Concurs de fotografie


Revista SATUL lansează pentru lunile de toamnă-iarnă concursul pentru cele mai bune fotografii, tema fiind
Interiorul unei case tradiționale – document etnografic.
Condiţii de participare:

Pentru înscrierea la concurs, vă invităm să ne transmiteţi maxim 5 fotografii în format digital despre tema propusă, însoţite de câteva cuvinte despre povestea locului / a familiei unde a fost făcută fotografia. Prezența umană în fotografii este opțională, însă, ar fi de preferat pentru a reda, totodată, un moment din viața de zi cu zi, o anumită stare, emoție și pentru a amplifica valoarea documentară a acestui demers.

Fotografiile să fie reprezentative pentru oricare din zonele rurale românești.

Cele mai bune imagini vor fi selectate pentru publicarea în numărul următor al revistei, precum şi pe site-ul revistei. Câştigătorul concursului va primi invitația la una din taberele de fotografie pe care Revista SATUL le va organiza în decursul unui an calendaristic și va fi scutit de taxa de înregistrare.

Numele câştigătorului va fi anunţat pe www.revista-satul.ro, secţiunea "Câștigătorii concursului".

Termenul limită de înscriere:
15 februarie 2016

Cerinţe pentru fotografii:
- jpg/minim 3000 pixeli latura mare /300 dpi
- nume fişier: Prenume_Nume-Titlul fotografiei
- nu se acceptă fotografiile manipulate digital
- este permisă doar o editare de bază a imaginii

Fotografiile vor fi trimise pe adresa de e-mail: revista.satul@gmail.com sau ana.negru@revista-satul.ro
Dezvoltat de Terrasoft

Copyright © Revista SATUL
Reproducerea integrală sau parţială a textelor sau ilustraţiilor din revistă este
posibilă numai cu acordul prealabil scris al SC START-UP Advertising SRL.
Toate drepturile rezervate. SATUL - Marcă înregistrată.
SATUL - Revista pentru promovarea traditiei si culturii din mediul rural