Tradiţii și obiceiuri

25 Decembrie - Crăciunul - Naşterea Domnului


Aflaţi care erau tradiţiile şi obiceiurile de Crăciun în Bucovina şi Transilvania.
25 Decembrie - Crăciunul - Naşterea Domnului
Pictură naivă de Gheorghe Ciobanu, înfăţişând copii ce colindă Steaua
Tradiţii:
Bucovinenii cred că, mai înainte vreme, foarte multe răutăţi făceau oamenii, din pricină că îşi uitaseră de Dumnezeu. Pentru a‑i scăpa de păcate, Dumnezeu a lăsat colindele, ca în fiecare an la Crăciun numele cel sfânt al Domnului să vină neapărat la urechile oamenilor şi astfel să se abată de la calea răutăţilor. Atunci când colindele nu se vor mai auzi pe pământ, vor ieşi diavolii şi astfel lumea va încăpea pe mâna lor. În alte părţi se crede că toiagurile ornate ale piţărăilor (duse de aceştia, după colindat, la cimitir, unde sunt înfipte în morminte) sunt folosite pentru ameninţarea demonilor. Diavolii, care rod furcile pământului, ameninţă în toată clipa să dărâme lumea. Noroc numai de Maica Domnului, că ia aceste nuiele de la Crăciun şi le arată diavolilor. Atât cât dracii se uită la ele, Maica Domnului aşază la loc furcile pământului (Pamfile, 1997, pp. 291, 393‑394).
♦ Moş Crăciun, care are barbă albă, fiind iarnă, are curţile înspre miazăzi şi răsărit. Când vine în ţara noastră, pe un cal alb şi şchiop, ajunge abia în şase săptămâni, pentru că merge încet. El este însoţit de Moş Ajun care, nefiind şchiop, ajunge cu o zi înainte la noi în ţară, dar amândoi ne aduc veselie (Brill, II, p.262).
♦ Când s‑a născut Hristos, baba lui Moş Crăciun, Crăciuneasa, s‑a dus de-a moşit pe Maica Domnului.
Când a auzit Moş Crăciun că femeia sa a lucrat în ziua lui, i‑a tăiat mâinile pe loc. Atunci Crăciuneasa s‑a dus la Maica Precista şi, plângând, i‑a spus ce‑a păţit şi i‑a arătat mâinile. Maica Precista a suflat peste mâinile Crăciunesei şi îndată mâinile i s‑au făcut frumoase şi curate, iar nu zbârcite, cum erau înainte de aceasta.
În Transilvania, pentru Crăciun e bine ca fiecare creştin să facă măcar câte un colac, care să aibă înfăţişarea unei mâini cu degetele‑ntinse. De atunci a rămas datină ca să se facă pomenitul colac, care se unge pe deasupra cu gălbenuş de ou, ca să sclipească întocmai cum sclipeau atunci mâinile Crăciunesei (Pamfile, 1997, p. 336).
♦ La Crăciun este cerul deschis (Mangiuca, 1882, p. 33).

