Satul meu de basm

Cultul copacului


Pe vremea când omul era mai mult conectat la natură, s-a dezvoltat un cult al arborilor care, astfel, îndeplineau funcţii şi semnificaţii sacre. Află în continuare care erau acestea.
Cultul copacului
Multe sunt învăţăturile pe care ni le-ar putea transmite un simplu copac. Foto: Ana A. Negru
De pildă, bradul devine “frate" cu omul, fiind părtaş la toate momentele importante din viaţa acestuia, de la naştere, până la moarte. Un vechi obicei spune că atunci când se năştea un copil, bătrânii mergeau în pădure să-i aleagă un brăduţ, pe care apoi îl aduceau şi-l plantau în curte sau grădină. Din acel moment, bradul devenea protectorul celui mic, un “frate” mai mare care-l apăra de rele şi care prelua asupra sa orice neplăcere. După ce creştea, copilul avea grijă de copacul lui şi în momentele de bucurie, de cumpănă sau de necaz, mergea la copac şi plângea, i se spovedea, şi-l îmbrăţişa. Prin acest frate vegetal, el se ruga lui Dumnezeu şi se încărca cu energie pozitivă, pentru că lângă copacul-frate, toate necazurile şi durerile dispăreau. În basmele noastre, fata cea bună curăţă pomul care îi dă roade sau pomul cu fructe de aur care dă putere veşnică sau stejarul de judecată. Iar bătrânii, înainte de a tăia un copac, îşi cereau iertare de la acesta. Data viitoare când vei ieşi în natură, opreşte-te un pic lângă un copac şi pune mâna pe el, pentru a te conecta cu esenţa şi energia vieţii, cu divinitatea, cu tine însuţi. Text și foto: Ana A. Negru


Ana A. Negru
Fondatorul revistei SATUL

Ana (n. 1978, într-un sat săsesc din Ardeal) este pasionată de satul tradiţional şi de fotografia etnografică. Din dorința de a împărtăși cu cât mai multă lume din frumusețea, bunătatea, chibzuința, credința, creativitatea, valorile și viziunea plină de sens pe care le întâlnea în călătoriile ei prin sate sau pentru a trage anumite semnale de alarmă, în iunie 2009, ea dă startul proiectului său de suflet - revista SATUL.
Începând din februarie 2013, Ana este foarte pasionată și de brutăria artizanală cu maia, iar în februarie 2018, ea a demarat cu mult drag un proiect cultural pe care l-a denumit "Pâine cu maia și poveste - Satul tradițional românesc". În cadrul acestuia, Ana se lasă inspirată de frumusețea naturală a satelor noastre și evidențiază particularități tradiționale prin intermediul crestăturilor, ștanțelor, ingredientelor, culorilor.
Pentru cei interesați, Ana organizează, din timp în timp, ateliere despre prepararea pâinii artizanale cu maia.
Contact: <i>[email protected]</i>
Copyright © Revista SATUL
Reproducerea integrală sau parţială a textelor sau ilustraţiilor din revistă este
posibilă numai cu acordul prealabil scris al SC START-UP Advertising SRL.
Toate drepturile rezervate. SATUL - Marcă înregistrată.
SATUL - Revista pentru promovarea traditiei si culturii din mediul rural
Revista SATUL vă recomandă în continuare 4 articole
Să ne jucăm în natură!
Citeşte mai mult
Revista SATUL vă recomandă