cum să-i strângă. Şi-atunci, apare din nou problema lipsei de interes.
Obstacole întâlnim în special la liceele de artă, unde elevii fiind foarte talentaţi, preferă să urmeze Conservatorul, decât să vină să facă o şcoală post-liceală. Aceştia au o cu totul altă viziune şi anumite pretenţii.
În general, cadrele didactice de la şcolile unde mergem să promovăm această activitate sunt mult mai entuziasmate decât elevii, pentru că fiind unica instituţie din ţară care şcolarizăm elevii pentru această meserie, li se pare ceva cu totul deosebit.
Elevii sunt cei care nu realizează unicitatea acestui meşteşug, pentru că ei fac parte din acele generaţii care n-au fost incluse în viaţa şi atmosfera religioasă a comunităţii şi bisericii din localitatea lor şi, prin urmare, nu au nicio trăire sau relaţie specială cu acest instrument care în timp, fiind neglijat, s-a deteriorat.
Dar, având în vedere că putem scoate la concurs doar patru locuri pe an, este competiţie (cam 2 – maxim 3 elevi pe un loc).
Cei care sunt cu adevărat interesaţi, sunt atraşi şi de dorinţa de a fi independenţi, de faptul că vor obţine o calificare la standarde europene pe baza căreia vor avea oportunitatea să lucreze şi în străinătate (chiar acum avem o echipă care repară o orgă în Azerbaijan. Au lucrat şi în Budapesta, în Elveţia).
Apoi, îşi dau seama că vor acumula experienţă profesională lucrând şi învăţând de la cei mai buni în domeniu şi nu în ultimul rând, pentru că urmează să beneficieze de facilităţi şi gratuităţi pe toată perioada şcolarizării. Căminul în care locuiesc este foarte frumos şi curat.
Au o sală cu televizor, una cu calculatoare şi conexiune la internet. În camere au masă de lucru sau birou, unde-şi mai pot exersa unele lucrări.
Cantina este la parter şi se găteşte acolo în fiecare zi mâncare proaspătă, bună şi consistentă”. (d-na Codruţa Molnar, director)
Profilul unui bun constructor de orgi şi beneficiile învăţării acestei meserii
Elevii de la şcoala post-liceală pentru pregătire în domeniul construcţiei şi restaurării de orgi învaţă să se autodepăşească zilnic.
Modelul lor este cel elveţian, în care doar perfecţiunea se acceptă. E şi normal să fie aşa, având în vedere că, zi de zi, au ocazia să înveţe de la cei mai buni în domeniu: d-na Barbara Dutli şi d-nul Ferdinand Stemmer.
Aici, tinerii devin, nu doar foarte buni constructori de orgi, ci ajung să se descopere pe ei înşişi, să fie mai performanţi şi mai încrezători în forţele lor proprii.
Mediul în care ei învaţă este unul deschis cât mai multor oportunităţi şi încurajator pentru un tânăr în formare.
De pildă, pe toată perioada de ucenicie, elevii învaţă aici şi să fie mai toleranţi, mai calmi şi răbdători.
Un alt lucru important care contribuie la educaţia şi la deschiderea lor, este faptul că atelierul condus de Barbara Dutli şi Ferdinand Stemmer este vizitat anual de oameni din toată Europa, aşa că tinerii elevi sunt nevoiţi să-şi exerseze şi limbile străine.
“Aşadar, aici nu învaţă doar să fie constructori de orgi, ci e mult mai mult de-atât. Ei capătă o experienţă completă de viaţă, care-i maturizează şi care-i ajută să înveţe să se descurce singuri. De pildă, avem elevi care vin de departe şi care merg rar acasă. Însă, îşi doresc să urmeze cursurile şcolii, astfel că ei locuiesc şi mănâncă la internatul pe care Fundaţia noastră îl pune la dispoziţie.
Acolo le asigurăm gratuit toate condiţiile de care au nevoie”. (Ferdinand Stemmer).
“Construcţia unei orgi este un meşteşug complet şi înveţi să faci de toate, pas cu pas: înveţi tâmplăria, înveţi să atingi perfecţiunea, pentru că totul trebuie să fie foarte exact (ca şi dimensiuni, formă, amplasare etc.) şi înveţi să fii onest cu tine însuţi: adică la final poţi să-ţi spui cu convingere că ceea ce ai făcut este exact aşa cum trebuia să fie.
Abia după ce tu însuţi eşti convins că ceea ce ai făcut este perfect, atunci este şi lucrarea în ansamblu una reuşită.
Pentru că dacă o singură persoană din echipă greşeşte ceva, toţi ceilalţi suferă pentru că instrumentul nu funcţionează şi trebuie s-o ia de la capăt până ce totul devine perfect.
De asemenea, e necesar să ai o imaginaţie tridimensională.
Trebuie să poţi vedea dincolo de schiţă, de planul unei orgi, ca să înţelegi şi să vizualizezi mai bine unde vine amplasată fiecare piesă şi de ce.
Altfel, e imposibil să construieşti o orgă.
