Mărturisiri

Descoperindu-mă


În sanscrită, cea mai veche limbă vorbită pe pământ, cuvântul ‘SAT’ înseamnă ADEVĂR! Ajunsă din pură întâmplare pe meleagurile originilor mele, am înţeles de ce se potriveşte atât de bine această semnificaţie a cuvântului ‘sat’.
Descoperindu-mă
Această experienţă m-a ajutat să descopăr părticele din fiinţa mea, care sunt atât de importante. FAMILIA...un cuvânt atât de mare, dar atât de simplu...cu toţii ne dorim să aflăm de unde provenim, din ce aluat suntem făcuţi, cu cine semănăm, care este istoria şi povestea noastră.

Într-o zi obişnuită de iulie, eu, Alexandra Maria Ichim, mi-am regăsit o parte din origini şi din însemnătatea mea ca om.
În drumul spre Ţibăneşti, judeţul Iaşi, într-o călătorie în scop profesional, am descoperit că satul în care s-a născut tatăl meu este foarte aproape de locaţia înspre care ne îndreptam noi.
Piscu Rusului, din comună Dagâţa, erau cuvinte foarte cunoscute în memoria mea.
Le auzisem mult, ba chiar păşisem pe aceste meleaguri, cu 20 de ani în urmă, neînţelegând atunci importanța lor.

Când am conştientizat unde mă aflu, am început să fiu curioasă să cunosc şi să descopăr mai mult. Mi-am reamintit atunci, prin discuţiile cu părinţii mei, că bunicul meu, "Tata" cum îi ziceam eu, a fost Fierar de foc în satul Piscu Rusului, că bunica mea, "Mama", a avut familie mare şi bogată în Piscu Rusului, că provenea din familie de Jidani din Ucraina, refugiaţi în România după Primul Război Mondial.
Am mai aflat, cu surprindere, că stră-străbunicul meu a avut moşii în satul Ţibăneşti, locaţia spre care ne îndreptam.

Astfel, m-am regăsit în fiecare colţişor din acea lume veche, din acea lume îndepărtată şi totodată diferită de tot ce văzusem până atunci.

Era fascinant să văd doar căruţe cu cai şi oameni mergând pe jos, femei stând în prispa casei, bucurându-se de frumuseţile naturii, de ploaie, de soare şi de toate însemnătățile ei.
Îmi imaginam cum au trăit străbunicii mei şi am înţeles, din nou, cum timpul trece peste toate, fiind într-o continuă mişcare şi evoluţie.

Am admirat uliţele satelor şi m-am închipuit exact că în poveştile lui Ion Creangă, văzând copii care se jucau cu ghemurile de sfoară în prispa casei, şi nu cu modernele tablete.
Am regăsit simplitatea şi bucuria vieţii şi am amuţit în faţa darului care îmi era oferit, în cel mai unic mod posibil.

Primul contact cu vorba moldovenească
A fost când am întâlnit-o pe Doamna care făcea pâinea pentru Tabăra "Batem Fierul la Conac", în care voluntarii mei erau implicaţi.
Ajunsă în casa ei, am simţit mirosul copilăriei mele, am auzit vorbele dulci ale ei şi am retrăit dulceaţa vieţii şi a rostului meu pe pământ.
Am tresărit la cuvintele "Fă Alexandra, vin’ aișia" făcându-mă să mă simt din nou mititică sau ca un "bultic" aşa cum îmi zicea bunica mea.

În bucuria şi inocenţa momentelor, simţeam cum inima mi se învăluie în emoţie, în puritate, în simplitate şi iubire şi îmi doream să absorb toate imaginile, toate sentimentele, toate cuvintele, tot aerul care mă înconjura.

Apoi, a urmat un drum al descoperirilor, îndreptându-mă spre satul bunicilor şi al străbunicilor mei.
Călătoria prin toate satele despre care am auzit atâtea poveşti era exact ca o călătorie prin toate amintirile din copilărie, prin poveştile despre uliţe şi ghemuri de lână, despre şerpi de casă şi meşteşuguri, despre fierari şi boieri, despre dragoste şi bogăţie sufletească, despre bucuria de a da, despre oameni şi vise.

Povestea strămoșilor mei
O oră mai târziu, mă aflam pe uliţa de la biserica din Piscu Rusului, încercând să-mi găsesc strămoşii în cimitirul satului.
Numele strămoşilor mei, fiind chiar în numele satului în care au trăit o mare parte din vieţile lor, m-a făcut să mă întreb: oare asta i-a făcut pe ei să aleagă acest nume de familie?
Nu am putut să găsesc răspuns la întrebarea asta, însă am descoperit o lume minunată, o lume unică, în care numele din care eu provin – Rusu şi Ichim, sunt nume care încă răsună pe acele meleaguri.

