Tradiţii și obiceiuri

24 decembrie - Ajunul Crăciunului; Moş Ajun


Moş Ajun a fost cel mai bătrân dintre apostoli. El a poruncit să se dea flăcăilor colaci, să se umble cu colindatul şi să li se dăruiască florinţi de la părinţi (Brill, II, p.263).
Află care sunt tradiţiile şi obiceiurile de Moş Ajun.
24 decembrie - Ajunul Crăciunului; Moş Ajun
Pictură naivă de Gheorghe Ciobanu, înfăţişând copii la colindat într-un sat tradiţional din Iaşi
Tradiţii:
♦ Moş Ajun, un bătrân cu barbă albă, frate cu Moş Crăciun, a dat poruncă oamenilor să nu mănânce până nu sărută icoana ce o purta dânsul. Cum venea abia pe la chindie, mulţi oameni s-au îmbolnăvit şi chiar au murit. Ceilalţi s-au vorbit să-l omoare. L-au înconjurat, dar el a tras cureaua cu care era încins şi a început a pocni cu pistoalele, iar lumea a fugit (Brill, II, p.263).
♦ Moş Crăciun era stăpânul staulului unde erau găzduiți Iosif şi Maria. Moş Ajun era credincios de noapte la paza vitelor. Moş Ajun i-a spus lui Moş Crăciun că Maria stătea să nască şi Crăciun şi-a trimis nevasta s-o moşească. După naştere, el l-a aşezat pe Iisus sub un măr şi, culegând fructe, le azvârlea de bucurie, ca semn de dărnicie, la toţi copiii ce treceau pe acolo. Moş Ajun a murit curând după aceea şi Crăciun l-a îngropat sub pomul unde fusese pus întâi Iisus (Fochi, p. 209).
♦ În unele locuri, în această zi (uneori chiar în ziua de Crăciun) sunt tăiaţi porcii, şi nu în timpul postului, ca nu cumva să se spurce vreun vas sau vreun blid cu carne de porc şi astfel să se spurce cu de frupt şi cei din casă.
La tăiere, nu trebuie să stea în preajmă nimeni din cei care sunt miloşi din fire, căci se crede că porcul moare cu greutate, iar carnea unui asemenea porc nu va fi bună. (Pamfile, 1997, p. 388).
♦ Înspre Crăciun, cerurile se deschid, dar minunea aceasta n-o pot vedea decât cei buni la Dumnezeu: glasurile îngereşti se aud atunci în cer, dar numai cei fără de păcate le pot auzi. Cei care vor, stau toată noaptea treji şi păzesc clipa când se deschide cerul. Atunci se aude o toacă de sus, iar cocoşii încep să cânte (Pamfile, 1997, p. 286).

Obiceiuri:
La toate ajunurile sărbătorilor de iarnă se pun pe masă două pâini, sare, peşte, grâu şi un pahar cu apă, şi se crede că noaptea vin familianţii morţi şi mănâncă din acele bucate (Gorovei, 1995, p. 225).
♦ În ziua de ajun, la ţară se coace cozonacul (Gălăţanu-Jieţ, 2007, p.112).
♦ La ajunul Crăciunului nu se pune rachiul pe masă, nici nu se bea, fiind el inventat de diavolul, carele apoi îşi bate joc de cel ce-l bea, zicând că rachiul are întâietate înaintea tuturor bucatelor (Gorovei, 1995, p. 79).
♦ Prin Vicleim sau Irozi se înţelege datina tineretului de a reprezenta la Crăciun Naşterea lui Iisus Hristos, venirea Magilor după stea, poftirea lor de către Irod, şiretenia acestuia de a afla pruncul prin mijlocirea celor trei Crai şi, adesea, înfruntarea necredinţei, personificate printr-un copil sau un cioban (Pamfile, 1997, p. 364).
♦ Vicleiul propriu-zis era un teatru de păpuşi în miniatură, de forma unui paralelipiped cu dimensiunile 80-100 x 25-30 cm la bază şi 30-40 cm înălţime, cu o scenă pe care se jucau păpuşile şi o vitrină prin care se putea viziona jocul. Avea aspect de castel: acoperişul împodobit cu mai multe turle.
Totul era îmbrăcat în hârtie pictată cu scene care redau naşterea lui Hristos; vârful turlelor se termina cu smocuri multicolore.
Grupul era format din şase persoane: patru cântăreţi care se rânduiau câte doi la ţinutul vicleiului, un păpuşar şi un fluieraş (băieţandri, oameni însuraţi şi chiar bătrâni).
Cei cu vicleiul îşi anunţau sosirea, cântând:

„Din oraşul Vicleim
Ieşiţi, boieri, să-l privim.
Ne primiţi cu vicleiul?”


