Sate româneşti

Mălâncrav - satul din poveştile cu prinţi


Descoperă istoricul satului Mălâncrav, biserica fortificată, povestea conacului Apafy, comunitatea și tradițiile săsești, bio-diversitatea din zonă și povestea artizanilor din sat.
Mălâncrav - satul din poveştile cu prinţi
Case din satul Mălâncrav, văzute din apropierea conacului Apafy. Foto: Ana A. Negru
Mălâncrav este un sat săsesc din județul Sibiu, ce face parte din comuna Laslea, alături de satul omonim și satele Florești, Romdola, Noul Săsesc. Pentru a ajunge în Mălâncrav, trecem prin Sighișoara, iar de acolo pe DJ 14 spre Mediaș, prin comuna Daneș (10 km); după cca 9 km facem stânga și ajungem în comuna Laslea; de aici, mergem încă 12 km pe un drum neasfaltat, având dealuri și pajiști de-o parte și de alta, până ajungem în satul Mălâncrav.

Îndată ce cobor din mașina, mă simt fermecată de atmosfera de poveste a satului. Parcă timpul stă pe loc aici de mai bine de 200 de ani, și asta în sensul bun al cuvântului, pentru că tot ce e mai autentic și mai frumos, aici ai senzația că găsești.
Pe drumul nepavat trec doi copii râzând, îndemnându-se unul pe altul la joacă și, în același timp, privindu-ne curioși. O femeie merge agale pe bicicletă, pentru că e una din zilele acelea călduroase de vară. Râul ce desparte printr-un podeț șirurile lungi de case este animat de o familie mare de gâște ce se bucură gălăgioase de răcoarea apei. Căruțele trec încărcate cu fân, al cărui parfum îmi amintește de copilăria petrecută în satul meu natal. Traversez podețul și încep să observ oamenii și activitățile lor. Un bătrân se odihnește pe banca din fața porții, femeile tinere își plimbă copiii mici pe stradă, iar bărbații merg să aducă fânul de pe pășuni cu căruța sau cu tractorul.

O familie de țigani ce tocmai se întorceau din pădure cu gălețile pline de bureți proaspăt culeși, se oferă să ni-i vândă pe toți. În Mălâncrav, comunitatea rromă locuiește undeva la marginea satului. Apoi, pe cealaltă parte a drumului, dincolo de râu, văd o casă cu fațada frumos decorată, cu obloane verzi din lemn ce contrastează cu nuanța tencuielii, iar în față este o pajiște largă, pe care pasc liniștiți un mielușel și un cal alb, ca din poveștile cu prinți.
Fațadele caselor sunt într-adevar frumoase. Viu colorate, uneori înfrumusețate și cu ghivece de mușcate roșii la geam, acestea sunt ornate cu motive precum ciorchini mari de struguri și frunze de viță de vie, ce amintesc de prosperitate, de rolul pe care-l joacă natura în mediul rural și de recunoștința și bucuria pentru roadele ei îmbelșugate.

Când privești satul de pe dealul unde este amplasată biserica evanghelică, poți vedea cum casele lungi se prelungesc cu grădini până sub pădurea deasă, toate cultivate cu fasole, porumb, sfeclă, cartofi sau alte legume. Tot aici pe deal, vedem în dreapta noastră o femeie în vârstă ce poartă o pălărie mare de paie, cum întoarce fânul cu furca, fiind așteptată pe iarbă de nepoțica ei sub un nuc bătrân și umbros.

Comuna este o aşezare rurală dacică. Din datele furnizate de Parohia Evanghelică din sat, aflăm că prima atestare documentară a Mălâncravului (Malmkrog) datează din anul 1305. Încă de la început, apare ca un sat de clăcaşi, care se află în proprietatea unei familii din marea nobilime latifundiară transilvăneană, Apafy.
Împreună cu alte câteva sate unde se aşezaseră de asemenea arendaşi saşi, această comunitate aparţinea unui teritoriu care a fost oferit de împăratul maghiar nobililor săi, sub forma unui comitat. Aceste pământuri se aflau între scaunele săseşti libere din Sighişoara, Mediaş şi Cincu. În anul 1775, Mălân-crav împreună cu alte proprietăţi ale familiei Apafy trec în proprietatea familiei Bethlen printr-un decret regal. Ultimul proprietar al acestui sat a fost contesa Susanne Haller.