De aceea, unul dintre subiectele de testare la examenul de admitere al şcolii noastre, este desenul tridimensional. În funcţie de cum se descurcă studentul la această probă, ne dăm seama din start dacă va fi sau nu un bun constructor de orgi.
De asemenea, e nevoie să-ţi placă să lucrezi manual, să-ţi placă să asamblezi şi să construieşti ceva cu propriile tale mâini, să fii o persoană răbdătoare, calmă şi să nu te enervezi dacă ceva nu funcţionează.
Apoi, e nevoie ca cineva din echipă să aibă talent muzical, pentru că, în final, lemnul şi metalul cu care ai lucrat atât de minuţios, vor face instrumentul să producă sunete uimitoare şi să cânte. Rezultatul acestei munci e fantastic! La o echipă de opt oameni, să zicem că ai nevoie de o persoană cu talent muzical, care să fie capabilă să lucreze cu tuburile de metal ce produc sunetele orgii.” (d-na Barbara Dutli)
“În ce ne priveşte, suntem foarte norocoşi pentru că avem un elev care şi-a descoperit acest talent. Fiindcă nu ştii de la început; îţi dai seama cu timpul, lucrând. Acest tânăr a absolvit şcoala noastră, după care, având nevoie de o instruire specială în domeniul tonalităţilor şi al tuburilor metalice, am avut oportunitatea să-l trimitem un an şi jumătate la specializare în America, la un prieten de-ai mei, unde a învăţat incredibil de multe lucruri. Acum s-a întors (pentru că asta a fost condiţia) şi lucrează din nou aici la atelier”. (Ferdinand Stemmer)
Există cerere pentru orgi şi constructori-restauratori de orgi
Începând cu anul 2004, atelierul de la Hărman a restaurat orgile din Feldioara, Hărman, Râşnov, Hălchiu, Angheluş (Covasna), Sebeş (Alba), Secuieni (Harghita), Calnic (Covasna), Viscri (Braşov), Ghimbav (Brasov), Sf. Gheorghe (Covasna), Cluj-Napoca (Cluj), Roşia (Sibiu), orga din Corul Domului din Szeged (Ungaria), orga Wegenstein din Biserica Catolică "Sf. Iosif" din Bucureşti, orga din Ilieni (jud. Covasna).
În anul 2007, atelierul de la Hărman, sub conducerea constructorilor de orgi Ferdinand Stemmer şi Barbara Dutli, a construit pentru Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti (sala George Enescu), o orgă nouă cu 2 manuale şi 23 1/2 registre - cel mai mare instrument construit în România după anul 1944.
Momentan, se află în lucru orga din Hadad, ce va fi montată în Biserica Johannis din Sibiu, orga din Buneşti (Braşov) şi altele, pentru că de la căderea comunismului încoace, a crescut cererea pentru orgi şi pentru constructori şi restauratori de orgi.
“80% dintre orgile pe care le restaurăm sunt pentru biserici, dar am făcut şi instrumente mai mici pentru persoane particulare care vor să exerseze cântatul la orgă acasă. Apoi, am mai avut comenzi şi din partea şcolilor de muzică sau pentru sălile de concerte. Sunt cca 60 de tipuri diferite de orgi, care deşi au câteva caracteristici similare, rămân totuşi foarte diferite, pentru că se construiesc în funcţie de rolul şi destinaţia pe care urmează să le aibă. Şi sunetul va fi complet diferit, în funcţie de aceleaşi criterii”. (Ferdinand Stemmer)
Din secretele acestui meşteşug-artă
Întrebat ce înseamnă să construieşti sau să restaurezi o orgă, d-nul Ferdinand Stemmer ne-a explicat că:
“Dacă e să construieşti o orgă nouă, atunci trebuie să ai întâi planul, schiţele; să te gândeşti şi la o carcasă frumoasă, estetică, să ştii exact de ce materiale vei avea nevoie şi să le cumperi, fiindcă va urma să construieşti cca 500 de piese diferite, pentru ca în final să rezulte o orgă. De aceea, şi pentru studenţii noştri e destul de dificil să înveţe care piesă se asamblează unde, când, la ce dimensiuni etc, având în vedere că sunt atât de multe.
Munca de tâmplărie începe cu carcasa, apoi construim interiorul, apoi tuburile acustice şi fiecare om din echipă are responsabilitatea lui.
Legat de costurile pe care le implică realizarea unei orgi, în acest domeniu, nu e ca în producţie, unde se lucrează totul în serie de mii de piese deodată. Aici, e ca în artă: începi cu o schiţă, după care intri în cele mai mici detalii şi desenezi fiecare piesă în parte.
Sunt atât de multe piese înăuntru şi necesită atât de multă manoperă, încât la sfârşit realizezi cât de ieftin e un astfel de instrument, comparativ cu munca depusă. Bineînţeles că, dacă auzi că orga cutare a costat 250.000 Euro, ţi se pare enorm, dar dacă începi să te gândeşti că, pentru a fi construită, au muncit la ea 10 oameni, timp de 1 an de zile, folosind toate materialele din atelier, atunci poţi înţelege că diferenţa care rămâne ca şi profit e chiar mică.