Stăpânul casei ieşea şi îi primea. Pe un fundal coral în care erau cântate naşterea divinizată şi moartea, păpuşarul intra în acţiune, punând în scenă diferite aspecte din viaţă, satirice, cu ajutorul păpuşilor create: Scorpionul, Cocoşul şi Vulpea, Vânătorul, Ogarul şi Iepurele, Oierul, Lupul şi Oaia, Turcul, Groparii şi Popa, Văduva, Chiiara şi Golea. Păpuşile erau îmbrăcate în costume naţionale (Şerban, p.133).

Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor:
În ziua de ajunul Crăciunului, până a nu răsări soarele, să pui mâna pe coasă, secure, furcă, topor, ca să-ţi fie drag să munceşti cu ele peste vară (Gorovei, 1995, p. 123).
♦ Ca să ai noroc, să nu mănânci în ajunul Crăciunului (Gorovei, 1995, p. 168).
♦ În ziua de Ajun, când ieşi afară întâi de dimineaţă, la înapoiere este obiceiul să iei câteva surcele în mână şi, când intri înăuntru, să zici, împrăştiind una câte una surcelele prin casă:

„Bună dimineaţa lu' Ajun,
Că-i mai bună a lu' Crăciun!
Pui, vaci, oi, purcei;
Sănătate, bogătate,
Că-i mai bună decât toate!”


Aşa zici şi când te duci într-altă casă. Surcelele acelea se numesc pui („Ion Creangă“, an I, nr. 5, 1908, p. 149).
♦ În vasul cu apă din care căsenii urmează să-şi toarne pentru spălat, se pun nuci, ca să fie oamenii sănătoşi peste an. Alţi gospodari pun o potcoavă în cofa cu apă şi după această potcoavă beau apă şi adapă vitele, ca să fie toţi sănătoşi şi tari ca fierul (Pamfile, 1997, p. 281).

Apărător de rele şi durere:
Unele femei se scoală înainte de răsăritul soarelui şi aruncă spre răsărit mâncare paserilor din curte, socotind că, făcând astfel, paserile nu le vor strica semănăturile din grădină, la primăvară (Pamfile, 1997, p. 280).
♦ În ajunul Crăciunului e bine să mănânci peşte, dacă vrei să nu te scuture frigurile peste an (Candrea, 1999, p. 249).
♦ În ziua de ajunul Crăciunului se mătură casa, ca să nu fie juvini tot anul (Gorovei, 1995, p. 138).
♦ În ajunurile Crăciunului şi Bobotezei dis de dimineaţă, femeile strâng cenuşa din vatră, până a nu mânca nimic şi gunoiul de prin casă, iar primăvara, când fac straturile, presură cenuşă amestecată cu gunoi, zicând: „Cum n-am mâncat eu dimineţile ajunurilor, aşa să nu mănânce nici o lighioaie roadele“. („Şezătoarea“, an III, 1894, p. 49).

Despre muncile câmpului:
În ajunul Crăciunului se ung pânele şi mălaiele pe deasupra cu muruială de făină de grâu, ca ele să nu crape, iară cu rămăşiţa muruielii se ung pomii din grădină, ca ei în vara viitoare aşa să fie încărcaţi cu poame, cum este încărcată masa cu mâncări (Gorovei, 1995, p. 63).
♦ După masă, bărbaţii merg în grădină cu securea ori cu toporul, ca să taie copacii care nu rodesc. Femeia însă, cu mâinile pline de aluat, aleargă după ei cu rugămintea să nu-i taie, că vor rodi în anul ce urmează. Aceasta o fac de trei ori, crezându-se că cu chipul acesta pomii se vor înspăimânta şi vor rodi la primăvară (Pamfile, 1997, p. 285).

