Interviuri

Interviu cu Radu Ille – despre muzică, familie şi locurile copilăriei


Aflați cum a fost copilăria lui Radu Ille în satul Portița din Satu-Mare și despre cei 8 ani în care a lucrat ca și miner în Valea Jiului.
Interviu cu Radu Ille – despre muzică, familie şi locurile copilăriei
Radu Ille împreună cu Răducu, fiul său
-Radu, am aflat din cântecul tău “Io mi-s Radu din Portiţa” că ai copilărit în judeţul Satu-Mare. Cum era satul pe vremea copilăriei tale? Ce amintiri ai legate de oamenii locului, de bunici, de muzica, obiceiurile şi tradiţiile din Portiţa?
Primii anişori i-am petrecut la Portiţa şi deşi sunt vreo 30 şi de ani de-atunci, îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri cum alergam prin curtea bunicilor mei, printre găini, curci, bibilici, raţe, gâşte, porumbei şi iepuri. Doamne, parcă eram într-o poveste! Consătenii trăiau cu toţii într-o mare familie. De sărbători ştiau să sărbătorească cu tot sufletu’ împreună, se ajutau cum puteau la nevoie; erau vremuri care nu se mai întorc, dar, or rămâne vii în sufletu’ meu şi le-oi povesti mereu cu drag. Parcă-l văd pă bunicu-meu cum scotea apă rece din fântână, iar bunica mă aştepta în fiecare dimineaţă cu pâinea proaspătă coaptă pă vatră şi cu lapte cald înspumat abia muls de la văcuţă sau de la căpriţă.
Ştiţi ceva? La Portiţa am călărit pentru prima dată şi nu vă puteţi imagina ce fericit am fost! Înţelegeţi care-i animalul meu preferat, calu’ normal!
Fiind la ţară, cântam cu drag melodiile ce se cântau p-atunci despre sat, despre mândruţe, iar de-aţi fi fost de sărbătoarea Crăciunului pă lângă noi, v-aţi fi minunat ascultând cele mai faine şi originale colinde, colinde pă care le-am cântat şi io, cu mare dor de vremurile trecute, pă unul dintre albumele mele.

- Copil fiind, cine ţi-a îndrumat paşii spre muzica populară?
În Şcoala Generală am cântat în coru’ şcolii condus de prof. Baciu Maria, o femeie minunată şi ca om, şi ca profesor şi să ştiţi că eram cel mai iubit.
Primu’ concurs, să-i zic aşe, la care am participat o fost “Cântarea României”, unde am câştigat premiu’ de popularitate, da’ ca să merg la faza pă ţară mi s-o recomandat să cânt ceva de ţară, de patrie şi nicidecum de drag şi dor, aşe cum cântam io.

- Din Satu-Mare, ai plecat la Baia-Mare. Cât timp ai petrecut acolo?
Io m-am născut la Baia-Mare, dar cum şi tati, şi mami lucrau, nu aveam cu cine sta şi de aia am crescut la Portiţa, mai târziu, însă, m-au luat şi pă mine la Baia- Mare, unde mi-am petrecut vreo 16-17 ani...

- Îti aminteşti care a fost primul cântec pe care l-ai învăţat?
Primu’ cântec ce-l cântam cât era ziua de mare, o fost “Maramureş, plai cu flori”ş-apoi cântam orice, inventam pă loc şi mă minunam şi io. La Căminul Filaturii, făceam dansuri populare. Ce-mi mai plăcea să mă “bâţâi” în costumu’ popular moroşenesc!

- Ce amintiri îţi sunt dragi referitoare la Maramureş, la locurile, oamenii, muzica şi obiceiurile de-acolo?
De cate ori intru în Maramu’, simt cum mă încarc cu energie pozitivă, da’, ştiţi cum? nu vă puteţi imagina, cât de bine mă simt. Mi-i drag să trec Mesteacănu’, să traversez Gutinu, să ajung pă Mara (unde am filmat şi ultimu’ clip la piesa “Răducu' meu” împreună cu familia mea ). Aaaaa, da’ tare aş vre’ să-l vedeţi pă Răducu meu cât îi de fericit când merem în Maramu’, cum aleargă prin pădure, culege flori, ce mai! îi fermecat de locurile copilăriei mele, iar io îs tare mândru...