În trecut, acum cca 200 de ani, constructorii de orgi erau oameni foarte bogaţi. Era o meserie nobilă şi cultura era mai apreciată şi mai bine plătită.<
Când s-a construit orga de la Biserica Neagră, munca a fost foarte bine remunerată.
În prezent, cultura nu mai e aşa bogată, dar va supravieţui şi noi vom fi plătiţi mai mult sau mai puţin. În ziua de azi, oamenii vor totul ieftin, vor produse aduse din China. Nu mai sunt pregătiţi să plătească mult pentru calitate, ci ca produsul să fie ieftin. În cazul orgilor, însă, e ca în artă, astfel că e de aşteptat să coste mult.
Apoi, totul ţine de manoperă şi de munca în echipă, deoarece fiecare persoană ce lucrează este responsabilă de realizarea unor anumite piese; întocmai ca un inel dintr-un lanţ. De aceea, fiecare trebuie să-şi facă treaba perfect şi cu maximă acurateţe, pentru ca întreg “lanţul” să funcţioneze. Dacă nu, toată lumea trebuie s-o ia de la început.
Dacă e să restaurezi o orgă, atunci trebuie să cercetezi, să vezi unde e problema. Pentru că dacă orga e veche de 200 de ani, atunci mai mult că sigur au mai intervenit şi alţi oameni asupra ei, care poate au făcut unele schimbări. În cazul ăsta, noi trebuie să ne dăm seama cum a fost făcută orga iniţial.
De altfel, acesta este principiul nostru de restaurare: revenirea la forma iniţială în care a fost construit instrumentul şi păstrarea acestei forme pe cât posibil, tocmai pentru a putea oferi generaţiilor următoare imaginea fidelă a unui instrument tradiţional.
Aşadar, în restaurarea unei orgi, ideile noi nu contează deloc, cel mai important fiind să revii la rădăcinile acestei meserii şi la metodele tradiţionale folosite cu sute de ani în urmă.
Desigur, folosim şi tehnologia bazată pe sistem electric, pentru că în funcţie de mărimea orgii (de pildă cele din sălile de concerte), ai nevoie să muţi cu ceva diferitele componente ce trebuiesc reparate. Instrumentele pe care le folosesc eu în restaurări sunt tradiţionale şi pe multe dintre ele a trebuit să mi le confecţionez chiar eu. De-asta, când călătoresc, sunt întotdeauna foarte atent ca nu cumva să le pierd. Pentru mine, sunt cu totul speciale.
Aici, în România, activitatea noastră este preponderent de restaurare, fiindcă nu sunt bani pentru construirea unor orgi noi şi nu este nici nevoie de altele noi, având în vedere că sunt peste 1000 de orgi vechi în bisericile catolice, aşteptând să fie restaurate. În afară de bisericile ortodoxe, toate celelalte biserici au orgă, doar că foarte multe dintre ele nu mai sunt funcţionale.
Iată un exemplu:
Pe 1 august 2010 am avut inaugurarea orgii de la biserica din Ilieni, care timp de 50 de ani, cât a durat comunismul, nu a mai fost folosită, aşa că s-a stricat. Vă daţi seama? O generaţie întreagă n-a auzit niciodată orga aceea cântând! Ori ca să menţii în bună stare un asemenea instrument, trebuie să-l întreţii. De pildă, poate că trebuie să-i schimbi periodic pielea sau anumite materiale. Dacă nu le schimbi, acestea nu vor mai funcţiona”. (Ferdinand Stemmer)
Un alt aspect foarte important este ca la construcţia sau restaurarea unei orgi să se folosească lemn autohton.
În asta şi constă respectarea tradiţiei.
O altă condiţie este ca lemnul să fie foarte bine uscat, întrucât durează câţiva ani până când poate fi prelucrat.
În România, însă, e o problemă cu lemnul bun, pentru că acesta se exportă în cantităţi foarte mari peste tot în Europa (în Franţa, Spania, Germania, Austria).
"Ei cumpăra tot lemnul bun şi dacă ai nevoie, nu prea îl mai găseşti aici în ţară, mai ales că noi comandăm puţin (undeva la 10 mc / an)”. (d-na Barbara Dutli).
Proiectul de la Hărman - un succes
Şcoala şi atelierul din Hărman îi ajută pe tinerii ucenici să evolueze în această meserie şi datorită ei. Îi ajută să se descopere pe sine şi talentul lor.
“La început, probabil datorită educaţiei de-acasă, elevii sunt foarte timizi, nu prea au iniţiativă, nu se simt stăpâni pe picioarele lor. Apoi, în trei ani de zile cât învaţă aici, se maturizează şi evoluează, căpătând încredere în ei şi în ceea ce pot face prin munca lor proprie.
Chiar am un caz special: e vorba de un student care a venit într-o zi la mine şi mi-a spus: “Stiţi, n-ar fi trebuit să faceţi piesa asta aşa, ci altfel”. Iar eu am fost atât de surprinsă de curajul lui de a veni la mine să-mi spună aşa ceva, doar pentru că eu găsisem o altă metodă de a face lucrul acela. Am fost impresionată, pentru că tocmai asistasem la un act de evoluţie personală şi încredere în sine.” (Barbara Dutli)
D-nul Ferdinand Stemmer ne spune la rândul său că cea mai mare împlinire a sa e să vadă ce pot face ucenicii lor în prezent, pentru că e o diferenţă mare între ce puteau realiza acum 5 – 6 ani şi nivelul la care au ajuns astăzi.