Obiceiuri:
După terminarea slujbei de la biserică, oamenii se întorceau pe la casele lor, unde serveau masa, iar, după ce furau o oră, două de somn, cei tineri mergeau în vizită la naşi, la fini, la rudele apropiate (Gălăţanu-Jieţ, 2007, p.112).
♦ Finii merg pe la naşi cu daruri (Ispirescu, f. 64).
♦ Formând grupuri, grupuri, se întovărăşeau mai mulţi vecini, vizitându-se unul pe altul. Ei gustau din preparatele de porc şi beau câte un pahar, două de băutură (Şerban, p.138).
♦ Înainte de a se aşeza la masă, vecinii îşi dădeau de pomană colac, lumină, caltaboş, în credinţa că ospătează astfel pe morţii neamului (Şerban, p.138).
♦ În ziua de Crăciun, după ce au mâncat de prânz, se strâng flăcăii toţi la un loc şi, dacă satul este mare, se despart în două cete de câte opt sau zece şi colindă o ceată satul jumătate şi cealaltă ceată iarăşi jumătate.
De astă dată nu mai stau ca seara, să colinde la fereastră, ci acum intră în casă şi colindă mai întâi colindul cel mare sau colindul casei, începând chiar de când intră pe uşa casei. Îl cântă în fiecare casă şi în el se pomenesc stăpânii casei, bărbatul şi femeia.
După aceea colindă pe rând şi copiii casei, potrivit cu etatea şi sexul. Aceasta o cer chiar părinţii, căci cred că, dacă îi colindă, sunt tot anul sănătoşi şi nu pat nimic în tot timpul acelui an (Pamfile, 1997, p. 297).
♦ În după-amiaza Crăciunului se făceau hore (Şerban, p.138).
♦ Colindul cu steaua. Începând cu întâia zi de Crăciun şi sfârşind în ziua de Bobotează, mai pretutindeni, sau numai până la Sf. Vasile, copiii umblă cu steaua. Copiii care umblă cu steaua se numesc stelari, colindători sau crai, pe cap având coroane de hârtie colorată (Pamfile, 1997, p. 345).
♦ Irozii. Sunt o ceată de patru-cinci flăcăi îmbrăcaţi în ilice şi fustanele albe, cu măşti de pânză, în care se află loc pentru gură. Pe lângă aceştia mai sunt un uncheaş îmbrăcat cu cojoc miţos, pe dos, şi cu un băţ în mână. Mai este un jidan perciunat, ghebos, şi o femeie. Sunt însoţiţi de un lăutar ce le cântă din trişcă. Poporului nu-i prea place să primească Irozii, zicând că aceştia se răstesc cu suliţele spre icoanele din casă, ceea ce este un mare păcat. Despre cei ce se fac Irozi se crede că îngerul păzitor nu se apropie patruzeci de zile (Pamfile, 1997, p. 366, 367).
♦ Vicleimul. Prin unele părţi, irozii poartă cu dânşii un chivot. Acesta e înalt de un metru şi lung de unul şi jumătate, are înfăţişarea unei biserici făcute din speteze de scânduri lipite cu hârtie unsă cu untdelemn, ca să fie străvezie, şi împodobită cu zugrăveli, arătând deosebite vederi din Betleem şi anume: grădina palatului lui Irod şi parte din piaţa oraşului. În fund se văd case, iar în grădina palatului stă Irod pe tron, înconjurat de ostaşi. Chivotul se luminează cu capete de lumânări de stearină, puse în tuburi de tinichea. Vicleimul înfăţişează uciderea nevinovaţilor. Lada cuprinde păpuşi pe care le joacă o persoană. Nevinovaţii, daţi morţii din porunca lui Irod, nu-s făcuţi din lemn, ca ceilalţi actori, ci din ceară, şi soldaţii lui Irod, îmbrăcaţi poloneşte, îi iau în vârfurile lăncilor. La sfârşitul piesei, Irod este pedepsit şi doi şefi vin să-l sfâşie (Pamfile, 1997, p. 366).
♦ Turca umbla de când Irod împărat a omorât cinci mii de prunci. El nu ştia cum să facă, ca să scoată pe copii şi pe femeile cu copii afară pentru a omorî copiii. A făcut un om urât, îmbrăcat în piele de ţap, cu coarne în cap şi cu pene de cocoş în vârf şi clopot la spate şi cu o măciucă mare în mână. Cine se îmbracă în turcă îşi pierde năravul, nu poate merge la biserică şase săptămâni; cine moare în acele şase săptămâni nu se îngroapă în cimitir, nici nu trage clopotul pentru el (Fochi, p. 337).
♦ Se face alergare de cai în ziua Crăciunului (Mangiuca, 1882, p. 33).

Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor:
Cenuşa buşteanului care arde în noaptea Crăciunului e împrăştiată prin grădini pentru a promova rodirea lor (Bîrlea, 1969, p. 297).
♦ Cine în ziua de Crăciun mănâncă întâi carne de vrabie, acela va fi uşor la muncă vara ca vrabia (Gorovei, 1995, p. 133).
♦ De Crăciun, dacă ai împrumutat ceva, să aduci lucrul acasă, să ştie că are stăpân (Niculiţă‑Voronca, I, p. 162).
♦ La cele trei sărbători mari: Crăciun, Paşte şi Rusalii, să te speli cu apă după bani şi vei fi bănos (Gorovei, 1995, p. 16).

