Sate româneşti

Meșendorf - povestea unui sat săsesc


Meșendorf este un sat săsesc atestat documentar încă din anul 1289, ce face parte din comuna Buneşti, alături de Criţ, Roadeş, Buneşti şi Viscri.
Meșendorf - povestea unui sat săsesc
Satul Meșendorf văzut de pe dealurile din apropiere. Foto: Ana A. Negru
Satul este situat în valea unor dealuri pline de fâneţe, păşuni şi păduri din zona Rupea, la cca 30 km de Sighişoara şi la 95 km de Braşov. Ca să ajungeţi aici, treceţi puţin de Buneşti şi, la un moment dat, veţi vedea un drum semnalizat cu indicator către Criţ.
Intrarea se face prin acest sat, după care se continuă drumul încă 4 km. Peisajul şi atmosfera locului te cuceresc treptat, pe măsură ce urci pe strada pietruită ce-şi face loc printre şirurile de case săseşti, vechi de mai bine de 100 de ani şi străjuite de peri înalţi cu pere din acelea mari, galbene şi zemoase.

cuvant cheie ptr SEO
Saşii din Meșendorf
Doar 3 au mai rămas...o femeie de 86 de ani, un bărbat de 69 de ani şi domnul Werner – cel mai bătrân om din sat – 99 de ani (!) care a fost aniversat pentru vârsta sa şi pentru întreaga activitate în sat, cu ocazia concertului cu muzică de Haydn organizat la Biserica Evanghelică fortificată de la Criţ, în 27 iunie 2009.

cuvant cheie ptr SEO
Am vrut să-l cunoaştem mai bine pe d-nul Werner, aşa că am decis să-i facem o vizită.
Casa dânsului este foarte aproape de biserica-cetate din Meşendorf și are în faţă o fântână cu apă bună şi rece, de unde vecina de vis-a-vis tocmai îşi umplea găleata. Am bătut la poarta mare din lemn, dar n-a răspuns nimeni.
Era descuiată, aşa că am intrat.

Ce credeţi că am văzut? Domnul Werner, om de 99 de ani, săpa buruiana din curte, stând aplecat şi lucrând acolo cu multă răbdare şi migală. Surprinzător, nu-i aşa?
I-am spus că suntem de la revistă şi că vrem să vorbim cu dânsul ca să aflăm mai multe despre sat.
A fost foarte amabil şi ne-a poftit de îndată la masa de lemn din spatele curţii, la umbra unui copac bătrân, după care a început să ne povestească despre viața dumnealui.

cuvant cheie ptr SEO
„Mi-aduc aminte cum m-a înscris mama la şcoală la 6 ani, cu flori în mână. A fost o zi pe care n-am s-o uit toată viaţa!
La fel, îmi aduc aminte ziua în care am fost confirmat, când aveam 15 ani.
În 1932, am plecat în armată.
În 1934 m-am căsătorit. Cea mai frumoasă viaţă este cea de om căsătorit!

În 1941, am primit ordin să plec la razboi şi, la sfârşit, când m-am întors acasă, am venit cu răni deschise la umărul drept. Am fost operat şi o rană nu s-a vindecat, decât după o perioadă lungă de timp.

Am fost trimis şi în lagăr. Ne-au vagonat doi ofiţeri ruşi, împreună cu opt soldaţi ruşi şi ne-au adus până la Timişoara, unde ne-au predat. Acolo am fost în lagăr la risipit de pietriş. Trei luni am stat acolo, până ne-au trimis acasă.
În 1946, comunismul ne-a expropriat casele, grădinile, animalele, uneltele, pămâturile. Au venit şi coloniştii de la Deva. Noi i-am ajutat şi i-am învăţat să lucreze.
Aveam mult vin şi cu una, cu alta, ne-am descurcat.

La scurt timp, s-a aranjat Ferma de Stat. Saşii au fost foarte muncitori.
Ca tineri gospodari, am primit animale, pământuri.
Colectivul s-a înfiinţat în 1952. În câţiva ani, aveam animale, lapte şi fiecare a trebuit să se înscrie cu un animal în Colectiv. Nevasta mea a avut patru vaci. Trei le-a avut aici şi una a trebuit s-o predea la Saschiz, pentru ruşi, ca s-o taie. Pentru că am fost rănit la umăr în război, am intrat în zootehnie, ca brigadier.
De asemenea, am fost şi sunt încă pomicultor.
În anul 1975, am ieşit la pensie”.