“Acum au toată experienţa şi cunoştintele să construiască o orgă nouă. Spre exemplu, am construit împreună o orgă pentru Conservatorul din Bucureşti. Iar în 2009, am construit împreună o orgă nouă pentru Elveţia.
Sper ca într-o bună zi, probabil în 4 ani de-acum încolo, această şcoală să poată continua şi dacă eu nu voi mai fi aici.
Acesta este scopul Fundaţiei: de a asigura continuitatea acestui meşteşug tradiţional, aici, în România”. (Ferdinand Stemmer)
Text şi foto: Ana A. Negru
Acest articol a fost publicat în revista SATUL numarul 7.
În 1969, şi-a început ucenicia la o fabrică de construit orgi din Elveţia şi i-a plăcut atât de mult, încât a rămas să lucreze în acest domeniu. Acum 27 de ani şi-a deschis în Elveţia propriul atelier.
“Pentru că am început acest meşteşug din proprie iniţiativă şi pentru că îl consider atât de interesant şi de captivant, m-am dedicat trup şi suflet şi îl simt ca făcând parte din mine. În plus, ce putem face fără rădăcinile noastre? Construcţia de orgi are de-a face cu istoria, cu tradiţiile noastre. Asta e valabil pentru orice ţară europeană şi nu numai”. (Ferdinand Stemmer).
Cum a luat ființă Fundaţia pentru Pregătire Profesională din România După ce cu trei ani în urmă, Ferdinand Stemmer reparase orga bisericii din satul Chendu, în 1997, a urmat renovarea orgii mici (Hesse) din corul Bisericii Negre şi apoi, restaurarea marii orgi Buchholz între anii 1998 - 2001.
D-nul Ferdinand Stemmer ne povesteşte:
“Atunci au venit la mine tineri români să-mi propună să-i învăţ la atelierul meu din Elveţia cum se construiesc sau cum se restaurează orgile. La acel moment, nu era posibil să obţină permis de muncă pe o perioadă lungă de timp, ci puteau să vină doar ca şi studenţi. Dar pentru că mi-a plăcut ideea, am vrut să găsesc o soluţie. Aşa că, în 1999, m-am gândit să înfiinţez aici Fundaţia pentru Pregătire Profesională din România”.
Atelierul şi şcoala post-liceală pentru constructori de orgi şi tâmplărie din Hărman (judeţul Braşov)
În anii următori iniţierii Fundaţiei, d-nul Ferdinand Stemmer a reuşit să atragă sponsorizări şi să strângă suficienţi bani în Fundaţie, pentru ca în anul 2003, să înfiinţeze la Hărman împreună cu constructorul de orgi Barbara Dutli, un atelier bine dotat cu aparatură modernă, maşini manuale şi unelte de prelucrare a lemnului şi o şcoală post-liceală pentru costructori de orgi şi tâmplărie a lemnului masiv (unică în România).
Şcoala se adresează tinerilor ambiţioşi, fete şi băieţi cu diplomă de bacalaureat, interesaţi de prelucrarea lemnului masiv, de cultura şi istoria lor, cărora le place lucrul bine executat şi care îşi doresc să obţină o bună pregătire profesională, după model elveţian.
Zonele din care provin, de obicei, elevii şcolii sunt: Transilvania, Banat şi nordul Moldovei. Acolo sunt biserici unde mai există încă orgi, aşa că oamenii din zonele acelea sunt mai legaţi cultural de acest instrument.
Pregătirea profesională din cadrul şcolii face posibilă prelucrarea exactă a lemnului şi acumularea de cunoştiinţe avansate despre funcţia de tehnician a constructorului de orgi, despre construcţia de tuburi metalice, despre sonoritate şi acord.
Doamna Codruţa Molnar, directoarea şcolii, ne-a povestit că, la început, au avut de întâmpinat multe greutăţi, pentru că statul român scosese constructorul şi restauratorul de orgi din Codul Ocupaţiilor din România, deşi, înainte de comunism, existase.
În acest context, d-nul Ferdinand Stemmer şi d-na Barbara Dutli, au făcut toate demersurile necesare şi au reuşit să reintroducă constructorul şi restauratorul de orgi în nomenclatorul ocupaţiilor.
“Oamenii aceştia au fost extrem, extrem de dedicaţi. Dacă n-ar fi făcut parte din acest popor de oameni foarte muncitori, foarte serioşi, severi, exigenţi şi foarte pretenţioşi, nu ar fi reuşit să treacă peste nenumărate piedici.
Cca doi ani s-au zbătut să obţină de la Minister un curriculum adaptat şi aprobat pentru meseria de constructor de orgi, care apoi să fie pus în practică.
El a fost preluat după cel din Elveţia, unde se desfăşoară pe durata a patru ani, însă la noi nu l-au acceptat pentru această perioadă, ci numai pentru trei ani.