În acea perioadă a existat o singură casă zidită în afara reşedinţei nobiliare, restul caselor fiind de lut sau lemn. Acest lucru a dus la distrugerea a mai bine de două treimi din sat printr-un incendiu.
Astfel, locuitorii au fost nevoiţi să-şi reconstruiască casele din cărămidă.
Biserica Evanghelică din Mălâncrav Tot din datele furnizate de Parohia Evanghelică, aflăm că biserica a fost construită de locuitorii satului din ordinul moşierului Apafy la începutul secolului al XIV-lea, fiind dedicată Sfintei Maria şi concepută ca o basilică cu trei nave. Stilul în care a fost construită biserica este, aproape în întregime, romanic. În secolul al XV-lea biserica a fost înconjurată de un zid de apărăre şi de turnuri, dintre care doar unul se păstrează şi astăzi.
În aceeaşi perioadă, Mălâncrav devine cunoscut ca şi loc de pelerinaj.

Principala atracţie este fresca lungă de 20 de metri care se află în nava centrală. Este cea mai mare, iar din punct de vedere tematic, este cea mai completă frescă în stil gotic din Transilvania; 53 de imagini sunt grupate în patru rânduri suprapuse şi în spaţiile dintre arcade. Citite în formă de serpentine, prezintă cele mai importante momente biblice. Primul rând de sus prezintă Geneza pe un fond alb, iar următoarele rânduri prezintă viaţa lui Iisus, începând cu tinereţea lui şi sfârşind cu răstignirea, moartea, învierea şi ridicarea la cer. Spaţiile dintre arcade cuprind un al cincilea rând, cu imagini ale unor sfinţi.

În secolul al XIX-lea, frescele din nava centrală au fost acoperite cu vopsea. Ele au fost din nou scoase la lumină în anul 1914, însă au avut foarte mult de suferit din cauza lucrărilor de renovare. Frescele care acoperă nava centrală şi corul s-au păstrat în bună parte şi sunt considerate cele mai frumoase din Transilvania.
În anul 1925 a fost construită orga, iar între anii 1913 şi 1925, biserica a fost renovată.
La Biserica Evanghelică, slujba se ţine aproape în fiecare săptămână.

Comunitatea şi tradiţiile săseşti
Cele mai vechi date despre populaţia săsească din comună datează din 1488, când au fost recenzate 77 de gospodării, o şcoală cu un învăţător, o moară cu un morar şi 16 case părăsite. Populaţia se estima atunci la circa 330 de persoane.
În prezent, din datele primăriei, am aflat că în comuna Laslea trăiesc 3980 persoane, dintre care cca 280 sunt saşi.

Din aceeaşi sursă, aflăm că satul Mălâncrav numără aproape 190 de saşi, fiind astfel una dintre cele mai mari comunităţi lutherane din mediul rural românesc. Aici se păstrează multe dintre tradiţiile săseşti: de marile sărbători şi când are loc ceremonialul de confirmare, oamenii poartă costumul tradiţional pentru mers la biserică; de asemenea, anual iau parte la Sărbătoarea Coroanei – Kronenfest (de Sfântul Petru). Spre exemplu, anul acesta, am aflat de la d-nul Lorenz Joachim – preotul Bisericii Evanghelice, că au participat cca 500 de persoane.
În Mălâncrav, am văzut că sunt foarte mulţi tineri, aşa că, din fericire, are cine să continue stilul de viaţă, obiceiurile şi tradiţiile săseşti.

Istoria conacului Apafy
Din informaţiile oferite de către Fundaţia “Mihai Eminescu”, aflăm că acesta a fost construit de familia princiară Apafy, probabil în secolul al XV-lea. Este foarte neobişnuită existenţa unui conac într-un sat săsesc; doar 2 sau 3 alte sate au fost guvernate de către unguri.
Arheologii au descoperit că această casă a fost construită în câteva etape.
La început, aici a fost o construcţie în sec. al XV-lea. 15 inventare au fost descoperite în Budapesta.
Acestea cuprind întreaga evoluţie a construcţiei şi a zonei din jurul conacului, pe parcursul unui secol. Cel mai vechi inventar datează din anul 1679 şi cel mai recent din anul 1778. Ele arată structura, decoraţiunile, mobilierul şi starea clădirilor – conacul, “curia nobilitaris” şi construcţiile exterioare, grădina, grajdiurile, şurile şi hambarele.

