Interviuri

Interviu cu bio-fizicianul Virgiliu Gheorghe


D-nul Virgiliu Gheorghe este bio-fizician, doctor în bioetică al Universităţii Aristotel din Tesalonic. Este autor al mai multor cărți ce tratează efectele televiziunii și internetului asupra minții umane.
Interviu cu bio-fizicianul Virgiliu Gheorghe
Tunel de imagini media în care suntem absorbiți zilnic. Foto: Bigstock
-Domnule Virgiliu Gheorghe, când am întrebat o bătrână în vârstă de 88 de ani dintr-un sat din Ardeal, dacă se uită la televizor (deși avea) mi-a răspuns așa: «Am televizor, da’ cine se uită la el? Muștele! Mie îmi trebuie să-mi văz poteca, să văz să-mi fac mâncare, astea-s importante! Eu mi le știu pe-ale mele și trăiesc cu ele.»
După cum vedeți, n-a zis că vrea să vadă «ulița principală», care presupune zgomot, o anumită angajare și dependență față de lumea exterioară, ci a spus «poteca», adică drumul îngust, unde tu, cel adevărat, ești împreună cu universul, cu Dumnezeu și, nicidecum, singur și unde poți percepe și capta în liniște toată frumusețea, bucuria și măreția din jurul tău.
Ne lipsesc astfel de oameni, care au puterea să spună NU consumismului și care aleg, în continuare, firescul.

-De ce majoritatea oamenilor se uită la televizor și nu se mai pot bucura de lucrurile simple?
Cei de la oraş fac asta, pentru că nu au contact cu natura, iar comunităţile s-au dizolvat sub presiunea aglomerării. Nu le rămâne decât să se retragă în lumea virtuală, mai ales bătrânii. Copiii, de asemenea, stau închişi în casă, deprivaţi senzorial, astfel că tot ecranul le rămâne principala resursă de stimulare, deşi este o stimulare bolnavă.
La ţară, însă, televiziunea a adus o noutate în viaţa oamenilor. Le oferă o deschidere către o lume la care nu au acces în mod obişnuit. Ecranul are fascinaţia lui.
Astfel că, la început mai puţin, apoi mai mult, ţăranul a ajuns să devină dependent de televizor. Mai ales de când a apărut cablul şi canalele cu materiale pornografice, degradarea morală a distrus ţăranul şi l-a redus la o condiţie chiar mai scăzută de cea a lucrătorului agricol: l-a îndobitocit într-o măsură mai mare sau mai mică. Astfel că, televiziunea a devenit mijlocul principal de globalizare a conştiinţei omului contemporan.

-De ce mijloacele mass-media nu promovează valorile adevărate, munca, familia, bunul simț și se străduiesc să ne abată atentia de la ceea ce e firesc si natural? Acum oamenii parcă nu-și mai găsesc sensul; nu-și mai dau seama nici de măsura lucrurilor.
Valorile adevărate nu fac audienţă, nu cresc ratingul. Acesta ar fi un motiv. Altul este acela că prostia şi murdăria sunt mult mai ieftin de produs. Dar, rămâne şi faptul că televiziunea este un instrument ideologic folosit de cei care conduc lumea, pentru a-şi atinge scopurile, fie comerciale, fie politice. Cu cât mai proşti, cu atât mai uşor de condus - este şi acesta un argument al unei mass-media imbecilizante.

-În urma cercetărilor din ultimele decenii, un lucru e clar: vizionarea TV și calculatorul dăunează dezvoltării și funcționării creierului uman. Puteți să ne prezentați, succint, în ce fel e afectată mintea umană și care sunt cele mai semnificative efecte ale privitului la televizor?
Sunt mult prea multe pentru a putea fi abordate în câteva rânduri. Am scris câteva cărţi pe tema aceasta.

cuvant cheie ptr SEO
Pe scurt, atenţia, motivaţia, sensibilitatea, imaginaţia creativă şi majoritatea funcţiilor executive ale creierului sunt afectate major. Copiii se prostesc invers proporţional cu vârsta la care începe vizionarea.