Aşa că le-a fost foarte greu să concentreze totul într-o durată de şcolarizare mai scurtă. În plus, Fundaţia poate susţine doar 3 – 4 tineri într-un an de studiu, pentru că totul provine din sponsorizări.
În prezent, şcoala post-liceală de la Hărman funcţionează ca şi şcoală avizată, dar nu şi acreditată. Acest lucru ni se refuză pentru că nu avem profesori titulari ai şcolii, ci majoritatea cadrelor didactice care predau sunt profesori universitari cu doctorate, conferenţiari din cadrul Universităţii Transilvania.
Conform legislației din învăţământ, în funcţie de numărul de ore predate pe săptămână, care nu sunt multe, ar însemna să titularizăm doi profesori, ori în acest caz calitatea învăţământului la şcoala noastră ar suferi foarte mult, pentru că nu pot doar doi profesori să asimilieze şi să predea informaţii din atât de multe domenii. De-asta şi ei sunt specializaţi pe fiecare domeniu în parte.
Astfel, absolut toate cursurile se ţin la Universitatea Transilvania din Braşov. Facultatea de Industrializarea Lemnului ne-a facilitat accesul în sălile lor de curs, în laboratoare cu calculatoare şi elevii noştri beneficiază de tot ce înseamnă pregătire teoretică, în afară de tonalităţi, pe care le predă un specialist din Sibiu, asistat de d-nul Ferdinand Stemmer.” (d-na Codruţa Molnar, director)
Profesorii universitari sunt plătiţi de Fundaţie şi de către firma de tâmplărie şi construcţii de orgi (S.C. COT S.R.L.) creată tot de iniţiatorii şcolii, tocmai pentru a putea susţine pe termen lung implementarea acestui proiect.
În plus, în perioada de practică, elevii se angajează ca în cursul celor trei ani de studiu, pe lângă programul şcolar, să participe la proiectele din cadrul producţiei şi să câştige astfel experienţă profesională.
Plata muncii lor se efectuează sub formă de bani de buzunar. Întreaga şcolarizare, cazarea şi mesele li se asigură gratuit, Fundaţia punându-le la dispoziţie căminul şcolii.
În acest domeniu, partea de prelucrări mecanice este foarte redusă, în schimb, munca manuală, făcută cu migală şi dedicaţie, răbdarea şi experienţa care se câştigă în timp, talentul care se descoperă lucrând, acestea sunt caracteristicile care contează cu adevărat. Cei care fac faţă şi care dobândesc în timp aceste calităţi, pot rămâne după absolvire să lucreze în cadrul firmei. Unora dintre ei chiar li se propune acest lucru, însă sunt liberi să aleagă. La finalizarea celor trei ani de şcolarizare, elevii primesc o diplomă recunoscută de Ministerul Invăţământului şi vizată de Ministerul Muncii.
“De partea practică se ocupă Barbara, care este dedicată trup şi suflet. Fără ea şi fără Ferdinand, nu ar fi existat această şcoală. Ei şi-au făcut o profesiune de credinţă şi de suflet din acest meşteşug. Sunt foarte exigenţi, responsabili şi perfecţionişti, pentru că ei înşişi oferă tot ce au mai bun în ei pentru ca această activitate să continue şi să se desfăşoare în cele mai bune condiţii.
Este foarte greu să înveţi pe cineva care n-a fost obişnuit cu această mentalitate, s-o ia de la început, cu un mod de gândire şi de acţiune total diferite, orientate către eficienţă şi perfecţiune. Dar ei s-au ambiţionat să facă acest lucru şi până în prezent au reuşit.” (d-na Codruţa Molnar, director).
În perioada de recrutare, majoritatea elevilor nu realizează unicitatea acestei meserii
“În momentul în care îşi dau seama că şcolarizarea este de trei ani, deja li se pare mult. În plus, de aici obţin doar o diplomă de calificare. Ori poate ei preferă ca în acest interval de timp să urmeze o facultate, ca să obţină un certificat de absolvire a studiilor superioare. Şi atunci, ezită.
Sau, mai poate să apară următoarea variantă: elevul, după absolvirea liceului, poate să fie tentat să plece să muncească în străinătatea şi în trei ani de zile să-şi adune nişte bani pe care aici n-are cum să-i strângă. Şi-atunci, apare din nou problema lipsei de interes.
Obstacole întâlnim în special la liceele de artă, unde elevii fiind foarte talentaţi, preferă să urmeze Conservatorul, decât să vină să facă o şcoală post-liceală. Aceştia au o cu totul altă viziune şi anumite pretenţii.
În general, cadrele didactice de la şcolile unde mergem să promovăm această activitate sunt mult mai entuziasmate decât elevii, pentru că fiind unica instituţie din ţară care şcolarizăm elevii pentru această meserie, li se pare ceva cu totul deosebit.
Elevii sunt cei care nu realizează unicitatea acestui meşteşug, pentru că ei fac parte din acele generaţii care n-au fost incluse în viaţa şi atmosfera religioasă a comunităţii şi bisericii din localitatea lor şi, prin urmare, nu au nicio trăire sau relaţie specială cu acest instrument care în timp, fiind neglijat, s-a deteriorat.