Descoperirile arheologice şi inventariile arată cum clădirea existentă, ce era mai lungă înspre vest, era înconjurată de un complex de clădiri: grajdiuri, crame, bucătării, chilii pentru paznici şi pentru deţinuţi, precum şi un mic turn.
În secolul al XVIII-lea, familia Apafy a murit şi toate proprietăţile au fost preluate de familia Bethlen. Actele casei arată că în anul 1920, conacul a fost vândut de către ultimul său proprietar privat către comunitatea sătească evanghelică. Casa a fost ilegal confiscată de către comunişti între anii 1947 – 1989.

Când Fundaţia “Mihai Eminescu” a descoperit conacul în anul 1999, era în stare de ruină (aşa cum arată şi fotografiile expuse în interiorul casei). Acoperişul era căzut aproape în întregime, nu mai erau ferestre sau uşi interioare. Restaurarea a început în anul 2003 şi a durat patru ani. Întregul proiect a fost contractat cu artizani din Mălâncrav, cu tâmplari tradiţionali, fierari şi pietrari din Transilvania.

La exterior, te impresionează de îndată grădina.
În faţa conacului a fost reconstituită fântâna de pe vremea vechilor proprietari, fiind un punct de atracţie pentru vizitatori sau pentru balurile de caritate ce sunt organizate de către Fundaţie în aer liber.

cuvant cheie ptr SEO
La interior, conacul are cinci dormitoare, patru băi, o sufragerie spaţioasă şi o frumoasă bibliotecă, ale cărei cărţi au fost donate de către oaspeţii conacului, fiind atăt în limba română, cât şi în alte limbi. Multe dintre cărţile şi obiectele cu valoare istorică din interior, au fost donate de către Ilinca Bossy, fiica diplomatului român Raoul Bossy.

În prezent, conacul este oferit ca şi spaţiu de cazare pentru turiştii români sau străini interesaţi de istoria şi frumuseţea zonei Târnava Mare.

Bio-diversitate în Mălâncrav
Zona Târnava Mare este extrem de valoroasă şi de bogată în biodiversitate. Aici se găsesc cca 100 de specii de păsări, incluzând 40 de specii protejate - precum acvila ţipătoare mică şi cristelul de câmp, sute de specii de fluturi (dintre care 8 protejate), 50 de specii de mamifere – câţiva dintre puţinii lupi şi urşi din Europa depresionară, 10 de amfibieni, 6 specii de reptile, alături de sute de feluri de plante (dintre care 11 specii protejate), care se întâlnesc rar în Europa de astăzi.

Livada de meri, conservată pentru bio-diversitate Apoape de conac, e o potecă ce parcă te invită s-o urmezi până sus pe dealul unde e livada cu meri.

cuvant cheie ptr SEO
Fundaţia “Mihai Eminescu” a cumpărat 108 hectare de livadă de la statul român în anul 2002 pentru a o reface şi pentru a conserva aici multe dintre speciile tradiţionale de meri din Transilvania şi Germania, precum Renet de Leizberg, Trenet de Bauman, Frumos de Boscop, Parmen Auriu şi Gustav Durabil. Nu se folosesc pesticide sau insecticide. Rezultatul managementului tradiţional şi organic al livezii face ca aceasta să fie bogată în bio-diversitate, chiar dacă asta înseamnă producţia unor mere mai mici şi mai puţine.

Acasă la d-na Elena Neagu
Profesoară de artă decorativă, de broderie şi de ţesut la Şcoala Populară de Artă din Mălâncrav, d-na Elena este cea care a realizat toate perdelele şi ţesăturile din interiorul conacului Apafy. Ea ne-a spus că îţi trebuie experienţă pentru a pregăti firele şi a le aranja la războiul de ţesut, în aşa fel încât să n-ai pierderi de material. Nu de puţine ori s-a întâmplat unor femei din sat să arunce tot bumbacul, pentru că nu au ştiut să-l potrivească la război.
D-na Elena ne-a povestit cu bucurie că sunt tinere în sat interesate de arta ţesutului şi de broderie. Pentru a avea pe ce să le înveţe pe fete să ţeasă, a mers prin tot satul să caute războaie de ţesut şi abia a mai găsit patru, care, însă, erau incomplete. Aşa că le-a demontat şi din patru, a făcut două bune de lucrat pe ele. Din păcate, majoritatea femeilor din sat nu mai ţes de multă vreme şi vechile lor războaie au ajuns lemn pentru foc. D-na Elena, însă, e pasionată de ceea ce face şi e bucuroasă că are cui să transmită tainele ţesutului, cu motivele decorative tradiţionale zonei Sibiului (de exemplu: “coarnele berbecului”).