Apărător de rele şi durere:
Să nu mănânci carne de porc în ziua de Crăciun, ca să nu piară porcii peste an (Gorovei, 1995, p. 200).
♦ Cât ţin zilele Crăciunului, furca de tors trebuie ascunsă, căci altfel cel ce o va vedea în aceste zile va fi muşcat de un şarpe atât de gros şi atât de lung, ca o furcă (Pamfile, 1997, p. 396).

Oracular:
Dacă în dimineaţa de Crăciun intră în casă un bărbat, oile vor făta berbeci; dacă intră femei, vor făta miele (Muşlea‑Bîrlea, p. 411).

Magie:
Spre a vindeca vreo vită de deochi, să se lase blidele de la ajunul Crăciunului nespălate până a doua zi, când trebuie a le spăla ş‑apoi a strânge acea apă; după ce s‑a aşezat, se strânge şi, în caz de trebuinţă, se spală cu ea vita (Gorovei, 1995, p. 75).

Despre vreme:
Dacă la Crăciun e cald, încât se pot ţine uşile deschise, la Paşti va fi frig (Pamfile, 1997, p. 398).
♦ Dacă în prima zi de Crăciun va fi vreme senină, frig şi ger, atunci vara va fi bună (Gherman‑4, p. 126).
♦ Începerea câşlegiului (carnelegiului). Când e lung timpul între securi (posturi), adecă ţine lung timpul carnelegiului (carnevalului), atunci se crede a fi anul bun, mănos (Mangiuca, 1882, p. 33).
♦ Perioada de douăsprezece zile dintre Crăciun şi Bobotează este asimilată de către locuitori celor douăsprezece luni calendaristice ale anului următor. Cum e vremea în ziua respectivă, aşa va fi şi în luna corespunzătoare acelei zile (Gălăţanu-Jieţ, 2007, p.122).

Autor: prof. dr. Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Ed. Paideia, Bucureşti, 2001, 2009


Prof. dr. Antoaneta Olteanu
D-na Antoaneta Olteanu (n. 1968) este prof. dr. la Catedra de limba şi literatură rusă din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine la Universitatea din Bucureşti.
Prof. dr. Antoaneta Olteanu este autorul a numeroase monografii, lucrări cu caracter de sinteză pe teme de etnologie, cultură şi civilizaţie, mentalităţi, literatură rusă.
De asemenea, i s-au acordat premii si distinctii importante:
– 2008 – Premiul „Nişte ţărani” pentru cercetare asupra culturii populare româneşti, pentru „admirabila lucrare Calendarele poporului român, o autentică enciclopedie a mitologiei româneşti”, Slătioara
– 2005 – diplomă de merit din partea Asociaţiei Române a Patrimoniului, pentru volumul Calendarele poporului român;
– 2001 – diploma şi medalia „In hoc signum vinces. Magna cum laude” oferită de CNCSIS (Consiliul Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică din Învăţământul Superior”), pentru volumul Şcoala de solomonie. Divinaţie şi vrăjitorie în context comparat.
Mai multe detalii despre activitatea profesionala a d-nei prof. dr. Antoaneta Olteanu, aici.
Dezvoltat de Terrasoft

Copyright © Revista SATUL
Reproducerea integrală sau parţială a textelor sau ilustraţiilor din revistă este
posibilă numai cu acordul prealabil scris al SC START-UP Advertising SRL.
Toate drepturile rezervate. SATUL - Marcă înregistrată.
SATUL - Revista pentru promovarea traditiei si culturii din mediul rural
Revista SATUL vă recomandă în continuare 13 articole
Lumea mitică a satului românesc. Timpul Rusaliilor
Citeşte mai mult
Revista SATUL vă recomandă