Dar, având în vedere că putem scoate la concurs doar patru locuri pe an, este competiţie (cam 2 – maxim 3 elevi pe un loc).
Cei care sunt cu adevărat interesaţi, sunt atraşi şi de dorinţa de a fi independenţi, de faptul că vor obţine o calificare la standarde europene pe baza căreia vor avea oportunitatea să lucreze şi în străinătate (chiar acum avem o echipă care repară o orgă în Azerbaijan. Au lucrat şi în Budapesta, în Elveţia).
Apoi, îşi dau seama că vor acumula experienţă profesională lucrând şi învăţând de la cei mai buni în domeniu şi nu în ultimul rând, pentru că urmează să beneficieze de facilităţi şi gratuităţi pe toată perioada şcolarizării. Căminul în care locuiesc este foarte frumos şi curat.
Au o sală cu televizor, una cu calculatoare şi conexiune la internet. În camere au masă de lucru sau birou, unde-şi mai pot exersa unele lucrări.
Cantina este la parter şi se găteşte acolo în fiecare zi mâncare proaspătă, bună şi consistentă”. (d-na Codruţa Molnar, director)
Profilul unui bun constructor de orgi şi beneficiile învăţării acestei meserii
Elevii de la şcoala post-liceală pentru pregătire în domeniul construcţiei şi restaurării de orgi învaţă să se autodepăşească zilnic.
Modelul lor este cel elveţian, în care doar perfecţiunea se acceptă. E şi normal să fie aşa, având în vedere că, zi de zi, au ocazia să înveţe de la cei mai buni în domeniu: d-na Barbara Dutli şi d-nul Ferdinand Stemmer.
Aici, tinerii devin, nu doar foarte buni constructori de orgi, ci ajung să se descopere pe ei înşişi, să fie mai performanţi şi mai încrezători în forţele lor proprii.
Mediul în care ei învaţă este unul deschis cât mai multor oportunităţi şi încurajator pentru un tânăr în formare.
De pildă, pe toată perioada de ucenicie, elevii învaţă aici şi să fie mai toleranţi, mai calmi şi răbdători.
Un alt lucru important care contribuie la educaţia şi la deschiderea lor, este faptul că atelierul condus de Barbara Dutli şi Ferdinand Stemmer este vizitat anual de oameni din toată Europa, aşa că tinerii elevi sunt nevoiţi să-şi exerseze şi limbile străine.
“Aşadar, aici nu învaţă doar să fie constructori de orgi, ci e mult mai mult de-atât. Ei capătă o experienţă completă de viaţă, care-i maturizează şi care-i ajută să înveţe să se descurce singuri. De pildă, avem elevi care vin de departe şi care merg rar acasă. Însă, îşi doresc să urmeze cursurile şcolii, astfel că ei locuiesc şi mănâncă la internatul pe care Fundaţia noastră îl pune la dispoziţie.
Acolo le asigurăm gratuit toate condiţiile de care au nevoie”. (Ferdinand Stemmer).
“Construcţia unei orgi este un meşteşug complet şi înveţi să faci de toate, pas cu pas: înveţi tâmplăria, înveţi să atingi perfecţiunea, pentru că totul trebuie să fie foarte exact (ca şi dimensiuni, formă, amplasare etc.) şi înveţi să fii onest cu tine însuţi: adică la final poţi să-ţi spui cu convingere că ceea ce ai făcut este exact aşa cum trebuia să fie.
Abia după ce tu însuţi eşti convins că ceea ce ai făcut este perfect, atunci este şi lucrarea în ansamblu una reuşită.
Pentru că dacă o singură persoană din echipă greşeşte ceva, toţi ceilalţi suferă pentru că instrumentul nu funcţionează şi trebuie s-o ia de la capăt până ce totul devine perfect.
De asemenea, e necesar să ai o imaginaţie tridimensională.
Trebuie să poţi vedea dincolo de schiţă, de planul unei orgi, ca să înţelegi şi să vizualizezi mai bine unde vine amplasată fiecare piesă şi de ce.
Altfel, e imposibil să construieşti o orgă.
De aceea, unul dintre subiectele de testare la examenul de admitere al şcolii noastre, este desenul tridimensional. În funcţie de cum se descurcă studentul la această probă, ne dăm seama din start dacă va fi sau nu un bun constructor de orgi.
De asemenea, e nevoie să-ţi placă să lucrezi manual, să-ţi placă să asamblezi şi să construieşti ceva cu propriile tale mâini, să fii o persoană răbdătoare, calmă şi să nu te enervezi dacă ceva nu funcţionează.