L-am întrebat pe d-nul Werner, cum de n-a plecat în Germania după revoluţie, la fel ca majoritatea saşilor din sat.
„Fiecare om care apucă 80 de ani, spune că n-are sens să mai plece nicăieri. Cereale şi de mâncare aveam cât pentru doi ani. Nu ştiam cât o să mai apuc să trăiesc. Apoi, după revoluţie, am primit și casa înapoi.
Nevasta mea a murit în anul 1995, aşa că acum e o familie, tot de la noi din sat, care mă ajută la treabă şi prin casă şi care-mi asigură toate cele necesare.”

D-nul Werner ne povestește despre organizarea tipic săsească și obiceiurile din sat
„Saşii sunt aici în Transilvania de mai bine de 800 de ani şi ei au fost organizaţi în vecinătăţi. La noi în sat erau 6 vecinătăţi, fiecare cu peste 20 de familii.
Pe atunci, lumea era mai creştină. Toţi obişnuiau să meargă la biserică, inclusiv tinerii, în fiecare duminică şi de sărbători.

Se făceau dansuri; fiecare comună avea din partea bisericii câte o fanfară.
Eu am fost 50 de ani membru în fanfară, am cântat la clarinet.
Fiecare familie avea bancă în faţa porţii şi după slujbă, se strângeau toţi de vorbă sau tinerii se adunau în rondul de lângă biserică şi dansau pe muzica fanfarei.

Pe vremea aceea, era doar agricultura şi oamenii credeau în Dumnezeu.
Şi dacă duminica, mergea cineva după-masa la muncă sau ca să aducă foi de sfeclă la animale, atunci nu era de mirare că Dumnezeu dădea piatră şi gheaţă peste noi. Duminica era pentru odihnă, azi nu mai e aşa...

De Crăciun, se făcea în biserică un brad mare, îmbrăcat cu toate frumuseţile şi cu cadouri pentru copii. Toată lumea cunoştea versurile colindelor şi cânta despre naşterea lui Iisus Hristos, iar la şcoală, în fiecare clasă, se făceau şi ore de religie.
Apoi, toţi copiii trebuiau să meargă la şcoală, obligatoriu şapte clase (de la 6 ani). După terminarea şcolii, se făcea confirmarea.

Eu sunt mulţumit şi pentru viaţa asta bătrână, dar când mă gândesc ce frumos era şi atunci...femeile făceau prăjituri şi aduceau când mergeau în vizită.
În plus, aici la Meşendorf era mult vin... Colectivul a distrus toate viile...”

Despre Biserica fortificată din Meșendorf
Biserica-cetate din Meşendorf a fost construită în secolul al XIV lea, în stilul goticului timpuriu.

cuvant cheie ptr SEO
Lucrările de restaurare au început în anul 1701, iar în 1888, părţi din peretele circular exterior şi din peretele turnului de la interior au fost demolate, fiind nevoie de materiale de construcţie pentru noua şcoală.
În anul 1958, turnul de la sud-vest şi partea estică a peretelui circular, au fost de asemenea dărâmate, datorită pericolului prăbuşirii. Altarul cu două aripi mobile şi două fixe s-a construit după modelul unui altar mai vechi.
Tablourile altarului reprezintă scene biblice. În 1923, a fost renovat altarul şi au fost pictate patru imagini noi, reprezentând apostolii.
Orga din 1765 a fost înlocuită cu una nouă în 1923.

Începând din anul 2004, Fundaţia „Mihai Eminescu” a desfăşurat mai multe lucrări de consolidare a pereţilor interiori şi exteriori ai bisericii, ai turnurilor, precum şi la acoperiş.

Cel care s-a îngrijit de biserică şi care a fost ghid pentru vizitatorii interesaţi de istoria ei, a fost chiar domnul Werner.
Dânsul ne-a povestit lucruri ştiute doar de puţini localnici:
„În anul 1700 a fost cutremur şi s-a clătinat biserica, iar vârful ei din lemn de stejar s-a rupt. Apoi, cu ocazia lucrărilor de reparaţii, s-a desşurubat vârful şi înăuntru era o cutie de lemn în care au fost găsite actele bisericii, scrise în limba latină. În anul 1836, a fost iarăşi cutremur, dar de data aceasta au căzut doar ţigle, care au fost înlocuite.
În 1977 a dat peste noi un alt cutremur şi au căzut iarăşi ţigle.
Cineva de la Rupea a făcut reparaţiile şi a trebuit să desşurubeze iarăşi vârful bisericii. Atunci au luat cutia jos, iar preotul când a ţinut slujba în biserică a citit în latină şi germană ce era scris pe actele bisericii.
După aceea, actele au fost puse la loc în cutie şi urcate înapoi în vârf.
Astăzi, sunt tot acolo”.