- Din Baia-Mare, ai plecat în Valea Jiului, unde ai lucrat ca şi miner timp de 8 ani. Ce a însemnat pentru tine această experienţă şi în ce fel ţi-a influenţat cariera muzicală?
Într-adevar, m-am apropiat de Bucureşti, locu’ în care voiam s-ajung, oprindu-mă pentru 8 ani, la Vulcan, judeţul Hunedoara, unde am lucrat la mină şi unde alături de ortacii mei, am învăţat să preţuiesc viaţa, mai mult decăt orice. I-am cunoscut cu bucurii şi cu necazuri, însă, deşi nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut io, nu-mi pare rău că am trăit printre mineri, pentru că am învăţat ce-nseamnă munca, cinstea şi omenia omului de rând, ce trage zi de zi la greu, fără să ştie dacă mai iese sau nu, din mină… Of Doamne, mulţumesc că m-ai ţinut în viaţă, sănătos şi că am avut norocu’ să ajung unde am vrut: pă scenă!!!

- Începând din anul 1999, când ai plecat din Valea Jiului la Bucureşti, pentru a deveni “artist adevărat”, a urmat o evoluţie spectaculoasă a carierei tale. Povesteşte-ne în câteva cuvinte despre realizările tale muzicale de după ’99.
În 2000 am ajuns să cunosc oameni mai aproape de dorinţele pă care le aveam şi cu norocul pă care l-am avut - de a ştii să simt muzica într-un anume fel, am compus mai multe cântece (despre viaţa mea), şi, împreună cu ei am ales 2 fete şi asa am format trupa ETNO având mare succes cu cântecele “ Hai, Ha!”, “Haida numa şi numa”, “Vino bade” etc, piese care ne-o’ propulsat în topuri, atât ca spectacole, cât şi ca vânzări de CD-uri. Îmi aduc aminte cu emoţii că aveam spectacole aproape zi de zi, iar oamenii care mă vedeau şi mă ascultau plângeau şi să bucurau pentru mine şi alături de mine, mai ales că nu fusesem altceva decât un om simplu sau aşa cum mă altintau alţii “un ţăran”. În 2002 “ţăranu’” părăseşte trupa ETNO şi am luat-o de la zero. Cu şi mai mari emoţii decât la început ( între timp, mai ales după ce am plecat din trupă, îmi făcusem şi “prieteni”) m-am pus iar pă scris şi, uite aşa, a ieşit cântecu’”Ş-am să cânt”, lansându-mă singur sub titulatura de RADU ILLE MORIŞANU’. Dumnezeu m-o ajutat încă o dată si uite-aşa, de atunci umplu de bucurie inimile românilor de pretutindeni, cu cântecele mele inspirate din viaţa mea şi cântată cu mare bucurie şi dragoste de viaţă.

- Având aşa o evoluţie bună din punct de vedere al carierei, mai lipsea ceva, totuşi: o familie. Ce poţi să ne povesteşti despre Nina şi Răducu?
In 2004 o cunoşteam pă Ninutza, viitoarea mea soţie.
Bine-înţeles că, o dată cu venirea pă lume a “minunii mele” Răducu, a trebuit să spun oamenilor cât de mândru îs de mine că-s tătic de băiat şi am compus piesa “Răducu’ meu”, unde “zice” şi el cu mult drag câteva versuri. După ce a apărut clipu’ la TV, am primit nenumărate telefoane în care mulţi fani de-ai mei s-au regăsit în acest cântec, pentru că nu-i fericire mai mare pă lume decât să trăieşti cu nevasta ta, cu copilu’ tău şi să fi şi apreciat pentru un lucru atât de firesc - familia. Nici nu ştiţi cât îs de fericit! Zi şi noapte mă gândesc la Răducu meu, vorbesc despre el, cânt despre el, pentru că îmi luminează zilele şi tare-s fericit că viaţa mi-o dat ce mi-am dorit.