După ce am găsit crucea şi mormântul străbunicilor mei şi a fratelui bunicii mele, curioasă, am pornit la pas, în a întreba dacă mai găsesc pe cineva Rusu, în acel sat.

M-am oprit, firesc, la primele tanti pe care le-am văzut în prispa casei şi am zis că-s de-a lu’ Rusu. S-au uitat cruciş la mine, apoi le-am zis că-s de-a lu’ Ichim. La aceste cuvinte, am primit din partea unei tăntici mai în vârstă, cea mai minunată confirmare că-s de-a locului:
-De-a lu’ Didina şi de-a lu’ Costică. Mi s-o părut nii că sameni cu șiniva cunăscât.
-Daaaaaa
(am răspuns într-un glas firav, bineînțeles, cu lacrimi în ochi), de-a ei sunt, Didina cum îi spui matale, a fost bunica mea.

Apoi, a continuat spunându-mi:
-Sameni frumoasă, ca ea, d-aia te-am recunoscut”, zice tanti, “era distinsă tare, frumoasăăăăăăăăă rău, și se purta mereu cu un coc mare în vârful capului, avea părul bălan și mult și era tare respectată în sat aișia, dânsa. Țața Didina și Badea Costică, da, mi-aduc aminte”.
Ascultam cu atâta curiozitate şi fericire, de parcă mi-o şi imaginam, cum mi-o aduceam aminte eu şi din pozele pe care le-am văzut la ei în casă, cât de frumoasă şi distinsă era. Adevărat, că toţi îmi zic, de când sunt copilă, că eu semăn cu ea, însă cuvintele doamnei din prispa casei m-au înduioşat şi m-au emoţionat cumplit.
Am întrebat de rude pe care să le văd în sat, neamuri într-un fel sau altul şi m-a condus înspre Tanti Ruxandra, mătuşa tatălui meu.

Ajunsă acolo, am intrat în curtea casei bătrâneşti, aflând apoi poveşti de-ale familiei mele.
Am străbătut timpuri şi am aflat puţin mai multe despre strămoşii mei, povestite de părinţii mei şi aprobate de țața Ruxandra (cum se spune prin locurile acelea). Fascinant, emoţionant şi unic în viaţa mea, ca om. Am păşit în casa străbunicilor mei, construită de străbunicul meu, un jidan din Ucraina, strămutat acolo după Primul Război Mondial, care şi-a schimbat numele în Rusu, fiind silit de necesităţile vremii. Era familie bogată, cu mulţi copii, care mai de care mai distins şi mai frumos.
Era familie de comercianţi. Alecsandrina sau Didina era cea mai mică fată. Constantin Ichim, bunicul meu, sau Badea Costică, era fierar de foc în Dagâţa, un sat alăturat.
El a venit într-o zi să ceară permisiune să o curteze pe fata cea mare a familiei Rusu.
Când a ajuns în casa străbunicilor mei (aceeaşi în care mă aflam eu, la tanti Ruxandra), a văzut-o pe bunica mea, Didina şi s-au îndrăgostit.
În loc să ceară permisiunea să se căsătorească cu fata cea mare, a luat-o pe cea mică, nefiind firesc pentru vremurile de atunci.
S-au căsătorit şi, pentru un timp, au locuit în acelaşi sat, fiind printre familiile cele mai respectate şi distinse din sat.
Deşi s-a născut şi a crescut la sat, Alecsandrina a fost văzută mereu ca o “Cocoană de oraş”, fiind mereu altfel decât toate sătencele din Piscu Rusului. După ce i-a născut pe Constantin şi Elena, copiii lor, tatăl meu şi mătuşa mea, s-au mutat la Braşov unde au muncit şi au trăit frumos, păstrându-şi vorba moldovenească şi fiind foarte mândri de originile lor.

La fel, am fost eu în acea zi, mândră şi fericită că mi-am regăsit originile, unice în felul lor, simţindu-mă atât de norocoasă pentru tot ce am aflat. Mi-a fost oferit cel mai frumos cadou, și am fost martora unui spectacol unic din viața mea. Pentru asta, sunt extrem de recunoscătoare!
Mamă, îți mulțumesc!

Text: Alexandra Maria Ichim
Foto: Bogdan Ionuț Adrian


Alexandra Maria Ichim
Alexandra (n. 1985) este director la Step in2 Salsa din Brasov si Communications Officer & Projects Manager la Projects Abroad.
Dezvoltat de Terrasoft

Copyright © Revista SATUL
Reproducerea integrală sau parţială a textelor sau ilustraţiilor din revistă este
posibilă numai cu acordul prealabil scris al SC START-UP Advertising SRL.
Toate drepturile rezervate. SATUL - Marcă înregistrată.
SATUL - Revista pentru promovarea traditiei si culturii din mediul rural