Dacă aceasta debutează din primele luni de viaţă, cu câteva ore pe zi, şansa apariţiei autismului sau a altor afecţiuni neuro-psihologice este foarte mare. Oricum, proporţional cu timpul alocat televizorului şi calculatorului, filmelor agresive şi jocurilor pe calculator, se împuţinează materia cenuşie şi materia albă din lobul prefrontal lateral stânga. Adică, prin lăsarea copiilor în faţa ecranului, le creştem probabilitatea apariţiei demenţei digitale, despre care vorbeşte doctorul german Manfred Spitzer.

cuvant cheie ptr SEO
-Ce impact și urmări au știrile negative și violența de la TV asupra minții umane?
Desensibilizează copilul în faţa actelor de violenţă. Reduce capacitatea de compătimire şi empatie, afectează mecanismele de comunicare personală şi creşte comportamentul violent. Sunt peste 1000 de studii care demonstrează aceste lucruri.

-În trecut, mai ales la sat, totul era centrat pe viața de familie, pe comunitate. Nimic altceva nu era mai important. Cum este acum afectată viața de familie de mass-media și rețelele de socializare?
Cultura ecranului este complet antagonică culturii comunitare. Cu cât e mai mult televizor şi internet, cu atât oamenii vor comunica mai puţin, cu atât vor fi mai puţin capabili şi dispuşi să comunice, să facă ceva împreună cu ceilalţi. Cu alte cuvinte, plonjarea individului în lumea virtuală este sinonimă cu dispariţia comunităţilor umane.

cuvant cheie ptr SEO
-Dată fiind această separare și absență a părinților din viața copiilor lor, pentru că sunt prea ocupați și îi lasă în fața televizorului sau calculatorului timp îndelungat, zilnic, ce efecte are cultura mediatică asupra copilului, în funcție de vârsta acestuia? Copilul învață uitându-se la televizor?
Televizorul nu este un mijloc de învăţare, ci de dresare, de condiţionare a anumitor comportamente.
Învățarea trebuie să fie un proces rațional și conștient, ce presupune un efort de înțelegere, de organizare a cunoștințelor și de integrare a lor în orizontul mai larg de cunoaștere a individului.

Dependenţa de televizor micşorează timpul pe care copiii sunt dispuşi să-l petreacă spre a găsi răspunsul la problemele pe care trebuie să le rezolve şi, ca atare, îngreunează sau descurajează desfăşurarea unei activităţi precum cititul.
Studiile arată că oamenii reţin de la televizor mult mai puţine informaţii decât în urma lecturii şi că aceia care vorbesc bine limba sunt şi buni cititori.

Proporţional cu timpul acordat vizionării TV, copiii nu pot înţelege (pătrunde semnificaţia) unui text, au mari dificultăţi în a urmări punctul de vedere al autorului sau succesiunea unei argumentaţii, în a face conexiuni, în a organiza informaţiile, în a trage concluzii dincolo de faptele simple, ori în a-şi prezenţa propriile argumente; nu-şi pot aminti ceea ce abia au citit sau auzit, apare agitaţia mentală, scade atenţia, scad rezultatele şi performanţele şcolare.