Domnul Werner a trebuit să renunţe la responsabilitatea de a se mai ocupa de biserică, în ziua în care a realizat că e prea bătrân ca să mai facă asta.
”Într-o zi am căzut şi m-am lovit destul de tare, aşa că am dat totul în primire la preot”.
În prezent, cheile de la cetate sunt la o vecină care locuieşte vis-a-vis de biserică.

La Meşendorf, cea mai mare fermă de bivoliţe din România
Rupea, fără îndoială, este o zonă valoroasă ecologic, pentru suprafeţele mari de păşuni şi fâneţe. Acestea reprezintă locul ideal pentru creşterea animalelor. Am văzut o mulţime de turme de oi sau de vaci pe culmile sau la poalele dealurilor din zonă.
La intrare în Meşendorf, însă, am descoperit chiar şi o fermă de bivoliţe.
De fapt, aveam să aflăm că este cea mai mare din ţara noastră, cu un total de 540 de bivoliţe, aduse din diferite judeţe: Sălaj, Cluj, Braşov, Şercaia etc.

cuvant cheie ptr SEO
Proiectul a fost dezvoltat pe locul unei ferme de stat abandonate, ce a fost renovată şi modernizată.
La ferma de la Meşendorf se folosesc maşinile de muls, iar laptele colectat este trimis cu cisternele speciale la fabrica de la Rupea pentru procesare. Din câte am văzut noi, tehnologia este foarte avansată. De la primirea laptelui şi până la ambalarea produsului finit (faimoasa brânză mozzarela), totul este mecanizat şi bine organizat.

Specialiştii de la fermă ne-au dat o mulţime de argumente pentru consumul delicioasei brânze mozzarela:
- proprietăţile laptelui de bivoliţă sunt net superioare faţă de cele ale laptelui de vacă
- conţinutul de proteine este dublu
- are aceleaşi calităţi ca laptele de oaie
- conţinutul de colesterol este cu 40% mai redus decât la produsele din lapte de vacă
- are cu 60% mai mult calciu
- nivel ridicat de vitamina A
- un conţinut superior în minerale.

Aici, la fermă, a fost ultimul nostru popas, pentru că lumina apusului se grăbea să învăluie satul. Am plecat din Meşendorf cu un sentiment de recunoştinţă pentru că astfel de locuri încă mai există şi pentru că am avut şansa ca adevărata atmosferă a locului să ni se dezvăluie. Iată de ce spun asta: cum coboram strada, vedem încă de la depărtare un ghemotoc colorat în iarbă. Era o fetiţă cu părul de aur, ce dormea cu mânuţele sub cap, direct pe iarbă... Ce ziceţi de asta?
Probabil că urcând la deal spre casă, o fi nimerit-o somnu’ chiar acolo, aşa că i-a dat curs...de ce nu?

cuvant cheie ptr SEO
În plus, a fost mare lucru să întâlnim oameni deosebiţi (chiar şi pe cel mai bătrân om din sat) care să vrea să împărtăşească cu noi din intimitatea vieţii lor şi din istoria satului Meşendorf.

Text și foto: Ana A. Negru

Articolul a fost publicat în revista SATUL nr. 3.

Fă-ți abonament la revista noastră, alegând unul din pachetele Învârtita, Jiana sau Hora:
www.revista-satul.ro/abonamente


Ana A. Negru
Fondatorul revistei SATUL

Ana A. Negru (n. 1978, într-un sat săsesc din Ardeal), cu o experienţă de 14 ani în marketing şi publicitate, dă startul proiectului său de suflet - revista SATUL, în iunie 2009, din pasiune pentru satul tradiţional şi pentru fotografia etnografică. Contact: ana.negru@revista-satul.ro
Dezvoltat de Terrasoft

Copyright © Revista SATUL
Reproducerea integrală sau parţială a textelor sau ilustraţiilor din revistă este
posibilă numai cu acordul prealabil scris al SC START-UP Advertising SRL.
Toate drepturile rezervate. SATUL - Marcă înregistrată.
SATUL - Revista pentru promovarea traditiei si culturii din mediul rural
Revista SATUL vă recomandă în continuare 14 articole
Revista SATUL vă recomandă