cuvant cheie ptr SEO
Lucrările din bumbac ţesute de dânsa şi elevele sale sunt multe şi variate: feţe de masă, ştergare, feţe de pernă, ţesături decorative pentru scaune, perdele, diverse broderii, preşuri şi multe altele.

Acasă la d-na Maria Nistor
Tânără, cu ochi sprinteni şi luminoşi, amabilă şi bucuroasă de oaspeţi, d-na Maria Nistor este o localnică din satul Mălâncrav, pasionată de arta ţesutului cu fir de lână în special, dar şi cu bumbac.
În camera de lucru are începute covoare la două războaie de ţesut.
D-na Maria s-a născut în Moldova, dar este împământenită în Mălâncrav de cca 20 de ani. Arta ţesutului a învăţat-o de la mama ei şi practică acest meşteşug cu dăruire şi pasiune.
A avut chiar şi ocazia de a participa la un târg al meşteşugarilor în Londra, prin intermediul Fundaţiei ADEPT, care sprijină artizanii din zona Târnava Mare prin diverse acţiuni. Acolo a avut expuse pentru vânzare atât ţesături cu motive moldoveneşti, cât şi cu motive tradiţionale din zona Sibiului, pe care le-a învăţat dintr-o carte veche din 1908, primită de la o familie de saşi din Mălâncrav.
Cu mândrie ne povesteşte că, pe loc, i s-a vândut cel mai mare şi cel mai scump dintre covoare. Chiar şi prinţul Charles a cumpărat ţesături de la ea, cu ocazia vizitei sale în Mălâncrav.

cuvant cheie ptr SEO
Pe drumul cel bun
Încurajator pentru artizanii din sat şi pentru conservarea culturii şi a artei decorative populare româneşti, este faptul că există fundaţii precum “Mihai Eminescu” şi ADEPT” care promovează prin acţiunile lor şi vechile meşteşuguri din satele săseşti. În felul acesta, mai ales turiştii străini devin interesaţi de zonă şi vor să vadă şi să cumpere ţesăturile sau produsele tradiţionale de aici. Tot din colaborarea cu fundaţiile, apar oportunităţi şi deschiderea pentru meşteşugari de a expune şi vinde artizanat în străinătate, la târgurile de profil, unde până acum au fost foarte apreciaţi.
De asemenea, de când a vizitat prinţul Charles satul Mălâncrav, localnicii nu au mai vrut să vândă nicio casă, ci din contră, vor să le restaureze. În acest context, mulţi dintre saşii plecaţi în Germania au început să revină şi să-şi revendice proprietăţile.
Cum se întâmplă şi în Viscri, oamenii încep să devină conştienţi de valoarea patrimoniului moştenit şi sunt interesaţi să conserve cultura şi arhitectura tradiţională săsească.

Text și foto: Ana A. Negru


Ana A. Negru
Fondatorul revistei SATUL

Ana A. Negru (n. 1978, într-un sat săsesc din Ardeal), cu o experienţă de 14 ani în marketing şi publicitate, dă startul proiectului său de suflet - revista SATUL, în iunie 2009, din pasiune pentru satul tradiţional şi pentru fotografia etnografică. Contact: ana.negru@revista-satul.ro
Dezvoltat de Terrasoft

Copyright © Revista SATUL
Reproducerea integrală sau parţială a textelor sau ilustraţiilor din revistă este
posibilă numai cu acordul prealabil scris al SC START-UP Advertising SRL.
Toate drepturile rezervate. SATUL - Marcă înregistrată.
SATUL - Revista pentru promovarea traditiei si culturii din mediul rural
Revista SATUL vă recomandă în continuare 20 articole
Pâine cu suflet de la tanti Ana
Citeşte mai mult
Revista SATUL vă recomandă