Oracular:
Dacă în ajunurile Crăciunului şi Bobotezei intră mai întâi un bărbat în casa cuiva, apoi vacile aceluia vor fi bouţi; dacă intră mai întâi o femeie, atunci vacile vor făta viţele (Gorovei, 1995, p. 63).
♦ Spre Crăciun, se pun din toate mâncările într-o strachină pe prispă, sub fereastră, dar să nu guşti din mâncare, căci noaptea vine ursitorul şi gustă şi atunci îl vezi pe fereastră (Niculiţă Voronca, I, p. 57).
♦ În ziua de ajunul Crăciunului se taie câte un măr şi, dacă mărul e vermănos, atunci cel ce-a tăiat mărul are să fie bolnăvicios tot anul, iar dacă-i putred, atunci are să moară (Gorovei, 1995, p. 23).

Magie:
Aluatul frământat în noaptea Crăciunului e bun de deochi pentru vite (Gorovei, 1995, p. 7).
♦ În această zi postesc mai ales pietrarii, care leagă piatra. Seara îşi pun pe masă din toate bucatele de pe ţarină. Masa lor e ţarină atunci. Înainte de a se pune la masă, se pun în genunchi şi cheamă să vină piatra, că, de nu va veni atunci când o cheamă ei, la vară n-are dreptul să vină ea. Zic astfel de trei ori şi înnoadă noduri pe aţă de cânepă uitată pe ogor. Astfel s-a legat piatra. Aceste noduri sunt bune peste vară pentru vrăjit piatra pe ogoare (Niculiţă Voronca, II, p. 155).
♦ Unele fete, care au postit la amiază, se aşează acum la masă, însă nu iau decât o singură bucătură pe care îndată o şi scot din gură şi o pun în brâu. Când se duc la culcat, pun brâul jos, bat trei mătănii pe brâu şi zic:

„Brâu, brâuşorul meu,
Arată-mi pe ursitorul meu
Care-i dat de Dumnezeu,
În vis să-l visez,
Aievea să-l văz”
.

Apoi se culcă, având nădejde că-şi va visa ursitorul (Pamfile, 1997, p. 285).

Autor: prof. dr. Antoaneta Olteanu, "Calendarele poporului român", Ed. Paideia, Bucureşti, 2001, 2009


Prof. dr. Antoaneta Olteanu
D-na Antoaneta Olteanu (n. 1968) este prof. dr. la Catedra de limba şi literatură rusă din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine la Universitatea din Bucureşti.
Prof. dr. Antoaneta Olteanu este autorul a numeroase monografii, lucrări cu caracter de sinteză pe teme de etnologie, cultură şi civilizaţie, mentalităţi, literatură rusă.
De asemenea, i s-au acordat premii si distinctii importante:
– 2008 – Premiul „Nişte ţărani” pentru cercetare asupra culturii populare româneşti, pentru „admirabila lucrare Calendarele poporului român, o autentică enciclopedie a mitologiei româneşti”, Slătioara
– 2005 – diplomă de merit din partea Asociaţiei Române a Patrimoniului, pentru volumul Calendarele poporului român;
– 2001 – diploma şi medalia „In hoc signum vinces. Magna cum laude” oferită de CNCSIS (Consiliul Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică din Învăţământul Superior”), pentru volumul Şcoala de solomonie. Divinaţie şi vrăjitorie în context comparat.
Mai multe detalii despre activitatea profesionala a d-nei prof. dr. Antoaneta Olteanu, aici.
Dezvoltat de Terrasoft

Copyright © Revista SATUL
Reproducerea integrală sau parţială a textelor sau ilustraţiilor din revistă este
posibilă numai cu acordul prealabil scris al SC START-UP Advertising SRL.
Toate drepturile rezervate. SATUL - Marcă înregistrată.
SATUL - Revista pentru promovarea traditiei si culturii din mediul rural
Revista SATUL vă recomandă în continuare 11 articole
Lumea mitică a satului românesc. Timpul Rusaliilor
Citeşte mai mult
Revista SATUL vă recomandă