Apoi, e nevoie ca cineva din echipă să aibă talent muzical, pentru că, în final, lemnul şi metalul cu care ai lucrat atât de minuţios, vor face instrumentul să producă sunete uimitoare şi să cânte. Rezultatul acestei munci e fantastic! La o echipă de opt oameni, să zicem că ai nevoie de o persoană cu talent muzical, care să fie capabilă să lucreze cu tuburile de metal ce produc sunetele orgii.” (d-na Barbara Dutli)
“În ce ne priveşte, suntem foarte norocoşi pentru că avem un elev care şi-a descoperit acest talent. Fiindcă nu ştii de la început; îţi dai seama cu timpul, lucrând. Acest tânăr a absolvit şcoala noastră, după care, având nevoie de o instruire specială în domeniul tonalităţilor şi al tuburilor metalice, am avut oportunitatea să-l trimitem un an şi jumătate la specializare în America, la un prieten de-ai mei, unde a învăţat incredibil de multe lucruri. Acum s-a întors (pentru că asta a fost condiţia) şi lucrează din nou aici la atelier”. (Ferdinand Stemmer)
Există cerere pentru orgi şi constructori-restauratori de orgi
Începând cu anul 2004, atelierul de la Hărman a restaurat orgile din Feldioara, Hărman, Râşnov, Hălchiu, Angheluş (Covasna), Sebeş (Alba), Secuieni (Harghita), Calnic (Covasna), Viscri (Braşov), Ghimbav (Brasov), Sf. Gheorghe (Covasna), Cluj-Napoca (Cluj), Roşia (Sibiu), orga din Corul Domului din Szeged (Ungaria), orga Wegenstein din Biserica Catolică "Sf. Iosif" din Bucureşti, orga din Ilieni (jud. Covasna).
În anul 2007, atelierul de la Hărman, sub conducerea constructorilor de orgi Ferdinand Stemmer şi Barbara Dutli, a construit pentru Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti (sala George Enescu), o orgă nouă cu 2 manuale şi 23 1/2 registre - cel mai mare instrument construit în România după anul 1944.
Momentan, se află în lucru orga din Hadad, ce va fi montată în Biserica Johannis din Sibiu, orga din Buneşti (Braşov) şi altele, pentru că de la căderea comunismului încoace, a crescut cererea pentru orgi şi pentru constructori şi restauratori de orgi.
“80% dintre orgile pe care le restaurăm sunt pentru biserici, dar am făcut şi instrumente mai mici pentru persoane particulare care vor să exerseze cântatul la orgă acasă. Apoi, am mai avut comenzi şi din partea şcolilor de muzică sau pentru sălile de concerte. Sunt cca 60 de tipuri diferite de orgi, care deşi au câteva caracteristici similare, rămân totuşi foarte diferite, pentru că se construiesc în funcţie de rolul şi destinaţia pe care urmează să le aibă. Şi sunetul va fi complet diferit, în funcţie de aceleaşi criterii”. (Ferdinand Stemmer)
Din secretele acestui meşteşug-artă
Întrebat ce înseamnă să construieşti sau să restaurezi o orgă, d-nul Ferdinand Stemmer ne-a explicat că:
“Dacă e să construieşti o orgă nouă, atunci trebuie să ai întâi planul, schiţele; să te gândeşti şi la o carcasă frumoasă, estetică, să ştii exact de ce materiale vei avea nevoie şi să le cumperi, fiindcă va urma să construieşti cca 500 de piese diferite, pentru ca în final să rezulte o orgă. De aceea, şi pentru studenţii noştri e destul de dificil să înveţe care piesă se asamblează unde, când, la ce dimensiuni etc, având în vedere că sunt atât de multe.
Munca de tâmplărie începe cu carcasa, apoi construim interiorul, apoi tuburile acustice şi fiecare om din echipă are responsabilitatea lui.
Legat de costurile pe care le implică realizarea unei orgi, în acest domeniu, nu e ca în producţie, unde se lucrează totul în serie de mii de piese deodată. Aici, e ca în artă: începi cu o schiţă, după care intri în cele mai mici detalii şi desenezi fiecare piesă în parte.
Sunt atât de multe piese înăuntru şi necesită atât de multă manoperă, încât la sfârşit realizezi cât de ieftin e un astfel de instrument, comparativ cu munca depusă. Bineînţeles că, dacă auzi că orga cutare a costat 250.000 Euro, ţi se pare enorm, dar dacă începi să te gândeşti că, pentru a fi construită, au muncit la ea 10 oameni, timp de 1 an de zile, folosind toate materialele din atelier, atunci poţi înţelege că diferenţa care rămâne ca şi profit e chiar mică.
În trecut, acum cca 200 de ani, constructorii de orgi erau oameni foarte bogaţi. Era o meserie nobilă şi cultura era mai apreciată şi mai bine plătită.<
Când s-a construit orga de la Biserica Neagră, munca a fost foarte bine remunerată.
În prezent, cultura nu mai e aşa bogată, dar va supravieţui şi noi vom fi plătiţi mai mult sau mai puţin. În ziua de azi, oamenii vor totul ieftin, vor produse aduse din China. Nu mai sunt pregătiţi să plătească mult pentru calitate, ci ca produsul să fie ieftin. În cazul orgilor, însă, e ca în artă, astfel că e de aşteptat să coste mult.
Apoi, totul ţine de manoperă şi de munca în echipă, deoarece fiecare persoană ce lucrează este responsabilă de realizarea unor anumite piese; întocmai ca un inel dintr-un lanţ. De aceea, fiecare trebuie să-şi facă treaba perfect şi cu maximă acurateţe, pentru ca întreg “lanţul” să funcţioneze. Dacă nu, toată lumea trebuie s-o ia de la început.