Ce se întâmplă, de fapt? Una dintre explicaţiile pe care ni le dau cercetătorii este următoarea:
atunci când copiii văd ceva la televizor, caută, în mod instictiv, să înţeleagă, dar viteza de desfăşurare a acţiunii, bombardamentul de imagini şi informaţii fac imposibilă înţelegerea şi adâncirea sensului celor văzute.
Mintea copilului, repetând în mod frecvent această experienţă, de a nu fi lăsată să înţeleagă conţinutul mesajului transmis, se învaţă cu această atitudine pasivă, în care se subînţelege faptul că nu i se cere sau nu se aşteaptă de la ea să prindă înţelesul a ceea ce se întâmplă pe micul ecran.
Această deprindere, transferându-se mai târziu în experienţă cotidiană, şcolară sau extraşcolară, îl va face pe copil să se mulţumească doar cu percepţia vizuală, emoţională sau senzorială a lucrurilor, fără a mai face efortul înţelegerii lor. Înţelegerea, gândirea ajung să fie lucruri prea dificile, enervante şi plictisitoare, mai simplu fiind să te mulţumeşti cu imaginile şi senzaţiile pe care acestea le provocă sau cu distracţia pe care o presupune vizionarea. De exemplu, la şcoală ei aşteaptă ca prezentarea profesorului să surprindă, având forma unui spectacol. Aşteptarea nefiindu-le satisfăcută, atenţia este dezactivată şi încep să se gândească la altceva.
Apoi, ca părinţi şi bunici, trebuie să înţelegem că exemplul personal este cel mai important în educaţia celor mici. Dacă noi vom petrece cea mai mare parte a timpului nostru liber în faţa televizorului, va fi greu să-i împiedicăm pe copii să facă acelaşi lucru.
Mai curând, ar trebui să ne facem timp pentru a-l dedica lor, căci numai aşa le vom putea asigura o dezvoltare mentală normală.
Altfel, indiferent câte lucruri sau posibilităţi materiale ar avea, vor ajunge să cerceteze tot mai des psihologul sau psihiatrul, vor recurge la o terapie medicamentoasă, iar, în final, vom fi nevoiţi să acceptăm că iubitul nostru copil este marcat de o seamă de inabilităţi mentale, de tulburări psihice sau neurologice şi că este incapabil să se descurce singur în viaţă.

-Când ar fi cel mai bine să vadă pentru prima oară micul ecran / să utilizeze pentru prima dată computerul?
Asociaţia Americană de Pediatrie recomandă ca, până la doi ani, copilul să nu vadă ecranul.
Iar după doi, până pe la 12 ani, maximum jumătate de oră pe zi. Studiile demonstrează că fiecare oră petrecută zilnic de copil în faţa televizorului şi a calculatorului, în perioada de vârstă 1 – 3 ani, creşte cu 28% probabilitatea apariţiei problemelor de atenţie în perioada de vârstă 1 – 7 ani.
Aşadar, indiferent de mesajele transmise pe micul ecran, televizorul şi calculatorul constituie un factor de risc pentru dezvoltarea părţii superioare a creierului uman. Waldemar Setzer, profesor de informatică la Universitatea Sao Paulo din Brazilia, recomandă ca să nu fie introdus computerul în educaţia copilului înaintea clasei a X-a. Unde se introduce calculatorul, este afectat major procesul de învăţare. Aşa demonstrează studiile, însă instituţiile educaţiei nu iau în considerare acest lucru. Efectele se văd deja în nivelul tot mai redus de pregătire al elevilor de la toate gradele şcolare.

-Care ar fi mediul cel mai potrivit în care să ne creștem copiii?
Familia, natura, cartea, mediile care stimulează implicarea interactivă, participarea afectivă. Experienţa TV nu este una interactivă, ci, dimpotrivă, ea pasivizează complet puterile mentale ale omului. Nu este o experienţă vie, aplicată la situaţiile specifice, particulare ale vieţii.
Ultimele cercetări arată că imaginile limitează imaginaţia şi intuiţia doar la nivelul semnificaţiei lor primare; ele nu deschid, nu eliberează gândirea precum o fac cuvintele.
Copilul nu este provocat să-şi pună întrebări, să se implice într-o conversaţie, ci este doar absorbit în interiorul fluxului de imagini şi sunete fascinante ce ies din cutia TV.
Comunicarea cu televizorul este una monologică şi impersonală. Ori, cei mici au nevoie de o adresare personală, de dialog.