- Îţi doreşti ca şi Răducu să-ţi urmeze exemplul şi să aleagă muzica?
Mi-aş dori să cânte, iar lui chiar îi place foarte mult, mi-o zis că ar vrea să aibă un CD cu piese cântate numa’ de el, pă care să le audă la radio. Nu vă imaginaţi ce-am simţit! Mi-o umplut inima de fericire!!!

- Vorbeşte-ne un pic despre albumul “La mulţi ani”, care îi aduce în prim-plan, alături de tine, pe Nina şi Răducu.
Albumu’ “La Mulţi Ani!”, conţine şi o piesă în care cântă alături de mine Ninuţa şi Răducu; Trebuia să fiţi cu noi în studioul de înregistrări să trăiţi alături de mine prima emoţie pă care am trăit-o alături de familia mea. Am spus prima emoţie, pentru că mai târziu, am înregistrat ce-a de-a doua piesă cu Ninuţa şi Răducu, piesă care se numeşte chiar”Răducu’ meu” şi care, cred că aţi înţeles că-i piesa mea preferată. De câte ori se vede la TV râde, cântă şi dansează prin casă, cu o bucurie ce nu poate fi descrisă, iară io, nu mai pot de fericire.

- Acum locuiţi în Bucureşti. Nu ţi-e dor de plaiurile maramureşene? Cât de des revii în locurile unde ai copilărit?
După cum v-am zis, din 2000 sunt în Bucureşti. Aici am cunoscut-o pă Ninuţa. Răducu meu îi născut în Bucureşti şi chiar ne place viaţa “agitată” din Bucureşti, deoarece şi noi suntem o familie ce degajăm multă energie şi avem nevoie de spaţiu să ne desfăşurăm.
Pentru că alerg mult prin toată lumea, ajung foarte rar prin locurile copilăriei, da’ şi când ajung, trăiesc clipele la maxim şi mă bucur de fiecare moment.

- Acelor cititori care, poate, n-au avut nicio tangenţă cu mediul rural, ce loc le-ai recomanda să viziteze?
Celor ce n-ar trecut niciodată printr-un sat, le recomand să nu piardă nici o ocazie de a trăi clipe de neuitat alături de cei mai minunaţi oameni cu suflet curat: ţăranii.
Iar dacă se uită în urmă, io-s convins că fiecare om are rădăcini undeva la sat, într-o căsuţă cu pridvor, cu grădiniţa plină cu flori din faţa geamului, cu fântâna cu apă proaspătă şi rece şi curtea plină de găini, curci şi alte păsări, dar şi animale.

-În încheiere, ce mesaj ai pentru fanii tăi şi unde te-ar putea contacta pentru evenimente şi spectacole?
În piesa cunoscută “ Ş-am să cânt”, am scris versurile cu înţeles pentru cei ce mă ascultă:
” Glasu’ şi cu zongora, sunt toată averea mea,
Pân’ oi mai avea putere, cu drăguţele oi mere,
Zongora şi cetera, pă nimica nu le-aş da
Pân’ oi mere în pământ, AM SĂ CÂNT, SĂ CÂNT, SĂ CÂNT.”


cuvant cheie ptr SEO


Ana A. Negru
Fondatorul revistei SATUL

Ana A. Negru (n. 1978, într-un sat săsesc din Ardeal), cu o experienţă de 14 ani în marketing şi publicitate, dă startul proiectului său de suflet - revista SATUL, în iunie 2009, din pasiune pentru satul tradiţional şi pentru fotografia etnografică. Contact: ana.negru@revista-satul.ro
Dezvoltat de Terrasoft

Copyright © Revista SATUL
Reproducerea integrală sau parţială a textelor sau ilustraţiilor din revistă este
posibilă numai cu acordul prealabil scris al SC START-UP Advertising SRL.
Toate drepturile rezervate. SATUL - Marcă înregistrată.
SATUL - Revista pentru promovarea traditiei si culturii din mediul rural
Revista SATUL vă recomandă în continuare 10 articole
Înapoi la natură! - Interviu cu Dorel Vişan
Citeşte mai mult
Revista SATUL vă recomandă