Dacă e să restaurezi o orgă, atunci trebuie să cercetezi, să vezi unde e problema. Pentru că dacă orga e veche de 200 de ani, atunci mai mult că sigur au mai intervenit şi alţi oameni asupra ei, care poate au făcut unele schimbări. În cazul ăsta, noi trebuie să ne dăm seama cum a fost făcută orga iniţial.
De altfel, acesta este principiul nostru de restaurare: revenirea la forma iniţială în care a fost construit instrumentul şi păstrarea acestei forme pe cât posibil, tocmai pentru a putea oferi generaţiilor următoare imaginea fidelă a unui instrument tradiţional.
Aşadar, în restaurarea unei orgi, ideile noi nu contează deloc, cel mai important fiind să revii la rădăcinile acestei meserii şi la metodele tradiţionale folosite cu sute de ani în urmă.
Desigur, folosim şi tehnologia bazată pe sistem electric, pentru că în funcţie de mărimea orgii (de pildă cele din sălile de concerte), ai nevoie să muţi cu ceva diferitele componente ce trebuiesc reparate. Instrumentele pe care le folosesc eu în restaurări sunt tradiţionale şi pe multe dintre ele a trebuit să mi le confecţionez chiar eu. De-asta, când călătoresc, sunt întotdeauna foarte atent ca nu cumva să le pierd. Pentru mine, sunt cu totul speciale.
Aici, în România, activitatea noastră este preponderent de restaurare, fiindcă nu sunt bani pentru construirea unor orgi noi şi nu este nici nevoie de altele noi, având în vedere că sunt peste 1000 de orgi vechi în bisericile catolice, aşteptând să fie restaurate. În afară de bisericile ortodoxe, toate celelalte biserici au orgă, doar că foarte multe dintre ele nu mai sunt funcţionale.
Iată un exemplu:
Pe 1 august 2010 am avut inaugurarea orgii de la biserica din Ilieni, care timp de 50 de ani, cât a durat comunismul, nu a mai fost folosită, aşa că s-a stricat. Vă daţi seama? O generaţie întreagă n-a auzit niciodată orga aceea cântând! Ori ca să menţii în bună stare un asemenea instrument, trebuie să-l întreţii. De pildă, poate că trebuie să-i schimbi periodic pielea sau anumite materiale. Dacă nu le schimbi, acestea nu vor mai funcţiona”. (Ferdinand Stemmer)
Un alt aspect foarte important este ca la construcţia sau restaurarea unei orgi să se folosească lemn autohton.
În asta şi constă respectarea tradiţiei.
O altă condiţie este ca lemnul să fie foarte bine uscat, întrucât durează câţiva ani până când poate fi prelucrat.
În România, însă, e o problemă cu lemnul bun, pentru că acesta se exportă în cantităţi foarte mari peste tot în Europa (în Franţa, Spania, Germania, Austria).
"Ei cumpăra tot lemnul bun şi dacă ai nevoie, nu prea îl mai găseşti aici în ţară, mai ales că noi comandăm puţin (undeva la 10 mc / an)”. (d-na Barbara Dutli).
Proiectul de la Hărman - un succes
Şcoala şi atelierul din Hărman îi ajută pe tinerii ucenici să evolueze în această meserie şi datorită ei. Îi ajută să se descopere pe sine şi talentul lor.
“La început, probabil datorită educaţiei de-acasă, elevii sunt foarte timizi, nu prea au iniţiativă, nu se simt stăpâni pe picioarele lor. Apoi, în trei ani de zile cât învaţă aici, se maturizează şi evoluează, căpătând încredere în ei şi în ceea ce pot face prin munca lor proprie.
Chiar am un caz special: e vorba de un student care a venit într-o zi la mine şi mi-a spus: “Stiţi, n-ar fi trebuit să faceţi piesa asta aşa, ci altfel”. Iar eu am fost atât de surprinsă de curajul lui de a veni la mine să-mi spună aşa ceva, doar pentru că eu găsisem o altă metodă de a face lucrul acela. Am fost impresionată, pentru că tocmai asistasem la un act de evoluţie personală şi încredere în sine.” (Barbara Dutli)
D-nul Ferdinand Stemmer ne spune la rândul său că cea mai mare împlinire a sa e să vadă ce pot face ucenicii lor în prezent, pentru că e o diferenţă mare între ce puteau realiza acum 5 – 6 ani şi nivelul la care au ajuns astăzi.
“Acum au toată experienţa şi cunoştintele să construiască o orgă nouă. Spre exemplu, am construit împreună o orgă pentru Conservatorul din Bucureşti. Iar în 2009, am construit împreună o orgă nouă pentru Elveţia.
Sper ca într-o bună zi, probabil în 4 ani de-acum încolo, această şcoală să poată continua şi dacă eu nu voi mai fi aici.
Acesta este scopul Fundaţiei: de a asigura continuitatea acestui meşteşug tradiţional, aici, în România”. (Ferdinand Stemmer)
Text şi foto: Ana A. Negru
Acest articol a fost publicat în revista SATUL numarul 7.