Viaţa obişnuită, aşa cum au trăit-o oamenii dintotdeauna, înlesnea cu prisosinţă dezvoltarea normală a proceselor mentale superioare şi, prin urmare, a cortexului prefrontal.
Copilul, încă din primii ani de viaţă, prin natura condiţiilor sociale, îşi însoţea mai întâi mama şi pe urmă tatăl, în activităţile pe care aceştia le întreprindeau şi, în acest fel, observându-şi părinţii şi exersând anumite activităţi, îşi însuşeau, prin imitare, anumite strategii de gândire şi de comportament.

cuvant cheie ptr SEO
Părinţii, aşadar, sunt cea mai bună călăuză pe care copilul o poate avea pentru a înţelege lumea înconjurătoare şi pentru a-şi dezvolta mintea. Dialogul cu aceştia, cuvântul rostit rar, cu înţeles, răbdare şi dragoste de către părinţi, ocupă, după ultimele cercetări, rolul cel mai important în configurarea reţelelor neuronale, mai mult decât oricare altă experienţă.
În concluzie, relaţiile cu părinţii, sportul, activităţile educative, toate au darul de a elibera copilul de dependenţa lui faţă de micul ecran și de a-i fi alternativă.

cuvant cheie ptr SEO
-Care este mesajul pe care ați vrea să-l transmiteți în legătură cu expunerea în fața televizorului / calculatorului?
Prezenţa televizorului într-o familie creşte riscul conflictelor, al certurilor, al nemulţumirilor şi frustrărilor. Privind educaţia copiilor, ecranul este principalul mijloc de întârziere mentală, de insucces şcolar în societatea modernă.
Dacă ne iubim familia şi copii, bine ar fi să scăpăm cât mai repede de televizor.
În caz contrar, însă, dacă avem un televizor în fiecare cameră, îl deschidem la trezire şi-l închidem la culcare, nu numai că familia va intra în criză, iar educaţia copiilor va fi complet distrusă, dar ne vom înscrie, astfel, în rândul populaţiilor lumii cu cel mai scăzut nivel intelectual și de trai, spectatori ai circului monden. E păcat, zic eu, să renunţăm la propria viaţă, la propria familie, la copii, cu alte cuvinte la totul, doar pentru a ne lasă furaţi de visul colectiv al unei umanităţi decadente.
Dar, oamenii sunt liberi, astfel încât, cei care au urechi de auzit vor auzi şi vor schimba ceva în viaţa lor, ceilalţi, nădăjduim să se trezească şi ei, cândva, căci tot este mai bine mai târziu, decât niciodată.

Cărți scrise de Virgiliu Gheorghe:

2006: “Revrăjirea lumii sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de televizor, vol. II”;
2008: “Efectele televiziunii asupra minții umane și despre creșterea copiilor în lumea de azi, vol. I”
2008: “Efectele micului ecran asupra minții copilului” (coautor);
2008: “Știința și războiul sfârșitului lumii: despre armele mediatice care ne pun în pericol viața, vol. III”;
2011: “Pornografia, maladia secolului XXI“;
2015: “Fața nevăzută a homosexualității“ (coautor)


Interviu de Ana A. Negru
Foto: Ana A. Negru, Istockphoto, Bigstock


Ana A. Negru
Fondatorul revistei SATUL

Ana A. Negru (n. 1978, într-un sat săsesc din Ardeal), cu o experienţă de 14 ani în marketing şi publicitate, dă startul proiectului său de suflet - revista SATUL, în iunie 2009, din pasiune pentru satul tradiţional şi pentru fotografia etnografică. Contact: ana.negru@revista-satul.ro
Dezvoltat de Terrasoft

Copyright © Revista SATUL
Reproducerea integrală sau parţială a textelor sau ilustraţiilor din revistă este
posibilă numai cu acordul prealabil scris al SC START-UP Advertising SRL.
Toate drepturile rezervate. SATUL - Marcă înregistrată.
SATUL - Revista pentru promovarea traditiei si culturii din mediul rural