Sate româneşti

Comuna Fundata - între legende și tradiţii


Fundata este localitatea montană cea mai înaltă din România (1360 m), situată la o distanţă de 40 km de municipiul Braşov, la mijlocul distanţei dintre Bran şi Rucăr.
Comuna Fundata - între legende și tradiţii
Oi la păscut pe dealurile din Fundata. Foto: Ana A. Negru
Este locul unde se respiră aerul cel mai curat, aşa cum o demonstrează staţia de măsurare a aerului amplasată în zonă şi unde Munţii Bucegi şi Piatra Craiului străjuiesc cu nădejde satele din comună: Fundata, Şirnea şi Fundăţica.
Peisajul aici înseamnă cu preponderenţă pajişti, fâneţe, livezi şi păduri de molid sau fag, în timp ce terenul arabil este aproape inexistent, reducându-se la petice de grădină cultivate cu legume. Ca şi ocupaţie de bază, în aceste sate creşterea animalelor este prioritară, urmată fiind de agroturism.

cuvant cheie ptr SEO
Astfel, în jurul gospodăriilor veţi vedea căpiţe cu fân, cai liberi să pască liniştiţi pe o întreagă culme de deal, mioare şi vaci ce aduc lapte bun şi gras, din care se fac cele mai apreciate produse din zonă: caşul afumat, brânza în burduf de oaie şi brânza “ascunsă” în coajă de brad, pregătită după o reţetă tradiţională, în aşa fel încât să-i dea arome cu totul aparte, apreciate atât în ţară, cât şi în străinătate. Aşa am aflat că acum doi ani ciobanii din zonă au participat cu produsele lor la o expoziţie gastronomică din Torino - Italia, unde au vândut toată brânza în coajă de brad, încă din prima zi de expoziţie.

Ca şi arhitectură, majoritatea caselor localnicilor – unele grupate, iar altele risipite printre dealuri, au fost construite cu materiale tradiţionale, între care lemnul este cel mai răspândit. În prezent, casele vechi sunt locuite în special de bătrânii care au rămas în sat, pentru că majoritatea tinerilor au ales să plece la oraş.

Biserica veche din Fundata
Aceasta a fost ridicată în anul 1843 şi este considerată monument istoric.

cuvant cheie ptr SEO
Chiar lângă ea, a fost ridicată şi o biserică nouă, frumos ornamentată.
D-na Elena Cojocaru este îngrijitoarea bisericii vechi, ea ţinând şi cheile.
Am întâlnit-o chiar la poarta bisericii şi am rugat-o să ne deschidă pentru a o vizita.
În interior, pereţii bătrâni ai bisericii sunt decoraţi cu icoane foarte vechi, îngălbenite de timp şi însoţite cu ţesături tradiţionale ce sunt aşezate deasupra. De asemenea, vedem şi o sobiţă pe lemne care, ne spune d-na Elena: „e foarte bună iarna, încălzeşte toată biserica”, motiv pentru care în sezonul rece slujbele religioase se mută în biserica veche, fiind mult mai călduroasă.

cuvant cheie ptr SEO
LEGENDA BISERICII
Se spune că un localnic sărac, pe nume Moise Gavenescu, s-a hotărât într-o bună zi să treacă munţii Bucegi, doar cu straiţa cu merinde la el, pentru a ajunge la Ploieşti. Aici, n-a ajuns bine, că a şi dat norocul peste el, întrucât a găsit un butoiaş plin cu aur. Cu banii obţinuţi din vânzarea aurului, în scurt timp şi-a deschis o prăvălie. Averea lui creştea de la o zi la alta şi din dorinţa de a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru că l-a scăpat de sărăcie, s-a întors în Fundăţica şi a construit o biserică mare şi frumoasă.

Oameni deosebiţi în Fundăţica
Am avut norocul ca pe durata vizitei noastre în Fundăţica, să cunoaştem o femeie extraordinară, în vârstă de 88 de ani, care ne-a povestit o mulţime de lucruri despre cum era odată viaţa în sat.
Casa ei era într-o vale dintre dealuri, în mijlocul unui peisaj de vis.

cuvant cheie ptr SEO
Liniştea era cea dintâi stăpână a locului, încât te pătrundea o stare de împăcare şi relaxare de îndată ce coborai dealul pentru a ajunge la căsuţa ei din alte timpuri.
Fiul doamnei stătea la soare pe banca lipită de casă şi parcă număra clipele de linişte, asta până când am ajuns noi lângă gardul ce împrejmuia casa şi grădina cu meri. Ne-a poftit în ogradă şi imediat aveam s-o cunoaştem şi pe doamna Maria, mama dânsului.
Ne-a întâmpinat cu un surâs pe care n-am să-l uit, atât de plin de căldură şi ospitalitate era, tipic ţăranului român, care se încrede în prima impresie pentru a-şi face părerea despre un om.
În câteva momente ne-a poftit să luăm loc pe bancă şi am început să vorbim, de una, de alta... I-am spus şi noi de ce suntem în sat şi îndată ce i-am arătat şi câteva pagini de revistă, ne-a sfătuit să mergem neapărat şi la „Focul lui Sumedru” – un eveniment ce are loc în fiecare an, încă din tinereţea ei, în ajun de Sf. Dumitru, pe cel mai înalt deal din sat.

Apoi, a ţinut să ne invite în casă, pentru a ne arăta interiorul tipic ţărănesc, cu ţesături tradiţionale făcute de dânsa de-a lungul timpului, din grija pentru casă şi pentru familie: feţe de masă, de pernă, cuverturi, peretare, ştergare, cusute toate în combinaţii armonioase de culori, cu motive în special florale, dar şi geometrice.

"Toate păsările cântă durerea mea" - e textul cusut pe unul din peretare.

cuvant cheie ptr SEO
Zugrăveala din interior era frumoasă. Nu mai fusese refăcută din anul 1938, adică de când avea dânsa 17 ani.
Nu a vrut să schimbe nimic, pentru că orice lucru şi detaliu de-acolo îi amintea de perioada tinereţii.
Pereţii erau crem, iar pe tavan, deasupra lustrei, era o pictură murală cu totul deosebită.

cuvant cheie ptr SEO
D-na Maria ne-a spus că exact în ziua vizitei noastre acolo, se implineau 72 de ani de căsătorie între dânsa şi răposatul ei soţ. Se căsătoriseră când ea avea doar 16 ani, dar aşa erau vremurile atunci.

Aşa a ajuns să ne spună şi faptul că încă de mic copil, mai exact din clasa a VI-a, a fost selectată de preotul satului Nicolae Cărmănuş, să cânte în cor Prohodul şi colinde:
„Preotul a văzut că îmi plăcea religia şi că sunt descurcăreaţă, că învăţ repede versurile, aşa că m-a pus să cânt în cor”.
Și n-a terminat bine de zis, că a și început să ne cânte strofe dintr-un colind. Și-l aducea aminte perfect.
Avea vocea duioasă şi caldă, tremurândă de emoţie...
Erau momente prețioase pentru ea, de bucurie, pentru că avea cu cine să împărtăşească din amintirile ei de suflet, așa că, pentru câteva minute, vocea ei blândă ne-a purtat într-o atmosferă parcă mai aproape de Dumnezeu...

Vreau să-i mulţumesc şi pe această cale, pentru că ne-a poftit în casa şi în sufletul dumneaei.

Text: Ana A. Negru
Foto: Ana A. Negru, Brodie Robertson


Citiţi mai departe în revista SATUL nr. 3, despre arta ţesutului din Fundata, despre Focul lui Sumedru, despre legenda Sfântului Dumitru, despre Şirnea – primul sat turistic din România, despre legenda Branului, despre obiectivele turistice cu plecare din Fundata etc.


Ana A. Negru
Fondatorul revistei SATUL

Ana A. Negru (n. 1978, într-un sat săsesc din Ardeal), cu o experienţă de 14 ani în marketing şi publicitate, dă startul proiectului său de suflet - revista SATUL, în iunie 2009, din pasiune pentru satul tradiţional şi pentru fotografia etnografică. Contact: ana.negru@revista-satul.ro
Dezvoltat de Terrasoft

Copyright © Revista SATUL
Reproducerea integrală sau parţială a textelor sau ilustraţiilor din revistă este
posibilă numai cu acordul prealabil scris al SC START-UP Advertising SRL.
Toate drepturile rezervate. SATUL - Marcă înregistrată.
SATUL - Revista pentru promovarea traditiei si culturii din mediul rural
Revista SATUL vă recomandă în continuare 10 articole
Drăguşul de ieri şi de astăzi, aşa cum e văzut de săteni
Citeşte mai mult
Revista SATUL vă recomandă